Invazia barbarilor manciurieni

După The closing of the American mind (carte a lui Allan Bloom despre sfâșierea moștenirii intelectuale occidentale în universitățile americane) este firesc să urmeze The closing of the American society (Închiderea societăţii americane). Iar Europa urmează deja aceeași cale a eliberării de moștenirea „criminală” a creștinismului și umanismului ateu, amândouă moștenirile, poate nu neapărat ireconciliabile, fiind definite de noii barbari ca fiind „criminale” și „suicidare” prin aluviunile „fetide” ale unei istorii violente, nu paradisiace, așa cum este istoria noilor barbari manciurieni.

Cam aceștia sunt temenii cursului scurt de istorie a bolșevismului cultural și politic al postmodernismului revoluționar al stângii de toate culorile și nuanțele, de la anarhismul libertar, la totalitarismul soft soroşist sau la capitalismul „pocăit” al marilor corporații IT sau AI, incluzând aici și filantropia marilor moguli ai capitalismului „pocăiți” la pensie, urmărind fantoma unei distopii primitive a vaccinării totale și globale, a luptei malthusiene împotriva surplusului de populație și împotriva „virusului morții” care ne amenință, după expresia leninistă consacrată, „ceas de ceas și în proporție de masă”.

Noii barbari sunt activi, perfect motivați, au o teribilă conștiință de clasă, știu foarte bine cine le sunt inamicii și joacă perfect drama conștiinței de sine, a eliberării de „sclavia sistemului” care îi înrobește, drama „eliberării” din sclavia albului criminal. Ca și în cazul proletariatului dispărut, noii proletari vor să acceadă la „umanitatea care le este interzisă de civilizația albă”, capitalistă și având cultul violenței rasiale. Universitățile îi pregătesc, din păcate, de peste jumătate de secol pentru a incendia moștenirea Occidentului, pentru a o arunca pur și simplu în aer. Tot acest scenariu salvaționist este bineînțeles o butaforie, chiar dacă rasismul și violența unei societăți sunt, firește, prezente, dar și permanent contrazise de o întreagă avalanșă de politici de incluziune, discriminare pozitivă, penalizare drastică o oricărui discurs incorect politic etc.

Mesajul principal este Ura: înainte de toate urăsc totul, creștinismul, Occidentul, civilizația, capitalismul, mai ales atunci când nu îi întreține în exploatarea violenței minorităților care au luat locul clasei proletariatului distrusă de capitalismul „crimei globale”. Urăsc și descoperirea Americii și libertatea în care s-au născut, urăsc totul de la un capăt la altul al lumii. Iubesc totuși ceva? Da, islamul radical, bolșevismul, maoismul revoluției culturale dintre 1966 și 1976, homosexualitatea, violența ignară a barbarului, în general tot ceea ce poate distruge Occidentul. Bineînțeles, că nu este de negat nimic din ceea ce a constituit nedreptate istorică sau violență criminală, dar instaurarea mașinii ideologice care ghilotinează totul, trecut, prezent și viitor este de neadmis.

Violența stradală nu este decât ultimul efect al unei înfrângeri de proporții pe care am suferit-o cu toții, este doar asaltul insurecțional sponsorizat de mogulii războiului cultural transformat în război civil, efect care nu va întârzia să se cronicizeze, să devină, ca și carantina pentru Covid-19, eternă, noua condiție umană a noii civilizații „umane”. OMS a declarat ,de altfel, că „susține pe deplin egalitatea și mișcarea globală împotriva rasismului”, iată cum cele două revoluții se susțin și se completează reciproc.

Avertizorii local-universali de integritate, de altfel, nu mai scot o vorbă despre iliberalismul insurecțiilor violente, despre iliberalismul uciderilor și incendierilor în stradă, este pentru o cauză bună, este în sensul ascendent al istoriei. Ultima mișcare iliberală a rămas Referendumul pentru modificarea Constituției din România, din 2018, „mișcare fascistă”, „fundamentalistă”.

