Internetul bizar al tuturor vibratoarelor

Încă de la sfârșitul anilor ’90, dezvoltatorii din industria tehnologiei și oamenii de știință au început să se gândească în ce fel ar putea încorpora internetul și uluitoarea sa capacitate de a crea interacțiune la distanță, în obiecte de zi cu zi, care să ne asiste când facem cele mai banale activități.

De la gadgeturile și aplicațiile care îți numără pașii, bătăile inimii sau tensiunea arterială, la senzorii de căldură din case și soneriile controlate prin intermediul telefoanelor mobile, tot mai multe obiecte capătă „inteligența” de a se descurca singure.

Această tendință de a face obiectele să devină oarecum autonome și să comunice între ele a primit și un nume: se cheamă IoT – Internet of Things (în traducere, internetul lucrurilor).

Obiectele inteligente nu emit judecăți de valoare, nu se pricep să deceleze ce este bine şi ce este rău, căci tot ce fac este să reproducă niște comenzi cu care au fost programate.

Iată de ce orice defecte de programare – mai ales că viteza cu care apar noi și noi jucării inteligente nu oferă garanția unor testări aprofundate – pot avea urmări spectaculoase, înlesnind breșe în intimitatea consumatorilor.

Spre exemplu, în 2011, mii de purtători ai primei generații de trackere pentru fitness s-au trezit că postau pe Twitter detalii despre viața lor amoroasă. La acea dată, senzorul de mișcare nu era capabil să își dea seama ce fel de mișcare făceau utilizatorii, ci doar calcula caloriile arse.

Se știe că sănătatea ta este o afacere pentru celălalt. Nu este nimic personal în această ecuație. Vestea bună este că, deocamdată, cetățenii nu sunt forțați să poarte astfel de trackere. Ca să îți păstrezi viața privată, mai ales în chestiunile care țin de propria sănătate, poți să eviți să porți astfel de gadget-uri.

Viciile softurilor cu care sunt dotate obiectele de tipul IoT pot fi deliberate, iar datele obținute clandestin să devină instrumente de marketing. Este cazul companiei canadiene Standard Innovation, care vinde vibratoare „inteligente” (deci, dotate cu un cip conectat la internet). Compania a fost obligată de un judecător să le achite clienților din SUA care i-au cumpărat produsul despăgubiri în valoare totală de 4 milioane de dolari canadieni.

Compania a acceptat această „înțelegere” pentru a stinge un proces în care doi cumpărători din Illinois depuseseră plângere că fuseseră spionați în timpul unor interacţiuni amoroase, prin intermediul vibratoarelor.

Ce se petrecuse?

În august 2016, doi hackeri care-și spun Goldfisk și Follower au prezentat, la o convenție Def Con din SUA, o prelegere intitulată ironic „Internetul lucrurilor care vibrează”. Cei doi au demonstrat că vibratoarele We-Vibe, produse de canadienii de la Standard Innovation, trimiteau date despre utilizatori către un server al companiei. În plus, hackerii au mai arătat cum o terță persoană ar putea intercepta datele respective sau cum un cyber-infractor ar putea comite un potențial… viol.

Cum funcționa?

Vibratorul putea fi controlat printr-o aplicație, denumită We-Connect, astfel ca setările să fie modificate direct de pe telefonul mobil. În plus, jucăria sexuală era destinată și cuplurilor, ceea ce înseamnă că permitea unei a doua persoane să activeze produsul prin tehnologia Bluetooth.

Informațiile colectate de aplicație vizau frecvența cu care era utilizat vibratorul, programele preferate de client, temperatura trupului și treptele de intensitate cele mai folosite.

La proces, acuzarea a arătat că identitatea cumpărătorilor putea fi aflată conexând datele trimise de aplicația mobilă cu adresele de e-mail oferite companiei.

Potrivit presei, Standard Innovation s-a apărat spunând că datele colectate urmau să fie folosite numai în scopuri de marketing, pentru a corela ofertele cu nevoile clienților.

După declanșarea procesului, compania a susținut că și-ar fi modificat standardele de confidențialitate, astfel ca datele trimise de vibratoare către propriile servere să rămână anonime, fără posibilitatea de a identifica vreun utilizator.

Citiţi şi: 
Internetul lucrurilor, sfârșitul libertății omului

O celebră aplicaţie pentru fitness este acuzată de spionarea sistematică a utilizatorilor 
 

yogaesoteric

21 octombrie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More