Itinerariul straniu al unui copil ce a fost inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (II)

Citiţi aici prima parte a acestui articol
 



R
: Ne puteţi da, fără să depăşiţi anumite limite inerente, câteva exemple de activităţi desfăşurate în cadrul unor astfel de programe secrete?

CPSN: Iată câteva exemple de aceste gen:
‒ Anumite materiale sunt fabricate de către ființele extraterestre undeva departe în spaţiu, iar în final ele ajung pe Pământ şi servesc apoi la fabricarea unor aparate foarte performante;
‒ Sunt elaborate anumite tehnologii pentru comunicarea în spaţiu ce vizează stabilirea unor contacte permanente între anumite baze şi unele zone din Univers ce sunt deja populate (printre altele, sunt selectate şi apoi modificate unele făpturi extraterestre, care după aceea pot trăi aici pe Pământ);
‒ Transportul trupelor prin intermediul unor zboruri regulate, ce se realizează între anumite puncte ale acestei galaxii. Aparatele pe care cei mai mulţi le numesc OZN uri există de mai mult timp şi sunt utilizate cu regularitate încă din anul 1920, pentru a face cu putinţă deplasarea între planeta Pământ şi alte planete unde există viaţă. La bordul unor asemenea OZN-uri călătoresc împreună fiinţe din mai multe rase (atât oameni, cât şi făpturi extraterestre);
‒ Explorarea diferitelor locaţii din Univers, ceea ce face cu putinţă călătoriile pe alte planete şi chiar în alte galaxii unde există viaţă, descoperindu-se astfel diverse forme de viaţă ce există în Univers.
În acest sens, ufologia, aşa cum o cunoaşte la ora actuală marele public, nu este altceva decât o banală bâlbâială, căci domeniul ei este în realitate cu mult mai vast decât pare, fiind de o complexitatea uimitoare, chiar gigantică. Ufologia constituie pentru omul terestru doar un mic punct în cadrul multiplelor dimensiuni existente în Univers, a căror realitate este aproape imperceptibilă pentru fiinţele umane obișnuite. Treptat, ufologia va intra până la urmă în domeniul firesc al cunoaşterii umane, în care va avea un loc bine stabilit atunci când anumite realităţi de acest gen vor fi cunoscute şi studiate aşa cum se cuvine.

R: Să revenim acum la perioada în care v-ați aflat în acea bază secretă a US Air Force.


CPSN
: În acea perioadă, în care am fost chiar foarte bine tratat, am avut ocazia să vizitez patru locaţii ultrasecrete ce se află pe planeta noastră şi care oficial figurează ca și baze militare obișnuite din cadrul US Air Force şi US Navy. În aceste locaţii se pregătesc multe dintre modulele programelor secrete. Aici mi s-a cerut să aprofundez şi chiar să pun în practică anumite cunoştinţe ce mi-au fost puse la dispoziţie în legătură cu fiecare modul în parte. Aş putea spune că mi s-a încredinţat o muncă titanică, deoarece personalul existent în astfel de locaţii nu este cel mai adesea în măsură să utilizeze toate datele, care sunt uneori mult mai avansate, şi tocmai de aceea ele trebuie să fie atent prelucrate în fazele intermediare. În final, am primit cu acea ocazie gradul de colonel (grad ce este în mod obligatoriu necesar pentru a avea acces la astfel de programe). Totodată, mi s-au oferit mai multe acreditări, printre care aceea de UCTS-E6, care înseamnă Ultra Cosmic Top Secret Extraterestrial ‒ nivelul 6 (care este cel mai înalt nivel). Pentru a putea să am acces pretutindeni acolo unde îmi era necesar mi-au fost introduse patru implanturi subcutanate. Nu este vorba despre vreo insignă sau despre identificarea pe baza analizei irisului. Nu este nimic care să fie vizibil. Astfel pot să mă deplasez oriunde, doar că sunt monitorizat în permanență, chiar şi mesele îmi sunt direct contabilizate prin intermediul acestor implanturi. Aş putea să vă spun că, în aceste baze, birourile şi laboratoarele sunt puternic securizate, fiind echipate cu tehnologii superfuturiste şi numai persoanele ce au anumite implanturi (E6) pot avea acces acolo. În cazul unei fiinţe umane care nu are astfel de implanturi şi care se hazardează în astfel de locaţii, ea va percepe niște sunete foarte puternice, iar la scurt timp după aceasta va suferi o hemoragie internă cvasi-instantanee.

