Juncker şi migranţii sunt de vină pentru Brexit
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este în parte vinovat de decizia Marii Britanii de a se retrage din Uniunea Europeană, a declarat recent premierul ungar Viktor Orban, informează DPA.
„Una dintre cele mai mari greşeli a fost că UE a numit un preşedinte al Comisiei pe care (populaţia) britanică l-a respins”, a susţinut Orban, care a participat la summitul extraordinar de la Bruxelles la care liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra.
„A doua greşeală a fost că uniunea le-a permis migranţilor să intre, dar nu a reuşit să-i convină pe britanici să rămână. Ar fi trebuit să se petreacă invers”, a apreciat Orban, în declaraţii făcute către media de stat ungare.
Relaţiile dintre guvernul populist de dreapta din Ungaria, sub conducerea lui Viktor Orban, şi UE au fost tensionate încă de când blocul comunitar s-a confruntat cu un val de refugiaţi în 2015. Relaţiile s-au deteriorat şi mai mult după ce Parlamentul European a votat în septembrie 2018 în favoarea declanşării procesului de sancţiuni împotriva Ungariei pe tema statului de drept.
Citiți și:
Orban pune degetul pe rana de la Bruxelles: «Soros dictează imigraţia din Europa. Uciderea lui Gaddafi, o imensă eroare»
Cazul Brexit – motive pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Plus legăturile cu România
yogaesoteric
3 februarie 2019