Este foarte greu să explici alianța stranie și suicidară care s-a forjat între Universitate, Corporație și Underground de peste jumătate de secol, alianță care vizează completa sabordare a moștenirii Occidentului. Toată această deconstrucție identitară, politică și culturală, care părea să vizeze doar intelectualitatea „obscură și absconsă”, seminariile ciudate la care participau doar câțiva aleși, se dovedește a viza întreaga noastră civilizație, este, cu alte cuvinte, o revoluție în marș care ne vizează pe toți, funcționari, negustori, intelectuali, salahori, medici, copii, tineri, profesori, atei, creștini etc. Fukuyama scria în 1990 despre sfârșitul istoriei, în sensul în care căderea comunismului constituia deplina și globala recunoaștere a democrației liberale și a pieții ca ordine a societății globale, nu era un sfârșit „material” al istoriei, ci unul metafizic, democrația asigura deplina recunoaștere (termen hegelian) a demnității umane universale, deci istoria ajunsese la finalul prin care proclama, chiar dacă nu în act pentru toată lumea, libertatea ca țel final și instauratio magna. Fukuyama a scris apoi și o carte, cam indigestă și simplissimă în interpretarea la Hegel. Tot el a scris, deja acum douăzeci de ani, o carte intitulată Viitorul nostru postuman, deja depășită din punct de vedere „futurologic”, dar foarte clară și la obiect încă pentru constatarea „postumanului” ingineriei biopolitice și biotehnologice.

Finalmente, „sfârșitul istoriei” nu vine cu instaurarea democrației liberale, ci cu dispariția ei. Vine cu lașitatea comună de a apăra civilizația occidentală de barbarii dinăuntrul zidurilor, cu instaurarea „corectitudinii politice” ca ultimă ideologie și cenzură a gândirii libere, cu regimurile totalitare soft ale „creditului social”, în care purtarea măștii va deveni purtătoare de credit social, nepurtarea ei va deveni penalitate și scădere a creditului social, toate acestea fiind instrumente de coerciție experimentate in nuce în timpul carantinei pandemice, bineînțeles doar pentru „siguranța dvs.”.

Șeful unei asociații de polițiști din New York acuza, revoltat, imunda campanie de presă împotriva poliției din SUA, care îi portretizează pe toți polițiștii ca fiind criminali. În același timp, nu poți citi nimic în „presa liberă” despre polițiștii care au fost uciși în acele zile pe străzile Americii.

Urmărind ce s-a petrecut pe străzile Americii după moartea lui George Floyd, nu poți să nu remarci similitudinile cu bolșevismul anilor 1916, 1917, 1918, cu demența revoluționară bolșevică care crea soviete de muncitori și soldați peste tot, care votau desființarea armatei și a poliției, degradarea ofițerilor, care puneau în practică vânătoarea de vrăjitoare, de kulaci, intelectuali, aristocrați, ofițeri, burghezi etc. Au sfârșit prin crearea propriei poliții care executa sumar dușmanii poporului.

Campaniile publice de îngenunchere, de spălat picioarele afro-americanilor, ritualurile publice de manifestare a penitenței pentru trecutul istoric, jurămintele publice de supunere la noua ordine a rasismului antirasist, toate aceste creații de laborator care devin astăzi ritualuri publice, penitență publică disciplinară dovedesc o imensă voință politică de autodistrugere, o extraordinară ură de sine a unei avangarde politice radicale care vizează impunerea unei noi ordini economice și politice care să încheie definitiv istoria Occidentului. După colț ne așteaptă noua ordine mondială leninistă carcerală, a noii clase „angelice” de eliberatori de sub imperiul cancerului libertății falsificate de „albul criminal”.

Citiţi şi:

Originile neomarxiste ale limbajului «corect politic»

Lumea răsturnată

Cum i-a spălat Soros pe creier pe tinerii de 16-30 de ani şi i-a făcut să creadă orbește în bolşevismul internaționalist 

yogaesoteric

20 octombrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More