R: După ce ați îndeplinit o anumită misiune secretă, cum se procedează când urmează să vă întoarceţi la viaţa civilă? Există o condiţionare ulterioară? Memoria dumneavoastră este după aceea modificată?


CPSN
: La aceste întrebări pot să ofer mai multe răspunsuri, care sunt conexe. De îndată ce îmi închei o anumită acţiune secretă, are loc o modificare a tot ceea ce sunt, ce se realizează prin intermediul unui trup cvasi-identic. Mai precis, se poate spune că este vorba despre o sui generis clonă a propriei persoane. Am putea lua, în final, atunci când se realizează o astfel de modificare, învelişul fizic al oricărei alte persoane, dar trebuie să subliniez că întotdeauna se propune şi apoi se realizează reproducerea propriei noastre structuri biologice. Din motive ce sunt uşor de înţeles, am ales de fiecare dată această opţiune. Prin urmare, se poate spune că după aceea vorbim de un „X modificat”, dar nu se poate vorbi despre o clonă, pentru că termenul nu este autorizat. În acest caz, conştiinţa şi memoria mea sunt limitate doar la sfera strict civilă a vieţii mele. După aceea, atunci când aş dori să pătrund în anumite cotloane secrete ale activităţii mele, nu voi putea să fac aceasta din cauza închiderii prealabile a memoriei care s-a realizat în acea direcţie.
Când mă reîntorc la viaţa civilă, implanturile mele sunt dezactivate şi devine cu putinţă să regăsesc o viaţă afectivă, cu toate problemele existenţiale şi toate neajunsurile pe care încerc apoi să le rezolv cât mai bine. Regăsesc, de asemenea, experienţa profund umană a sentimentelor, simt nevoia de a vedea într-un anume fel lumea, resimt imboldul de a dărui prietenie şi de a le fi de folos celorlalţi. Subliniez că toate aceste aspecte nu există în cealaltă ipostază a existenţei mele, atunci când mă aflu în cadrul acestui gen de activităţi. Atunci pot să realizez doar ceea ce este necesar, conduc anumite activităţi care îmi sunt încredinţate, dar cu toate acestea nu simt niciun fel de sentiment moral, afectiv sau nu contează ce de acest gen. În acea ipostază nu exist decât în calitate de interfaţă biologică, jumătate om, și jumătate altceva.
Atunci când am vorbit despre o lume ce este diferită, vreau să subliniez că acest aspect nu poate fi descris cu uşurinţă, căci atunci când mă deconectez temporar de la această lume pentru a reveni la lumea obişnuită, pe care noi toţi o cunoaştem şi despre care mulţi dintre noi ne imaginăm că este unică, îmi este aproape imposibil să vorbesc într-un mod complet liber şi nestingherit despre toate acestea. Dacă aş mărturisi tot ceea ce am văzut sau am trăit în cealaltă lume, s-ar crede fie că sunt nebun, fie mulţi ar fi înclinați să spună că am consumat un anumit drog foarte puternic. Tocmai de aceea, revenirea în această lume în care trăim cu toţii provoacă în fiinţa mea o anumită discordanţă şi face totodată să apară o mare şi profundă stare de singurătate, pe care nimic şi nimeni nu o poate face să dispară. Am observat că joncţiunea dintre aceste două lumi într-o zonă a fiinţei o influenţează într un mod direct pe cealaltă. Înclin să spun „noi” pentru că trebuie să se înţeleagă faptul că modificarea mea genetică trebuie să fie totodată acceptată şi de altceva din interiorul meu. Aş putea să spun că sunt deja câţiva ani de când nu mai sunt singur în trupul meu. Dar cu toate acestea, mi am asumat ceea ce se petrece şi, mai mult decât atât, accept totul aşa cum este. În cazul meu, viitorul este în desfăşurare, iar interfeţele îmi sunt necesare pentru a înainta. Aceasta nu are nimic în comun cu aspectele ce sunt difuzate în filmele de pe micul ecran. Pentru mine, tot ceea ce se petrece acolo este deja depăşit şi mai mult decât atât, aceste aspecte privesc întreaga lume, dar despre aceasta voi vorbi mai târziu.

