Ioan-Aurel Pop critică legea Vexler într-un articol de neratat: Nu putem să ducem un război cu istoria

Academicianul Ioan-Aurel Pop a criticat, într-un articol pentru Gazeta de Cluj, modul în care este aplicată Legea Vexler și cere ca numele și busturile lui Octavian Goga să rămână în spațiul public. Argumentul central: principiul neretroactivității legii.

Academicianul Ioan-Aurel Pop a formulat o critică amplă la adresa modului în care este invocată Legea Vexler pentru eliminarea din spațiul public a unor figuri ale culturii române, în special a poetului și fostului premier Octavian Goga.

„Trecutul nu poate să fie chemat la bară”

Nucleul argumentației istoricului este juridic: o lege intrată în vigoare la 23 decembrie 2025 nu poate judeca fapte petrecute cu un secol mai devreme.

„Cei care invocă legea Vexler pentru epurarea culturii românești de valorile sale comit o mare eroare, fiindcă le cer acelor mari intelectuali să se fi purtat în epoca lor, adică în secolele al XIX-lea și al XX-lea, după prevederile unei legislații din 2025”, afirmă Ioan-Aurel Pop.

Academicianul invocă principiul neretroactivității, garantat de Constituție și de Codul Civil: „o lege nu poate condamna oameni care au acționat contrar ei înainte de existența sa, fiindcă cetățenii de ieri nu puteau prevedea viitorul, nu erau dotați cu darul premoniției, nu aveau de unde să știe că o societate viitoare le va condamna conduita”.

El precizează că nu contestă legea în sine pentru aplicarea ei de acum înainte: „oricine face, de la 23 decembrie 2025 încolo, propagandă xenofobă, antisemită, șovină etc. este pasibil de pedeapsă și este bine să fie așa”. Extremele trecutului, spune academicianul, „au condus la Holocaust, la genocid, la o serie de catastrofe în lume și acestea nu este cazul să se mai repete”. Concluzia sa rămâne însă tranșantă: „Dar trecutul este necesar să rămână trecut. El nu poate să fie chemat la bară.”

Cele 44 de zile ale guvernului Goga

Ioan-Aurel Pop trece în revistă scurta guvernare a lui Goga (29 decembrie 1937 – 14 februarie 1938), susținând că premierul „nu a putut să fie «criminal de război», fiindcă a murit în 1938 și nu a mai apucat războiul” și că „el, ca persoană, nu a făcut nicio lege antisemită, ci a promulgat una elaborată de regele Carol al II-lea și camarila sa”.

Istoricul amintește că, pe 7 februarie 1938, Goga „le trimitea prefecților o circulară prin care le cerea să oprească orice excese, acolo unde sunt, fiindcă guvernul nu poate admite astfel de acte”, și subliniază: „Goga nu a luat măsuri de ucidere a nimănui”.

Antisemitismul poetului nu este negat de academician, ci încadrat în epocă: „Firește, atitudinea sa antisemită, ca și aceea a sute de mii de români din elita de atunci, există și ea este o realitate de necontestat.”

Pop oferă și o explicație a rațiunii pe care ar fi avut-o Goga în spatele decretului privind cetățenia: „Goga a înțeles că verificarea cetățeniei evreilor intrați în România după 1918 (mai ales din Basarabia) va diminua presiunile comuniste dinspre Moscova (mulți evrei erau agenții bolșevismului) și va putea menține statul român ca pavăză contra extinderii spre vest a comunismului.”

Academicianul amintește că URSS promova atunci ideea că România era un „stat imperialist”, unul „format din petice” luate de la alții și că trebuie destrămat.

Argumentul educației de epocă

O parte consistentă a declarației este dedicată educației religioase și școlare a generațiilor secolelor al XIX-lea și al XX-lea, pe care Pop o consideră determinantă. Creștinii Europei, spune el, învățau din familie și de la biserică că evreii „erau vânzătorii Mântuitorului”, iar școala „continua opera începută de familie”.

Academicianul susține că această educație era reciprocă: „La fel de aspru și necruțător învățau atunci și evreii despre «goimi» (neevrei). În unele pasaje din Talmud scrie că – în anumite împrejurări – creștinii trebuiau să fie uciși.” Educația reciproc nefastă, adaugă el, „a stat în centrul vieții oamenilor secole la rând, fiindcă așa se credea atunci că este bine, corect, cinstit, legal și moral”.

