Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești (I)

Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești: nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei!

„Iată, vecina României din Nord……. și nu numai, Ucraina……. De un an statul român ajută poporul ucrainean cu dragoste și omenie. România cheltuie sume uriașe cu cele 1,5 milioane de refugiați……. Bine facem, suntem un popor nobil. Ajutăm vecinii la mare necaz.

Răsplata statului ucrainean este porcească, pur și simplu. Noua lege a minorităților din Ucraina nu acordă românilor dreptul la educație în limba română. Placa pe care se menționau cei 600 de ani de existenţă documentară a orașului Cernăuți, placă pusă nu demult, a fost îndepărtată. Românii din Ucraina sunt batjocorit, ucrainizați. Teritoriile românești pe care le stăpânește Ucraina, ei le cred ale lor pe vecie. Ucraina nu este stat european. Are o politică națională de-a dreptul fascistă, nazistă. Ucraina este rușinea Europei în materie de drepturi pentru minoritățile naționale.

Rusia are dreptate. Ucraina este un stat nazist, artificial. Pentru liniștea Europei, Ucraina ar fi bine sa fie redusă la cca o treime din suprafața de azi. Repet, Ucraina este un stat dușman României. Degeaba îi ajutăm. Se poartă cu noi cu dispreț.

Unde e demnitatea României? Azi, aici, acum? Călcată în picioare de Kievul nazist. Niciodată demnitatea poporului român nu a fost atât de grav afectată ca acum de odioasa, infama Ucraina” (prof. dr. Gică Manole).

Ucraina inamic al României: Zelenski a promulgat noua lege a minorităților naționale votată pe 13 decembrie 2022 de Rada din Kiev. Este necesar să fie denunțat Tratatul cu Ucraina! Legile antiromânești din Ucraina, promulgate de Poroșenko și Zelenski, au scopul veninos de a distruge sufletul românesc!

România și românii au primit în casele lor refugiații din Ucraina și Zelenski își bate joc de români!

Reacția românească din Cernăuți în urma votării noii legi a minorităților din Ucraina ‒ problema educației în limba maternă rămâne nerezolvată, limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina. De ce să mai sprijinim Kievul în numele drepturilor omului câtă vreme Kievul alege să le calce în picioare? Au fost ucrainizate deja școlile din multe sate locuite de români din sudul Basarabiei ocupat ilegal de Ucraina din anul 1944, o acțiune treptată și perseverentă a guvernului de la Kiev. În anii ’90, în teritoriile românești ocupate de Ucraina, un preot care ținea de Patriarhia de la București a fost legat de mașină și târât prin sat, alt preot a fost bătut pe stradă în repetate rânduri, altui preot i-a fost aruncată o grenadă în casă.

În sudul Basarabiei ocupat de ucraineni, de unde este originar chiar Poroșenko cel care a promulgat în anul 2017 legile criminale antiromânești, părinții români la începutul anilor ’90 au cerut școală în limba rusă în baza raționamentului conform căruia Kievul făcea presiuni să ucrainizeze toate școlile din regiune, iar statul român era prea slab să asigure protecția școlilor cu predare în limba română, oamenii au crezut că singura șansă să nu fie ucrainizați ar fi fost să aibă școala în limba rusă în speranța că protecția Moscovei va fi mai eficientă. Cumva au gândit că se va prelungi o vreme situația din Uniunea Sovietică și vor scăpa de procesul de ucrainizare, acasă vor grăi moldovenește, la școală vor studia în rusă (ceea ce le va asigura și posibilitatea unui loc de muncă bine plătit în Rusia) – cumva vor zbura pe sub radarul Kievului. În perioada sovietică satul a avut școală cu predare în română, dar după câțiva ani de independență ucraineană au trecut la limba rusă de bună voie.

Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat ferm în mod public față de legea antiromânească din 13 decembrie 2022, formulându-și organizat obiecțiile: „În timp ce opinia Comisiei de la Veneția nr. 960/2019 formulată asupra Legii ucrainene privind funcționarea limbii de stat este critică sub aspectul reglementărilor privind folosirea limbii oficiale în educație, Comisia de la Veneția raportându-se la criticile formulate anterior în contextul evaluării art. 7 din Legea educației, articolul din legea minorităților naționale dedicat educației face trimitere la dispozițiile Legii Educației, deci preocupările părții române din perspectiva dreptului la educație nu sunt satisfăcute”. Legea este profund antieuropeană și în articolele fundamentale are un conținut xenofob explicit. Ea exprimă obrăznicia și cinismul Kievului care face un nou pas în legiferarea deznaționalizării românilor din teritoriile românești ocupate.

Iată despre ce este vorba în această nouă lege menită să îi deznaționalizeze pe români:

„Articolul 11. Dreptul la educație.