R: Atunci când vorbiţi despre aceste lumi… de îndată ce vorbiţi despre lumea cealaltă integraţi totodată noţiunea unei alte dimensiuni?


CPSN
: Este într-adevăr vorba despre o trecere de la lumea pe care o cunoaşteţi şi în care aţi existat întotdeauna la cealaltă lume, între care există o zonă de tranziţie de 25%. Percepţia mea este că aceste două lumi distincte se suprapun în această parte de 25%, iar atunci când ne aflăm în această zonă nu ne este în mod obişnuit posibil accesul la toate aceste informaţii într-un mod conştient. Sunt nevoit să fac o mică paranteză: atunci când o fiinţă umană moare, ea trece prin această zonă intermediară distinctă şi, înainte să treacă în cealaltă parte, în care este programată să rămână, ea rămâne totodată într-o parte a acestei zone de tranziţie pentru a-i fi tratat şi purificat sufletul. Închid acum paranteza. Aceasta este o parte de 25% ce este rezervată trecerii din această lume către o altă lume. Bineînţeles, acolo nimic nu este material. Căci totul este în întregime compus din energii distincte, din câmpuri de undă ce sunt specifice. Toate acestea vă fac să vă regăsiţi pe nesimţite acolo, în acea lume, iar la puţin timp după aceea vi se pot petrece multe fenomene ce sunt total inexplicabile. S-ar putea ca unii dintre voi să vă întrebaţi: „Este vorba, oare, despre un fel de vortex energetic?” Alţii vă veţi întreba: „Are loc cumva o translaţie integrală?” Răspunsul meu este: depinde!
Anumite programe foarte bune reuşesc să deschidă accesul la acestă zonă de tranziţie de 25%. Există deci anumiţi vectori tainici de forţă ai energiei timpului legaţi de această zonă. Astfel de vectori de forţă sunt numeroşi, dar uneori sunt greu accesibili (mai ales pentru om). 

R: Spuneaţi mai înainte că nu luați în considerare decât aceste două lumi… Trebuie oare să înţelegem că mai există şi altele? Mai există alte Universuri? Mai există alţi sori? Ce înţelegeţi de fapt prin lumi diferite?

CPSN: Într-adevăr pot să vă mărturisesc că există numeroase zone enigmatice în Univers. Noi obişnuim să le divizăm în aşa zise cadrane, şi fiecare cadran are peretele lui, are galaxiile lui şi cuprinde lumile sale diferite. Trebuie să înţelegem prin aceasta că astfel de lumi coexistă în simultaneitate în dimensiuni diferite, dar care sunt uneori identice. Vorbim în acest caz despre anumite densităţi sau grade de subtilitate. O anumită planetă poate prezenta rezonanţa celei de a treia densităţi şi este cu putinţă ca ea să existe în acelaşi timp în altă parte, chiar dacă noi nu o vedem. De ce? Ea există totuşi într-un alt cadran, dar cu toate acestea poate fi vorba despre o anumită diferenţiere ce apare pe vectorul cel tainic de forţă al energiei timpului. Putem, spre exemplu, să ne aflăm în anul 2011 aici, pe acest Pământ şi să fim, de asemenea, în anul 2815, dar pe un alt Pământ, într-un alt cadran, unde totul există în cea de a treia densitate, tot aşa cum ne putem afla de altfel în cadrane de densităţi diferite. Prin urmare, aceasta înseamnă că planeta Pământ există în multiple locuri din Univers, în diferite cadrane, ce prezintă densităţi diferite. De altfel, chiar în Biblie se spune, în Apocalipsă, că DUMNEZEU va crea „un nou cer şi un nou pământ”. Dar în Biblie nu se precizează în câte exemplare se va realiza aceasta…! M-aţi întrebat dacă există şi alte Universuri? Fireşte că da!