Concluzia sa: „Nici Eminescu, nici Goga, nici Mircea Eliade și nici Mircea Vulcănescu nu sunt vinovați pentru această concepție, pentru acest fel de a vedea lumea, pentru orientarea pe care o luaseră regimurile politice la un moment dat.”

Întrebarea pe care o pune este retorică: „Oare sunt Goga, Eminescu și contemporanii lor vinovați de educația care li s-a dat? S-au educat ei singuri în manieră antisemită?”

Opera, separată de omul politic

Academicianul insistă asupra unei distincții pe care o consideră esențială: „nu există nimic antisemit, rasist sau xenofob în creația lui Octavian Goga”. Poetul, spune el, „a reflectat sufletul românesc în rotunjimea lui și a descris la nivel poetic, literar sentimentul de a fi român sau, altfel spus, identitatea românească”.

Pop amintește că Goga „a trăit aproape patru decenii sub un regim asupritor și a fost discriminat ca român în țara sa” și că, după 1918, a fost „convins că România este a românilor, așa cum Polonia este a polonezilor, după cum Franța e a francezilor și Anglia a englezilor”.

„Denunțuri culturale” și liste de autori interziși

Cea mai dură parte a declarației vizează ceea ce Pop numește „denunțuri culturale menite să ducă la alcătuirea unor liste (indexuri) de lucrări și de autori interziși, întocmai cum au făcut Hitler și Stalin, precum și cei care le-au urmat ideile”.

Aplicată retroactiv, spune el, legea i-ar putea scoate din spațiul public pe „Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Alexandru Vaida-Voevod, Petre Țuțea, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Paulescu, Radu Gyr, Sabin Manuilă, dar și Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu și mulți alții”. „Nici Ion Budai-Deleanu nu a fost corect politic, fiindcă a scris «Țiganiada»”, adaugă academicianul.

Invocând „cele trei filtre ale lui Socrate” – adevărul, bunătatea și folosul –, Pop întreabă: „Cum să cred eu, legiuitor sau executiv, că dacă sparg cu ciocanul busturile lui Octavian Goga de la Iași, de la Alba Iulia și de oriunde, voi aduce adevăr, bunătate și folos în societate? Cum să cred că voi eradica prin asta antisemitismul?”

Poziția sa nu este o negare a antisemitismului poetului: „Firește, este bine să știm că poetul a fost antisemit, să respingem azi ideile antisemite, dar să păstrăm moștenirea sa bună, opera sa poetică, marea sa lucrare de patriot român când a luptat pentru unirea Transilvaniei cu România.”

Academicianul susține că efectul măsurilor este invers celui declarat, invocând vandalizarea sinagogii din Alba Iulia: „Atacurile la adresa lui Octavian Goga nasc alte atacuri. Ele nu diminuează deloc antisemitismul, ci îl sporesc.”

Concluzia

„Ce am voit să arăt prin toate aceste considerații? Că drumul pe care s-a pornit cu Legea Vexler este greșit, că este necesar să combatem excesele care se vor produce de-acum înainte, că nu putem să ducem un război cu istoria. Vom pierde categoric un astfel de război”, conchide Ioan-Aurel Pop.

Poziția sa nu este o respingere totală a legii, ci a modului în care este aplicată:

„Dacă legea Vexler în ansamblul ei nu este o provocare, atunci cu siguranță este o provocare modul în care unele organizații și, poate, instanțe au înțeles să o aplice. Legea Vexler nu poate justifica denunțurile culturale, iar ea nu poate să fie invocată pentru demolarea busturilor lui Goga.”

Citiți și:
Românii se ridică pentru apărarea marelui Român Octavian Goga: „Orice tentativă de eliminare a lui Goga poetul și luptătorul pentru Unire din conștiința publică este un atentat la identitatea națională!”
Ioan Aurel Pop despre marile personalități interbelice puse la zid: Războiul cu istoria și cu cei morți este o formă perversă de distragere a atenției de la problemele stringente actuale și de creare a unor sentimente de ură față de anumite grupuri române
Prof. Ioan-Aurel Pop: Anumite ONG-uri vor să întărească antisemitismul și xenofobia, pentru că ele s-au înființat ca să combată asemenea manifestări

 

yogaesoteric
23 iulie 2026