Judecătoarea Adriana Stoicescu, cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară, la solicitarea CSM, după ce i-a transmis ministrului userist al Justiției să plece acasă

„Vă doresc dictatură plăcută”, a fost ultima reacție a timișorencei

Judecătoarea Adriana Stoicescu de la Tribunalul Timiș, cunoscută în spațiul public pentru luările sale de poziție pe subiecte sensibile din justiția românească, a anunțat că a fost demarată cercetarea disciplinară împotriva sa. Ea a postat pe Facebook fotografia de mai jos, cu mențiunea: „Prezența mea în spațiul public se oprește acum și aici. Vă doresc dictatură plăcută!”. Până la ora publicării acestui articol, postarea a numărat aproape 900 de reacții și 141 comentarii.

În fapt, șeful CSM, Bogdan Mateescu, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a o cerceta disciplinar pe judecătoarea Adriana Stoicescu, după ce aceasta l-a catalogat pe ministrul Justiţiei, useristul Stelian Ion, drept un „personaj trist” și a deplâns soarta României, ajunse sub conducerea copiilor celor care, înainte de 1990, au slujit Partidul şi Securitatea.

Adriana Stoicescu postase anterior o posibilă explicație a demersurilor care o vizează:

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, admițând o cerere a unei asociații de procurori, că am adus atingere independenței procurorilor și s-a pronunțat printr-o hotărâre asupra afirmațiilor mele, un judecător al acestei mărețe țări europene, încălcând flagrant prevederile privind separația carierelor.

Am atacat această hotărâre, iar Curtea de Apel Timișoara a respins cererea mea, calificând-o ca lipsită de interes.

La recursul formulat la ÎCCJ, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicita, prin vocea unui judecător, președinte al Consiliului, respingerea recursului formulat de apărătorul meu.

Din două, una: ori eu nu mai sunt normală… ori eu nu sunt normală.

În țara procurorilor, aceștia au dreptul să constate că un judecător le încalcă independența, iar eu, un biet judecător, nu merit să fiu apărat de garantul independenței justiției.

În schimb, dau cu subsemnatul la Inspecția Judiciară pentru, în ultima vreme, fiecare cuvințel…

În acest timp, foștii procurori DNA, care doreau să cumințească definitiv judecătorii, sunt absolviți de orice vină.

Dormi în pace, Românie!”.

Pe 25 mai, Adriana Stoicescu posta că i s-a făcut „a doua sesizare la Inspecția Judiciară, de data asta pentru îndemnul adresat dlui ministru de a pleca acasă”.

Iar pe 11 mai 2021, invocând o știre potrivit căreia ministrul Stelian Ion îl amenințase pe președintele Curții de Apel Timișoara cu închisoarea dacă emite acte administrative privind drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, dar pentru care guvernul nu a alocat fonduri în bugetul aferent anului 2021, judecătoarea de la Tribunalul Timiș s-a dezlănțuit pe Facebook împotriva ministrului userist al Justiției, spunându-i să plece acasă.

Cu riscul de a-mi petrece restul carierei de magistrat în cercetări disciplinare, cu riscul de a fi sancționată, îmi asum! Plecați acasă, dl Stelian Ion, pseudoministrul injustiției! Judecătorii nu sunt preșul dvs! Să vă fie rușine, dar nu cred că știți ce înseamnă asta! Nimeni nu a amenințat public un președinte de curte. Și v-ați gândit că e timpul, nu? Aveți în sânge secretarul de partid care își cheamă «slugile» la raport, nu? Orice minut cu dvs în fruntea justiției este un pas spre dezastru! Plecați!”, i-a transmis judecătoarea Adriana Stoicescu ministrului Justiției, Stelian Ion.

Se pare că postarea ei nu a rămas fără consecințe, dar nu în ceea ce privește plecarea ministrului…

Citiţi şi:
Adunaţi-l pe Stelică de pe jos – Ministrul Justiţiei Stelian Ion a fost băgat în perfuzii în şedinţa în care Plenul CSM a avizat negativ desfiinţarea SIIJ (I)
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Justiţia a fost folosită în scop politic, oamenii minţiţi constant, magistraţii ameninţaţi şi şantajaţi…

 

yogaesoteric
4 iulie 2021

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More