De altfel, pot să vă mărturisesc că există anumite programe care se ocupă de acest aspect şi care au drept sarcină să cartografieze totul. Noi am ajuns doar până la cel de-al 24-lea Soare. Ceea ce trebuie să ştiţi că reprezintă o muncă titanică. Este dificil pentru moment să ajungi mai departe, căci dincolo de această limită trebuie să se realizeze un efort considerabil. Multe alte rase extraterestre muncesc din greu, într-o strânsă colaborare cu noi, şi pot să vă spun că formăm deja împreună o mare familie. Totuşi, atunci când guvernele vor face publică această revelaţie, ele vor trebui să ştie că zilele le vor fi numărate şi că numărătoarea inversă a început deja pentru ele, căci naţiunile nu vor mai accepta să li se ascundă mult timp adevărul. Faptul de a fi în contact direct cu fiinţe extraterestre ce sunt diferite şi de a le vizita în lumile lor ne transformă profund şi ne îmbogăţeşte. Dar dacă mâine ar trebui să dăm o explicaţie justă şi cât mai elaborată, mărturisesc că cea mai mare preocupare pentru mine ar fi de unde să încep. Căci am descoperit că viaţa este atât de diferită faţă de tot ceea ce ne imaginăm, formele sub care ea poate să ne apară sunt atât de multiple… Uimitoare şi pline de taine sunt formele în care ea există şi continuă să se dezvolte. Spre exemplu, tocmai acest subiect îmi apare ca fiind imens şi el include totodată o bogăţie indescriptibilă de aspecte. Dincolo de toate acestea, nici măcar nu îndrăznesc să vorbesc despre sarcinile pe care le primesc, despre programul diferit căruia îi aparţin, căci dacă ar fi să pătrund în astfel de subiecte, sunt sigur că 80% din umanitate ar considera că modul său actual de a trăi şi de a privi lucrurile devine inutil. Dacă aşa ceva s-ar petrece, la scurt timp după aceea s-ar declanşa un haos total, mai ales pentru că oamenii s-ar simţi complet pierduţi în faţa sumedeniei de minciuni care le-au fost livrate încă de la începutul timpurilor, pentru a se crea lumea iluzorie în care ei trăiesc. Atunci, chiar şi cea mai mică religie care se mai ţine pe picioare deocamdată, chiar şi cel mai mic partid politic şi, la modul general vorbind, tot ceea ce face ca umanitatea să existe la modul global în actuala ipostază, hrănind la unison anumite credinţe, s-ar nărui pentru totdeauna în 5 minute, întocmai ca un castel din cărţi de joc.

R: Oare toate acestea nu sunt ceva pe care chiar ar trebui să ni-l dorim? Dacă s-ar produce cu adevărat aceasta, s-ar declanşa apoi transformarea revoluţionară de care avem nevoie, iar o astfel de transformare ne-ar permite să ieşim din această vrajă dementă ce ne atrage cu forţa într-o Nouă Ordine Mondială.


CPSN
: Până la urmă, Noua Ordine Mondială va fi instaurată, ea va fi impusă într-un mod brutal şi va face să se piardă multe vieți umane. Împotriva instaurării Noii Ordini Mondiale nu putem face nimic, acolo este vorba despre o voinţă care nu este a noastră, dar nu trebuie să pierdem din vedere că dacă ne vom mobiliza cât mai mulţi dintre noi şi ne vom opune Noii Ordini Mondiale, vom putea să le oferim o lume mai bună şi net diferită acelora care vor supravieţui. Noi nu intervenim în activităţile oamenilor din această lume, dar supraveghem totul şi atenuăm uneori anumite aspecte critice ale ei pentru a-i ghida şi ajuta într-un mod subtil pe cei care doresc să-şi prelungească existenţa dincolo de acest viitor nu prea îndepărtat.
[În conformitate cu viziunea domnului X, condiţia pentru ca umanitatea să supravieţuiască este ca oamenii să fie avizaţi…]

R: Ne puteţi spune în ce constă sistemul nostru solar? Sistemul nostru solar a fost deja colonizat de anumite grupări ce se află în legătură cu acest Program Secret Negru (Black Program)?

