Jocul banilor. De ce economia globală tocmai a cedat

Pentru o vreme, în această vară, economia globală a părut să fi făcut o pauză în declinul său de luni de zile, contrazicând pronosticurile conform cărora am fi intrat în recesiune.

Dar în luna septembrie, piețele bursiere din SUA s-au prăbușit până la cel mai scăzut nivel din 2020, în timp ce experții de pe Wall Street au devenit aproape siguri că lumea este pe cale să intre într-o încetinire brutală, una care ar putea dura ani de zile, pe măsură ce problemele care decurg din inflație se dovedesc tot mai greu de rezolvat.

Dacă totul pare foarte brusc – ei bine, așa este. Economia s-a ținut bine înainte, deci ce s-a petrecut?

Ceea ce separă șocul pieței de astăzi de ultimii doi ani și jumătate de economie pandemică se reduce la credit. Guvernele au injectat trilioane de dolari în planuri de redresare.

Dar a existat și o altă formă de sprijin monetar care a susținut piețele globale: ratele dobânzilor la cel mai scăzut nivel.

Asta a permis oamenilor și întreprinderilor să împrumute și mai mulți bani, riscând să intre în incapacitate de plată. Iar acum tot mai multe companii își întorc buzunarele pe dos și spun că nu sunt în măsură să returneze banii.

Creditul se bazează pe încredere. Rata dobânzii spune împrumutaților cât cred băncile că banii vor fi rambursați. Cu cât rata este mai mare, cu atât este mai prohibitivă, și invers. În prezent, această încredere este demolată.

Rezerva Federală a SUA a majorat ratele dobânzilor cu 0,75% pentru a treia oară consecutiv, extinzând cel mai agresiv plan al băncii centrale de a zdrobi inflația din ultimii 40 de ani. A fost o mișcare care părea să aducă lumea mai aproape de recesiune, chiar să o invite în mod deliberat pentru a împiedica prețurile să mai crească.

Alte bănci centrale din întreaga lume s-au grăbit să urmeze exemplul Fed, totul în decurs de câteva zile. Și uite așa, fondul de bani din lume a început să se epuizeze.

Jerome Powell, președintele Fed, avertizase că lumea va începe să simtă „durere” în slujba menținerii inflației la un nivel scăzut. În acest caz, recesiunea nu este nici măcar cel mai rău scenariu, întrucât perspectiva stagflației – cu prețuri în creștere și o economie poticnită – începe să devină mai probabilă.

Însă în luna septembrie a mai existat o altă fațetă a creditului global care a cedat, și aceasta s-a petrecut în Marea Britanie. Prim-ministrul țării de la acel moment, Liz Truss, a dezvăluit un pachet bugetar de aproximativ 190 de miliarde de lire sterline, care va reduce taxele și va crește cheltuielile pentru a menține costurile energetice la un nivel scăzut. Rezultatul a fost o alunecare dezastruoasă a prețului monedei britanice, care a atins cel mai scăzut nivel față de dolarul american din 1985 încoace. Mesajul de aici al piețelor este că epoca stimulentelor a luat sfârșit.

Așa că investitorii vând acțiuni. Indicele Dow Jones se află pe o piață „bear”, cu 20% mai puțin decât la vârf. Petrolul este sub 80 de dolari – un semn că traderii sunt convinși că economia mondială va intra în recesiune.

Comercianții de obligațiuni cer cele mai mari dobânzi la datoria guvernamentală pe termen scurt de la criza financiară.

Creditul se află la baza economiilor din întreaga lume, iar când începe să se dezintegreze, atunci banii încep să devină cu adevărat rari.

Crește incertitudinea și volatilitatea”, a avertizat Quincy Krosby, strategul global al LPL Financial. „Ceea ce înseamnă să păstrați banii în orice mod posibil cât mai aveți timp!

Citiți și:
Nu e o criză mică, nu e o Criză Mare: Este o Mare Revoluție Socialistă
Criza UE este globală

 

yogaesoteric
5 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More