Joaca dementă de-a Dumnezeu: riscurile nebănuite ale extincției planificate

Există acum un curent smintit și cinic care promovează o tehnologie îngrijorătoare, numită gene drive, ce acţionează anarhic zice-se pentru conservarea mediului. Nu e vorba despre cunoscutele „organisme modificare genetic” (OMG). Este o tehnologie complet nouă, care creează „mutaţii genetice în lanţ” şi ar putea reconfigura ecosisteme în moduri greu de imaginat.

Gene drive reprezintă următoarea frontieră a ingineriei genetice şi a biologiei de sinteză. Această tehnologie anulează regula moştenirii genetice şi face ca o anumită caracteristică (introdusă de oameni în ADN-ul organismului, prin tehnologii avansate de editare a genomului) să se răspândească la toate generaţiile ulterioare şi să influenţeze soarta unor întregi specii.

Este o unealtă biologică cu o putere ascunsă nemaiîntâlnită. Şi totuşi, în loc să cântărească atent aspectele etice, ecologice şi sociale, mulţi cercetători smintiţi promovează agresiv utilizarea tehnologiei în domeniul conservării mediului.

Una dintre iniţiative îşi propune să protejeze păsările din Insula Kauai (Hawaii) prin utilizarea gene drive pentru reducerea populaţiei unei specii de ţânţari purtătoare de malarie aviară. Alt plan, susţinut de un consorţiu destinat conservării mediului din care fac parte instituţii din SUA şi Australia, vrea să extermine o specie invazivă de şoareci ce dăunează păsărilor de pe anumite insule, prin introducerea şoarecilor modificaţi ce nu pot da naştere puilor femelă. Crearea acestui tip de şoarece va fi primul pas către aşa numitul Biocontrol Genetic al Rozătoarelor Invazive (GBIRd), conceput să producă extincţia deliberată a speciilor „dăunătoare”, precum şobolanii, în scopul salvării speciilor „favorizate”, de tipul păsărilor ameninţate.

Prezumţia din spatele acestor propuneri pare să fie aceea că omenirea are cunoştinţele, capacitatea şi prudenţa necesare pentru a controla natura. În acest scenariu sinistru, oamenii programează cum vor ei extincţia pentru a stopa dezastre ecologice produse tot de om.

La Congresul Mondial din Hawaii al Asociaţiei Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) mai mulţi conservaţionişti şi oameni de ştiinţă au trimis o scrisoare deschisă intitulată „Apel pentru conservare a naturii cu conştiinţă” în care cer oprirea folosirii tehnologiei gene drive în proiectele de conservare a naturii. Printre semnatarii scrisorii se numără celebrul activist de mediu David Suzuki, fizicianul Fritjof Capra, Tom Goldtooth de la Indigenous Environmental Network şi Nell Newman, pionier al alimentaţiei organice. Discuţia a fost reluată la Convenţia Naţiunilor Unite pentru Diversitate Biologică din Mexic, din luna decembrie 2016.

Claire Hope Cummings, avocat specializat în probleme de mediu, este de părere că nu punem întrebările adecvate.
Privim tehnologia prin prisma inginerilor, care au tendinţa să se concentreze pe o singură întrebare: „Funcționează?”. Dar, o mai bună întrebare ar fi „Ce alte efecte are?”, după cum spune şi Angelika Hilbeck, preşedinte al European Network of Scientists for Social and Environmental Responsibility (ENSSER). În cazul proiectului GBIRd, ne putem întreba dacă „şoarecele fără fiice” poate ieşi în afara ecosistemul în care a fost introdus, aşa cum s-a petrecut în cazul culturilor OMG şi a somonului de cultură – şi ce s-ar putea petrece dacă evadează. Cât despre ţânţarii din Hawaii, ne putem întreba cum reducerea lor va afecta o altă specie pe cale de dispariţie, a liliacului sur (Lasiurus cinereus) – care se hrăneşte cu ţânţari.

Ca avocat cu experienţă în domeniul reglementărilor guvernului SUA, Claire Hope Cummings afirmă că actualul cadru legislativ este complet incapabil să evalueze şi să controleze tehnologia gene drive.

Ca problema să fie şi mai dificilă, media nu a reuşit să educe opinia publică în privinţa riscurilor asociate tehnologiilor genetice.
Puţini înţeleg că ingineria genetică a fost creată şi promovată cu scopul de a servi drept unealtă pentru controlul biologic şi social, spune Lily Kay, istoric al ştiinţei la MIT (Massachusetts Institute for Technology). Miza era să îndeplinească o „intervenţie socială pe baze ştiinţifice”.

Instrumentele puternice precum modificarea genetică şi tehnologia gene drive pot inflama imaginaţia oricui, de la militari (pentru arme biologice) la promotori ce sunt în aparenţă bine intenţionaţi din domeniul medical (pentru eradicarea anumitor boli grave). Chiar unii ecologişti au aceste tendinţe mesianice. Realitatea este că nu avem infrastructura intelectuală necesară pentru a putea aborda provocările pe care le aduce tehnologia gene drive.

Iar acum se aşteaptă de la noi să ne suspendăm judecata şi să credem în promisiunea tehno-elitelor: că vor folosi responsabil gene drive, în slujba unor aparent pozitive ţeluri ecologiste. Se pare că nu-i nevoie de dezbateri deschise. De ce trebuie să credem orbeşte că, de fapt, totul este sub control?

Folosirea tehnologiei gene drive în domeniul conservării naturii e doar un şiretlic pentru a câştiga acceptarea publică şi o aparenţă de reglementare.
De ce să expui ceva examinării publicului şi posibilelor piedici când poţi să-l strecori pe uşa din spate şi să pretinzi că slujeşte binele? Riscurile sunt prea evidente pentru adepţii gene drive, ca ei să rişte să vorbească despre ele.

„În cei peste 20 de ani de cercetare şi acoperire media pe subiectul tehnologiilor de modificare genetică, credeam că am văzut tot ce ţine de falsele promisiuni şi exagerări generate de acest domeniu. Dar gene drive e ceva diferit de tot ce am întâlnit până acum şi reprezintă un test major de autocontrol. E bine să avem încredere oarbă în ştiinţă sau astfel ne jucăm imprudent cu soarta, mizând pe remediile-minune tehnologice?”, spune Claire Hope Cummings.

Din fericire putem încă alege. Faptul că gene drive poate schimba relaţia dintre omenire şi natură e o provocare şi o oportunitate. Putem face acum ce trebuia să facem demult şi în privinţa tehnologiei nucleare şi a celei transgenice: să acordăm mai multă atenţie pericolelor ingeniozităţii umane şi mai mult respect geniului naturii.

Citiţi şi:
Parlamentul britanic a dat undă verde la crearea de monştri prin inginerie genetică
Noi invenţii biologice deschid o altă cutie a Pandorei

 

yogaesoteric
2 martie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More