CPSN: Știinţa oficială susține că sistemul solar din care face parte planeta Pământ nu este descoperit în totalitate. Existenţa unui anumit număr de planete nu este dezvăluită publicului din motive pe care nu le voi divulga aici, dar care au, s-ar părea, importanţa lor. Universul este o matrice gigantică, ce se află într-o mişcare neîncetată, într-o acţiune constantă. Este vorba despre o activitate continuă, ce are loc la nivel cosmic. Fiecare cadran despre care am vorbit aici are un anumit număr de planete, ce se află într-o evoluţie continuă, apărând mereu un anumit număr de planete noi. Ele se formează cu timpul şi constituie ţelul unor studii foarte atente, pentru a se afla dacă ele pot găzdui şi alte forme de viaţă. Astfel, este posibil să se descopere fiinţe umanoide ce trăiesc pe mai multe planete, pretutindeni în Univers. Pământul pe care ne aflăm cu toţii în acest moment este, analogic vorbind, asemenea unui eleşteu gigantic. Aici există mii de forme de viaţă care sunt în curs de evoluţie şi aceasta se petrece de mii de ani. Adeseori oamenii caută mai departe ceea ce de fapt se află chiar sub picioarele lor sau pur şi simplu chiar în faţa lor. Dincolo de aparenţe, totul este să ştii că felurite manifestări există şi să înţelegi cum anume funcţionează. Apoi restul vine de la sine, în mod progresiv. Înainte de toate, este foarte important să rămâi umil în faţa imensităţii nebănuite a realităţii tuturor lucrurilor şi să nu ţi-o iei niciodată în cap, crezând că poţi să controlezi tot ceea ce există. O astfel de atitudine este şi va fi întotdeauna cea mai mare greşeală. Omul poate să se considere ca fiind foarte inteligent, dar el nu trebuie să piardă din vedere că există fiinţe şi mai inteligente decât el, şi mai înzestrate, care manifestă mai multă iubire şi umilinţă. Viitorul este deja în desfăşurare. Ceea ce este mai bun este rezervat pentru viitor. Dar înainte să ajungem acolo, există faze diferite, iar „noi” facem tot posibilul pentru a limita manifestarea aspectelor nefaste ale speciei umane. Unii dintre oameni doresc să întârzie anumite procese, împiedicând desfăşurarea lor firească. Dar până la urmă totul se va petrece aşa cum trebuie, iar declanşarea evenimentelor nu este decât o chestiune de timp. În viitorul apropiat, pe Pământ se vor elabora tehnologii fără fir, care vor funcţiona prin unde, iar aceste unde vor pătrunde cu mult dincolo de ceea ce îşi imaginează majoritatea oamenilor. Există numeroase forme de viaţă ce se manifestă sub formă de undă şi unele dintre ele coexistă cu omul pe Pământ. Totuşi, trebuie să avem în vedere că nu toate sunt animate de aceleaşi intenţii bune. Pentru a înţelege aceasta, este suficient să supraveghem într un mod cât se poate de atent tot ceea ce este pe cale să se producă. Aceste forme de viaţă extraterestră, care se manifestă prin anumite game precis modulate şi anumite frecvenţe de vibraţie ale anumitor unde, au drept scop să şi impună controlul asupra umanităţii în întregime, prin intermediul anumitor tehnologii puternice care au fost atent şi abil studiate. La ora actuală există deja un război invizibil care a fost declanşat şi care va lovi cu o mare putere, chiar dintr-odată, nu peste mult timp. Apariţia anumitor tehnologii ce vizează aşa-numitul control al consumurilor de energie din fiecare cămin este un exemplu grăitor prin el însuşi. Invazia telefoanelor mobile, cu radiaţiile lor nocive, distructive, ucigaşe este şi ea un exemplu cât se poate de grăitor. Implanturile cu cip care vor fi impuse progresiv, ajungând până la urmă să fie obligatorii, sunt un alt exemplu de acest gen, ca să nu mai vorbim despre tehnologia 3D care deja pătrunde într-un mod insidios în casele oamenilor…
 