– Particularitățile utilizării limbilor minorităților (comunităților) naționale în procesul de învățământ sunt stabilite prin Legea Educației din Ucraina și prin legi speciale în domeniul respectiv.

– Instituțiile de învățământ particulare, care oferă învățământ general complet în ceea ce privește studiile medii pe cheltuiala persoanelor fizice și/sau juridice, în particular cele fondate de societăți culturale naționale și de reprezentanți ai minorităților (comunităților) naționale, au dreptul să-și aleagă liber limba procesului de învățământ (cu excepția instituțiilor de învățământ care primesc fonduri publice) și sunt obligate să se asigure că elevii stăpânesc limba de stat în conformitate cu standardele de stat.”

Punctul 1 al articolului 11 al actualei Legi a Minorităților exprimă fără echivoc faptul că învățământul în limbile minorităților se va desfășura, în continuare, așa cum a prevăzut Legea Educației din 2017, adică numai la grădiniță și la școala primară:

– conform (art. 7) al Legii Educației din Ucraina, pe întregul teritoriu al Ucrainei învățământul nu se va mai desfășura în limbile minorităților naționale decât la nivel preșcolar (grădinițe) și primar, în paralel cu cel în ucraineană;

– punctul 3 al prezentei Legi a Minorităților întărește prin precizare articolul 7 al Legii Educației. Românii, singurul popor autohton din teritoriile românești ocupate, nu mai pot învăța în limba română decât în licee autofinanțate.

Actuala politică fățișă de ucrainizare ‒ din 2017 instituită prin Legea Educației și reconfirmată în 2022 prin articolul 11 al Legii Minorităților, exprimă aceeași disperare a autorităților de la Kiev de a-și constitui prin deznaționalizarea popoarelor autohtone și a minorităților naționale, prin ucrainizare, o identitate națională pe întregul teritoriu pe care l-a moștenit de la Uniunea Sovietică.

M.A.E. al României să transmită Radei și președintelui Ucrainei că, dacă Legea Educației nu este revizuită în sensul eliminării articolului 7, România denunță Tratatul din 1997, pe baza încălcării continue a articolului 13 din acest tratat de către partea ucraineană. Este un act politic conform cu dreptul internațional și cu legislația Uniunii Europene.

Nu s-au adus modificările sperate de comunitatea românească în privința accesului la educație în limba maternă. Practic, ca bază s-a luat tot legea promulgată de Poroșenko în anul 2017, care nu permite copiilor de diverse etnii să studieze materiile în limbile lor, deși până în 2017 se putea. Se păstrează ideea de „cote lingvistice în educație”: tot mai multe discipline învățate în limba ucraineană obligatoriu și tot mai puține în limba maternă. Efectul va fi acela că limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina. Ce spun reprezentanții românilor din Ucraina? Autoritățile ucrainene au anunțat adoptarea unei legi a minorităților naționale care „apropie tot mai mult Ucraina de U.E. și de Occident”.

Ca pornire, ca idee, legea a fost necesară pentru a îndeplini unele cerințe ale Bruxelles-ului, după ce Ucraina a obținut, în iunie, în plin război cu Rusia, statutul de candidată la aderarea în U.E. Comunitatea românească din Ucraina aștepta cu nerăbdare adoptarea acestei legi, recomandată și de Comisia de la Veneția. Speranța a fost că legea va elimina nedreptățile create de legea educației din 2017, care a redus substanțial dreptul dobândit anterior la studii în limba maternă. Din păcate, mult lăudata lege a minorităților naționale, adoptată la mijlocul lunii decembrie, nu rezolvă problemele din cadrul învățământului în limba română, conform discuțiilor pe care le-am avut cu mai multe cadre didactice și alți intelectuali de etnie română din Ucraina. Ba dimpotrivă, legea urmărește să conserve statutul tot mai precar al limbilor minorităților naționale din sistemul de învățământ și din societate.

Ce a promis și ce a făcut Kievul

Este pentru prima dată când Ucraina se angajează la nivel legislativ să nu asimileze minoritățile naționale și să nu încurajeze discriminarea etnică, aspect de altfel lăudabil. Kievul, de asemenea, își asumă – cel puțin declarativ ‒ grija față de valorile și tradițiile minorităților sau ale comunităților naționale. Dar când căutăm în lege modul concret în care este rezolvată problema accesului la învățământ în limba maternă, rămânem dezamăgiți. Comunitatea românească din Ucraina, alături de alte minorități, spera că această lege va introduce amendamente în legea educației, prin revenirea la posibilitatea studierii tuturor disciplinelor de învățământ în limba maternă, în afară de limba și literatura ucraineană. Așa cum a fost în legislația veche și așa cum se petrece în mai multe state europene.

