Jocurile Video folosite ca momeală de recrutare a tinerilor de către armatele lumii

Forțele armate americane și britanice suferă în prezent o nouă penurie de cadre. Drept urmare, ele au decis să recurgă la strategia de acum două decenii, profitând de ameliorarea jocurilor video și de talentele gamerilor, cu speranța că vor reuși din nou să trezească interesul tinerilor.

„Istoria recrutării tinerilor grație jocurilor video este vastă”, spune Nick Robinson, profesor la Universitatea din Leeds, citat de Slate. Încă din 2003, gaming-ul reprezenta al patrulea factor de angajare în armata americană. Jocurile video cu război deschid gustul pentru aventură, iar acest aspect a fost înțeles rapid de armate.

În 2019, armata britanică a provocat o polemică intensă creând un joc de simulare distribuit ca supliment pentru cumpărătorii revistelor PlayStation și XBox. Grație jocurilor video, tinerii au oportunitatea de a trăi misiunile soldaților trimiși pe front, dar și de a-și dezvolta simțul de observație, capacitatea de a rezolva rapid probleme și inteligența, au observat șefii militari.

Sesizând acest formidabil potențial, ei au împins conceptul mai departe, creând echipe de e-sport ale armatelor, care participă la turnee, pentru a sensibiliza o parte și mai mare dintre tinerii adulți. Însă jocurile video nu sunt doar un mijloc de a ralia un număr mare de tineri. Interesul armatei merge mai departe. „Sistemele de armament sunt astăzi adesea comandate la distanță, ceea ce necesită stăpânirea unei enorme cantități de informații”, explică Robinson.

Gaming-ul formează tineri superantrenați, care stăpânesc la perfecțiune instrumentele digitale și telecomanda. Așadar, gamerii sunt niște soldați potențiali dotați cu inteligență și cu capacitate de analiză excepțională, ceea ce îi face apți pentru pilotarea dronelor și a altor aparate teleghidate. În plus, echipele de e-sport funcționează grație unei comunicări foarte eficiente și știu să se organizeze pentru a pune în aplicare tactici comune împotriva inamicului, calități intens căutate pe teren.

Totuși, jocurile video au și limite: „Când soldații vorbesc despre experiența câmpului de luptă”, spune Robinson, „ei evocă adesea mirosul morții și al războiului, ceea ce nu poate fi reprodus (deocamdată) într-un joc”. Viitorul recrutării prin intermediul jocurilor video nu este prea sigur. Numeroase voci se ridică împotriva acestei practici, acuzate că „militarizează” copiii.

În Statele Unite, membra Camerei Reprezentanților Alexandra Ocasio-Cortez, una dintre exponentele extremei stângi a Partidului Democrat, a dorit să promoveze un amendament care ar fi interzis recrutarea de soldați prin intermediul platformei de streaming de jocuri video Twitch. Propunerea ei a fost însă respinsă de Congres.

Citiți și:

Internetul, televiziunea şi jocurile video influențează în mod nefast mentalitatea și capacitățile cognitive ale tinerilor, afirmă unii specialis

Regândind teoria «banalității răului» (I) 

yogaesoteric

20 decembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More