Ioan Aurel Pop, fost președinte al Academiei: „Evreii au avut și ei păcatele lor: au adus comunismul moscovit, au spionat în favoarea URSS, au militat pentru destrămarea României!” – Eroarea lui Pop în cazul Iorga

Fostul președinte al Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, a vorbit despre soarta evreilor și „păcatele” lor, „dar nu ca națiune, ci personal”. Istoricul Ioan Aurel Pop a trecut în revistă unele fapte istorice din ultima sută de ani în ceea ce îi privește pe evrei.

Ioan Aurel Pop

Evreii au existat și există”

În mesajul său de pe Facebook, Pop a arătat că evreii au făcut și mult bine în România, iar în acest sens dă exemplul Elias, conform ȘtiripeSurse.

Noi am trăit cu ei și ei cu noi. Asta nu se poate șterge. Voi scrie despre ei și despre suferințele lor, despre ambițiile și chiar despre greșelile lor, cum scriu și despre neamul meu. Voi scrie și despre cei care i-au iubit și despre cei care i-au urât, fără să dau cu barda. Un evreu, făcut cetățean al României la 46 de ani, a lăsat cea mai mare avere pe care a primit-o vreodată Academia Română, cu prevederea testamentară ca Academia să facă o fundație cu numele tatălui său (Menahem Elias). Am să scriu și despre asta și despre cel mai modern spital din Europa (la timpul său), făcut de această fundație a Academiei. Nu are rost să ne mințim, nici în privința antisemitismului și nici în privința conviețuirii româno-evreiești. Toate au existat și, pe alocuri, mai există”, a scris Ioan Aurel Pop, pe Facebook.

Cazul Iorga și legionarii

Știu că unii au nostalgii, că au avut rude legionari (cine nu a avut?), că legionarii au exprimat idealuri înalte, dar în programele lor au fost și anticomuniști și antisemiți. Scrie negru pe alb, chiar dacă ignorăm faptele, iar rezolvarea diferendelor politice cu arma și prin crime nu este permisă în nicio societate.

Iorga a exprimat cel mai bine soarta legionarilor: a fost cu ei l-a început (i-a «nășit», cum se spune). iar apoi a luat distanță și i-a criticat; l-au omorât la 69 de ani pe cel mai mare istoric român din toate timpurile. Iar apartenența la Gardă a ucigașilor lui Iorga este în afară de orice îndoială. Am văzut documente de arhivă irefutabile. Așa a fost și nu are rost să ne ascundem după degete. Nu regimul comunist i-a veștejit pe legionari, ci ei singuri”, a scris Pop folosindu-se de istoriografia comunistă în domeniu și nu și pe alte mărturii și fapte reale documentate între timp.

Mărturii recente arată posibilitatea ca asasinarea lui Nicolae Iorga să se fi produs nu din dorința legionarilor, ci din ordin venit de afară, având în vedere că grupul care a comis crima a acționat fără mandat din partea structurilor legionare, iar Traian Boeru ar fi fost un spion NKVD sau al Gestapo (Geheime Staatspolizei), poliția secretă a celui de-al Treilea Reich, infiltrat în rândurile acestora.

Mărturiile apărute arată că soția savantului a fost avertizată de alți legionari prin telefon să-l ia pe profesor de la Sinaia și să plece cu el într-un loc sigur, dar aceasta nu a dat curs avertismentului, considerându-l o farsă menită să-l scoată din casă pe Iorga.

Conform referatului procurorului militar, Lt. (r) Călcâiu V. Panait, grupul de pretinși legionari l-a ridicat pe savantul Nicolae Iorga în seara zilei de 27 noiembrie 1940, în jurul orelor 17:30.

Aceștia s-au legitimat, afirmând că sunt din poliția legionară, și au venit să-l ducă pe profesorul Iorga la București, pentru a i se lua un interogatoriu, mărturisea Ecaterina Iorga, soția profesorului. Ea l-a recunoscut pe Traian Boeru ca fiind unul dintre cei prezenți la casa familiei din Sinaia.

Considerat a fi asasinul principal al profesorului Nicolae Iorga, Traian Boeru a trăit în Germania Federală după război fără să fie deranjat de instrumente ale legii de pe ambele părți ale Cortinei de Fier. Ba mai mult, asasinul lui Iorga se întâlnește cu Sergiu Nicolaescu, în anii ’70, și îi devine consultant pentru filmul comunist „Un comisar acuză”. Ulterior face o excursie și în România comunistă, pe plaiurile sale natale, de asemenea fără să fie deranjat de Securitate sau de tineri istorici cum era Ioan Aurel Pop la data respectivă. Istoricul și publicistul clujean Ionuț Țene îl poate ajuta pe colegul său mai vârstnic cu alte detalii în Cazul Iorga.

Ce păcate au unii evrei

Ioan Aurel Pop continuă în postarea sa: „Evreii au avut și ei păcatele lor, dar nu ca națiune, ci personal, cum nici românii nu sunt vinovați ca națiune. O parte dintre evrei au adus comunismul moscovit, au fost educați în URSS, au spionat în favoarea URSS, au militat pentru destrămarea României Întregite, fapt pentru care (în parte) a fost dată legea de verificare a cetățeniei, pentru care «trage» azi Goga. Istoria e la fel de complicată ca viața, fiindcă este chiar viață (care a fost)”, a concluzionat Ioan Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române.

Citiți și:
Ioan Aurel Pop despre marile personalități interbelice puse la zid: Războiul cu istoria și cu cei morți este o formă perversă de distragere a atenției de la problemele stringente actuale și de creare a unor sentimente de ură față de anumite grupuri române
Ioan-Aurel Pop critică legea Vexler într-un articol de neratat: Nu putem să ducem un război cu istoria
Prof. Ioan-Aurel Pop: Anumite ONG-uri vor să întărească antisemitismul și xenofobia, pentru că ele s-au înființat ca să combată asemenea manifestări

 

yogaesoteric
28 iulie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More