Era așteptată o soluție în contextul apropierii de U.E. La diverse întâlniri și consultări cu minoritățile naționale, organizate de reprezentanțele O.S.C.E., de autorități și alte organizații, de fiecare dată, comunitatea românească a propus ca prin această lege să aibă loc revenirea la drepturile anulate de legea educației din 2017. Standardul era ușor de localizat în timp.

Din păcate, noua lege a minorităților nu rezolvă această problemă, ci stipulează, la articolul 11, că învățământul este reglementat de legea educației din 2017. Altfel spus, drepturi mai multe nu vor fi oferite minorităților. De ce a mai fost scrisă și adoptată această lege? Ca să se constate că legislația care ne deranja este una corectă și corespunde cu normele europene? Era suficient și un comunicat de presă al autorităților în acest sens sau o declarație a premierului, și nu o lege adoptată cu mult fast, dar fără modificări reale în sistemul de educație.

Un drept anulat. În trecut, minoritățile naționale din Ucraina aveau dreptul să învețe toate disciplinele în limba maternă în afară de limba de stat, ucraineana. Prin legea educației din 2017, acest drept a fost anulat. Kievul a introdus un sistem de „cote lingvistice în educație”, care nu-i permite, de exemplu, unui contribuabil etnic român care finanțează sistemul de educație, să-și învețe copiii integral în limba maternă în școlile publice. Despre universități, nici nu se pune problema. Limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina. Învățământul în limba maternă este permis în clasele primare, dar și acolo ore de limba ucraineană sunt mult mai multe decât de limba română.

Copiii nu reușesc să învețe bine limba maternă. Apoi, din clasa a V-a până în clasa a XII-a sunt introduse cote lingvistice: tot mai multe discipline învățate în limba ucraineană obligatoriu (nu la alegere, după cum era normal) și tot mai puține în limba maternă. Elevul ajunge în clasa a XII-a, practic, învățând foarte puține discipline în limba română. El nu va mai cunoaște limba maternă literară și va fi, de fapt, asimilat, în pofida angajamentelor legislative amintite mai sus.

Peste 5 milioane de ucraineni au trecut granița României refugiindu-se în calea războiului, cei mai mulți dintre ei mergând mai departe, spre țările vecine sau spre Occident. Dinspre capitalele U.E., viziunea în privința legii arăta cam în felul următor: dreptul la alegere este necesar să fie păstrat, iar drepturile dobândite anterior nu pot fi limitate sau lichidate. Dinspre Kiev însă, noua formulă legislativă este considerată progresistă, un model și pentru alte state europene.

„Nu este rezolvată problema de bază a minorităților de a avea un învățământ public integral în limba maternă”, a declarat Aurica Bojescu, președinta Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuți. Ea a participat la o serie de întâlniri și dezbateri organizate de autorități la recomandarea structurilor europene și a constatat că cerința de bază de a rezolva problema accesului la învățământ în limba maternă a fost ignorată. „Ar fi firesc să revenim la normele constituționale, în care învățământul în limba maternă este garantat de stat”. Din păcate, noua legislație pare ruptă de normele europene, iar Curtea Constituțională, spre surprinderea tuturor, a dat în anul 2019 un aviz favorabil vechii Legi a Educației, din care se revendică și cea de acum. Autoritățile însă nu împărtășesc acest punct de vedere și susțin că Ucraina este un model de urmat pentru alte state la capitolul asigurării drepturilor minorităților naționale.

Merită menționat faptul că legea minorităților naționale se referă la toate grupurile etnice, inclusiv la ruși, dar este precizat faptul că pentru aceștia drepturile vor fi valabile după șase luni de la terminarea războiului din Ucraina. În lege găsim, în premieră, noțiunea de „regim nazist totalitar rusesc”, care nu poate fi promovat și sprijinit în Ucraina de niciun grup minoritar. Parlamentarii ucraineni au ignorat propunerile constructive făcute anterior de organizațiile românești și Legea nu garantează dezvoltarea minorităților naționale și nu le permite să-și folosească simbolurile. Legea tratează drepturile minorităților ca drepturi care pot fi realizate distinct de către diverși reprezentanți, lipsind minoritățile (comunitățile sau organizațiile) de posibilitatea de a-și realiza pe cale instituțională drepturile politice, educaționale sau lingvistice.

