Johnson&Johnson se grăbește să ascundă gunoiul sub preș: deschide procedura de faliment

Johnson & Johnson a strâns numeroase datorii după ce a fost târâtă în instanță de foștii clienți. Compania americană analizează posibilitatea de a transfera datoriile generate de litigiile legate de pudra de talc într-o entitate care ar solicita apoi protecţia legii falimentului, potrivit unei anchete Reuters.

În timpul negocierilor cu reclamanţii, unul dintre avocaţii grupului a spus avocaţilor acestora că J&J ar putea pune în practică un plan de faliment, care ar avea ca rezultat plăţi mai mici pentru cazurile nesoluţionate anterior, au spus unele dintre surse, citate de Reuters. Avocaţii reclamanţilor nu ar putea iniţial să oprească J&J să pună în aplicare un astfel de plan, dar l-ar putea contesta ulterior.

J&J nu a decis încă dacă să urmeze planul de faliment şi ar putea în cele din urmă să abandoneze ideea, au spus unele surse. Reuters, care a vorbit cu 7 surse apropiate de situație, nu a putut stabili dacă J&J a păstrat avocaţii specializaţi în restructurare pentru a ajuta compania să exploreze planul de faliment.

Val de procese

J&J se confruntă cu acţiuni în justiţie din partea a zeci de mii de reclamanţi care susţin că pudra pentru bebeluşi şi alte produse din talc care conţin azbest au cauzat cancer. Între reclamanţi se află femei care suferă de cancer ovarian şi alte persoane care au mezoteliom.

Johnson & Johnson Consumer nu a decis asupra vreunui mod particular de acţiune în acest litigiu, decât să continue să apere siguranţa talcului şi să judece aceste cazuri în sistemul delictual, aşa cum demonstrează procesele în curs”, a afirmat filiala J&J care se ocupă cu produsele din talc ale companiei, într-un comunicat.

Faliment în două etape

În cazul în care J&J va pune în aplicare acest plan, reclamanţii care nu au încheiat un acord cu compania s-ar putea afla în proceduri de faliment prelungite cu o companie probabil mult mai mică. Plăţile viitoare către reclamanţi ar depinde de modul în care J&J va decide să finanţeze entitatea care va prelua datoriile legate de talc.

J&J are în vedere acum utilizarea unei legi din Texas care permite unei companii să se împartă în cel puţin două entităţi. J&J ar putea crea o nouă entitate, în care ar transfera datoriile legate de talc şi care ar putea solicita intrarea în faliment pentru a opri litigiile, au spus unele surse.

Manevra este cunoscută printre experţii legali ca un faliment în două etape din Texas, o strategie pe care au folosit-o în ultimii ani alte companii care se confruntă cu litigii cu azbest. Unele persoane au spus că J&J ar putea explora, de asemenea, utilizarea unui alt mecanism pentru a efectua declararea falimentului în afara legii din Texas.

Faliment mascat

Avocaţii reclamanţilor consideră că strategia de faliment în doi paşi este una care conturează soluţionări sau hotărâri scumpe. Companiile o consideră o modalitate de a îndrepta numeroase procese într-o singură instanţă, pentru negocieri eficiente pe care le dictează legea falimentului pentru obligaţiile legate de azbest. Compania din afara falimentului poate ajunge la un acord de finanţare cu entitatea care trece printr-o restructurare judiciară pentru a acoperi viitoarele plăţi de decontare.

Cazurile de faliment depuse pentru soluţionarea litigiilor, inclusiv cele legate de azbest, durează adesea ani de zile şi aproape niciodată nu despăgubesc în totalitate creditorii.

Johnson & Johnson încearcă să scape basma curată

J&J se confruntă, de asemenea, cu litigii în care grupul este acuzat că a contribuit la epidemia de opioide din SUA şi a rechemat recent anumite produse de protecţie solară sub formă de spray, după ce a descoperit că unele dintre ele conţin niveluri scăzute de benzen, un alt cancerigen.

În iunie, compania a fost de acord să plătească 263 milioane de dolari pentru soluţionarea cererilor de despăgubiri pentru opioide din New York. Compania a negat că ar fi comis vreo ilegalitate legată de opioidele sale.

Citiți și:
Agenția Națională a Medicamentului avertizează medicii de familie asupra cazurilor mortale în urma utilizării vaccinului Johnson&Johnson
Johnson&Johnson este bună de plată. Câți bani va fi nevoit să scoată din buzunar gigantul pharma, acuzat că produsele sale din pudră de talc sunt cancerigene

yogaesoteric
23 septembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More