Pe scurt, există mii de exemple, dar dincolo de toate acestea, este suficient să fim foarte lucizi şi atenţi la tot ceea ce se petrece şi apoi vom putea să înţelegem destul de repede despre ce este în realitate vorba. Ţine de fiecare dintre noi să devenim conştienţi că fiinţele vii nu au întotdeauna o formă ce are un cap, două braţe şi două picioare, şi în plus trebuie să ne dăm seama că duşmanii nu se aseamănă întotdeauna unul cu celălalt. Am intrat deja într-o perioadă istorică în care anumite evenimente vor bascula dintr-o dată şi în cadrul căreia un control invizibil, ce există deja, va porni la un moment dat asaltul. Datorită faptului că umanitatea este deja cvasi-încarcerată într-o stare tentantă de confort material modern, ea nu este capabilă să-şi dea seama că de fapt se află deja în gura lupului. Cei mai mulţi dintre noi ne lăsăm păcăliţi de aparenţe şi considerăm că undele ne informează prin intermediul sateliţilor radio, fără a ne da seama că cele mai multe aplicaţii ale lor nu sunt pentru noi, oamenii, cei mai buni aliaţi. Nu pierdeţi niciodată din vedere că undele ce vehiculează anumite informaţii nebănuite şi energie pătrund pretutindeni. Cel mai adesea, nimic nu le opreşte şi cu atât mai puţin le poate opri structura trupului omenesc. Fiecare fiinţă umană naivă, superficială şi ignorantă poate să fie în prezent influenţată, sugestionată şi pilotată de diferite unde care apoi o influenţează cel mai adesea fără voia sa şi în anumite situaţii o impulsionează să întreprindă acţiuni criminale, pe care altfel nu le-ar fi comis niciodată (dacă aceste unde malefice nu ar fi influenţat-o într-un mod insidios).

Ar fi de zeci de ori mai bine ca înainte să căutăm eventualele aparate care zboară pe cer şi pe care suntem tentaţi să le etichetăm drept OZN-uri (cu menţiunea că sunt de provenienţă extraterestră, când de fapt ele nu au nicio legătură cu aşa ceva), să analizăm cu multă atenţie toate tehnologiile pe care le-am lăsat deja să ne pătrundă în case şi apoi să ne întrebăm dacă nu cumva ele nu permit, prin intermediul undelor invizibile, pătrunderea în fiinţa noastră a entităţilor malefice care nu călătoresc decât în acest mod. Înţelegând aşa cum se cuvine toate acestea, ar trebui să ne dăm seama că, în timp ce răul creşte şi se răspândeşte într-un mod viclean, fără a face nici cel mai mic zgomot, lumea înaintează totodată către o altă formă de tăcere. Aceea a indiferenţei, aceea a absenţei bunului-simţ, aceea a egoismului exacerbat, aceea a prostiei crase şi a uitării, deschizând larg poarta unui imens şi tenebros necunoscut, pe care fiinţele umane nu îl pot stăpâni.
Ar trebui să ne dăm urgent seama că viaţa noastră este şi devine importantă tocmai prin ceea ce facem cu ea! Luaţi aminte că nu suntem singuri în Univers, dimpotrivă, există multe alte făpturi conştiente, iar până la urmă guvernele noastre vor fi constrânse să ne mărturisească acest adevăr pe care ni-l ascund acum… Aşteptând… să se producă necesara transformare în bine, aventura continuă!
 
Articol preluat din Caietul Taberei Spirituale Yoghine de Vacanţă Costineşti 2011, vol. 3
 
Citiți aici continuarea acestui articol 
 
 

Citiţi şi:

Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?

Doi ani într-un univers paralel

Experimentul secolului

yogaesoteric
19 ianuarie 2012

 

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More