Întrebați de sociologi dacă Ucraina este necesar în mod urgent să îndeplinească toate cerințele U.E. pentru aderare, 62% dintre cetățeni au răspuns că „Ucraina este mai bine să-și apere interesele și să nu fie de acord cu unele criterii, chiar dacă va fi amânat procesul de aderare”. Potrivit analiștilor de la Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, ucrainenii resping orice discuții privind valorile pe care ei le consideră patriotice, identitatea națională și lingvistică. Societatea ucraineană respinge, în contextul războiului, și unele criterii de asigurare a accesului la educație în limba maternă a tuturor minorităților naționale. Ucrainenii consideră că aceste aspecte pot fi negociate cu U.E., ceea ce complică și mai mult ecuația politică. Orice om politic care va iniția modificări legislative dorite de minorități ar putea fi criticat foarte dur de societate, care este dominată de ideea că limba și identitatea ucraineană este necesar să fie consolidate, iar celelalte discuții, despre diversitate și minorități, sunt inutile.

Românii sunt în prezent supuși unei barbare deznaționalizări în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, teritorii răpite României pe care Ucraina le ocupă ilegal din anul 1944, după ce mai întâi le anexase în anul 1940.

Pe 28 iunie 1940, Basarabia și nordul Bucovinei au fost răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul Stalin. Pe 2 august 1940, Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ucrainei care a primit cadou și ocupă ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru, unde, ca și în nordul Bucovinei, comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor. Este interzisă limba română în școli pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! În prezent, sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub ocupație ilegală ucraineană din anul 1944.

Ucraina ‒ inamic al idealului național românesc a sfâșiat Basarabia și i-a răpit partea de nord și de sud (10.579 km²) pe 2 august 1940, teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost părtașă la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria lor Mamă România, în 28 iunie 1940, și prin faptul că le-a cerut imperios și a primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că Ucraina a răpit României nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei (16.292 km²)!

La 28 iunie 1940, ruso-malorușii / ucrainenii sovietici au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul stalinist și invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea revizionismului ucrainean. Ucraina, în calitate de republică sovietică, mocnea de pretenții imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și, după ce a pretins nordul Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui Stalin și toată Basarabia, făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin, dar nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ucrainei, nu a reușit să obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei (10.579 km²).

Extremismul de grotă ucrainean sfidează România

Recent, autoritățile de la Kiev au instalat la intrarea în Odesa un banner uriaș cu mesajul: „Basarabia este Ucraina”. Republica Moldova colcăie de agenți ucraineni care, pe diferite căi, inclusiv de la tarabele lor online, încă înainte de război făceau propagandă agresivă urmărind să atragă prostimea într-un „cor de slavă” pentru Ucraina, inamicul idealului național românesc.

Nu Rusia și rusificarea este marele pericol actual pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940, ci Ucraina șovină și ucrainizarea prin spălarea pe creier a românilor din Republica Moldova, cu intenția de a anexa și acest teritoriu, de a-i îndepărta de România și de a-i aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost aduși cei din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, ilegal ocupate de Ucraina după 1944 și până astăzi.

Să nu uităm că, pe 27 aprilie 2022, bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun fusese scos și înlocuit de autoritățile ucrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului acestei țări inexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.

În timpul Războiului din Transnistria din anul 1992, membrii „Adunării Naționale Ucrainene ‒ Autoapărarea Poporului Ucrainean” (U.N.A.-U.N.S.O.) au luptat alături de separatiștii transnistreni împotriva forțelor guvernamentale ale românilor moldoveni pentru apărarea de „romanizare” a minorității etnice ucrainene din Transnistria. Peste 50 de membri U.N.S.O. au primit Ordinul „Apărătorul Transnistriei”. U.N.A.-U.N.S.O. este o organizație ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990 la Lvov, condusă pe atunci de naționalistul Dmitri Korchinski. La Odesa, U.N.S.O. a oprit o inițiativă de a se crea o Republică Novorossisk, influențând mișcările separatiste din Bucovina și Zakarpattia. La 7 iunie 1992, un grup U.N.S.O. din Lvov a destrămat un congres român la Cernăuți care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu România!

Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi pământ românesc, întruniți în „Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 martie 1918.

Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ucraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! Ucraina, parte a Rusiei care nu a existat ca stat, ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei ‒ jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova.

La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști, în anul 1812, care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ucraineni, ei, românii, rămăseseră totuși peste 70% din populație (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România la 27 martie 1918 ‒ Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București 1919, „Cartea Românească”).

Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ucraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea.

Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ucrainei, anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ucrainene, prezentat de „misiunea ucraineană”.

Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ucraina se prezenta Americii a fi o „țară” cu 330.000 mile pătrate, adică 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ „republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev. Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii, are de „recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia, pe care nu i-a căpătat încă.

Citiți partea a doua a articolului

Citiți și:
„România să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina.” Lecție de curaj și patriotism
Ucraina – o „țară de falie”

 

yogaesoteric
8 martie 2023