Jurnalist american, discurs antologic împotriva celor care cer bombardarea Siriei


„Toate aceste genii ne spun că Assad a ucis copii. Chiar știu ei cu adevărat asta? Ni se spune acum exact aceeași poveste dubioasă pe care ne-au spus-o în aprilie 2017”


Comentatorul politic Tucker Carlson, gazda unei emisiuni a postului Fox News, a sugerat luni seara că presupusul atac chimic din Siria, pus pe seama regimului Bashar al-Assad a fost o operațiune „steag fals” și că guvernul de la Damasc nu are nicio vină.



Tucker Carlson

Într-un comentariu legat de situația din Siria, după presupusul atac chimic din Douma, care a reaprins declarațiile belicoase ale Occidentului, Carlson a spulberat mass-media americană și pe politicienii care s-au grăbit să ceară un război împotriva Siriei, amintind că acuzații similare au fost aduse regimului Assad și în aprilie 2017, însă nimeni, nici azi, nu a putut dovedi că liderul de la Damasc a folosit arme chimice asupra locuitorilor orașului sirian Khan Shaykun.

Presupusul atac chimic din orașul Douma, din regiunea Ghouta de Est, ar fi provocat zeci de morți și a atras condamnări ale statelor occidentale și organismelor internaționale. Guvernul Assad a respins însă acuzațiile că ar fi folosit arme chimice împotriva civililor.

„Presiunile pentru începerea unui război împotriva Siriei i-au unit pe politicienii din ambele tabere”, a spus Carlson în introducerea comentariului său.

„Senatorul republican Lindsey Graham și democratul Howard Dean rareori reușesc să se pună de acord asupra unei chestiuni. Azi însă, amândoi fac apel la război în Siria”, a adăugat el. „Graham solicită atacuri masive asupra armatei siriene. Dean merge chiar și mai departe. Pe Twitter, el l-a numit pe președinte un «fricos» dacă nu va trimite mii de trupe în Siria și nu va lansa zeci de bombe asupra Siriei. Și asta tot nu este suficient pentru Howard Dean, care, dacă vă mai amintiți, cândva, chiar a candidat la funcția de președinte, numindu-se «candidat al păcii». În seara asta, el vrea război total în Siria”, a spus comentatorul american.

„Televiziunile s-au aliniat și ele imediat. Experții in politică externă de la MSNBC au explicat în această dimineață că este de mii de ori mai important ca trupele americane să lupte în Siria decât să asigure securitate granițelor noastre, aici, în America. Faptul că politicienii sistemului bipartizan sunt acum pe aceeași lungime de undă e un semn că ceva urmează să se petreacă. Pentru că nimeni nu are niciun fel de îndoieli și nu mai există scepticism”, a afirmat comentatorul.

Tucker Carlson și-a continuat discursul, spunând că americanii „ar trebui să fie sceptici” față de ceea ce li se spune, începând chiar cu informația privind gazul toxic pe care l-ar fi folosit regimul de la Damasc.

„Toate aceste genii ne spun că Assad a ucis copii. Dar chiar știu ei cu adevărat acest lucru? Desigur, ei nu știu. Ei doar fac voia cuiva și nu au nici cea mai mică idee despre ce s-a petrecut acolo. De fapt, ambele tabere din Siria dețin gazul toxic”, a spus Carlson.

„Care ar fi beneficiul lui Assad în folosirea gazului toxic? Ei bine, nu ar fi niciunul. Forțele lui Assad au câștigat războiul din Siria. Administrația [Trump] tocmai a anunțat că vrea să scoată trupele americane din Siria, după ce a învins ISIS. Asta este o veste bună pentru Assad. Iar singurul lucru pe care putea să-l facă pentru a răsturna această situație și a-și face singur rău ar fi fost folosirea gazului toxic împotriva copiilor”, a explicat Carlson.

„Ei bine, ne spun ei, el a făcut-o oricum! Este un personaj rău. Nu uitați însă că ne spun acum exact aceeași poveste dubioasă pe care ne-au spus-o în aprilie 2017. Vă mai amintiți? A fost exact cu un an în urmă”, a adăugat analistul, referindu-se la acuzațiile aduse pe 7 aprilie 2017 regimului sirian, când s-a spus, ca și acum, că Assad ar fi fost autorul unui atac chimic asupra orașului Khan Shaykun, soldat cu zeci de morți.

Discursul nu l-a iertat nici pe președintele Donald Trump.
„Noua administrație a anunțat că nu mai încearcă să-l înlăture pe Assad de la putere și că schimbarea regimului sirian nu mai este o prioritate pentru politica sa. Dar «ulii războiului» de la Washington s-au înfuriat și au început să urle. Și iată că, doar după câteva zile, începe să se spună că Assad a folosit gazul sarin împotriva civililor din Siria. A fost chiar și un videoclip. Iar noi am bombardat baza aeriană din Siria ca răspuns la asta”, a continuat comentatorul american. „Chiar acum două luni, secretarul american al Apărării ne spunea că nu există dovezi că Assad a folosit gazul sarin în aprilie 2017. Toată povestea care ni s-a spus a fost propagandă, menită să manipuleze americanii. Am mai văzut acest film înainte și știm cum se termină”, a spus el.

Deci, spune comentatorul american, nu ar trebui, mai întâi, să ne întrebăm cât de productiv ar fi în acest moment pentru Asssad să recurgă la armele chimice?



Bashar al-Assad

„Dar haideți să presupunem că nu este o minciună. Și că Assad chiar a folosit gazul otrăvitor asupra copiilor. Poate fi capabil de asta, nu încercăm să-l apărăm. De ce ar fi făcut-o? Ca să înceapă un nou război? Îndepărtarea lui Assad de la putere va duce la un haos uriaș. Și la sute de pierderi de vieți omenești. Printre care, desigur, și ale militarilor americani. Un război care ne va costa zeci de miliarde de dolari. America va fi astfel o țară mai sigură? Va deveni regiunea una mai stabilă? Cum s-au schimbat lucrurile în regiune după războiul din Irak și din Libia? Pentru cei de la CNN nu contează. Pentru că, spun ei, astfel de atrocități nu pot fi tolerate. Dar haideți să fim sinceri: noi tolerăm astfel de atrocități tot timpul”, a afirmat Carlson.
Și s-a întrebat, ironic: „În acest moment, în care saudiții provoacă o foamete devastatoare în Yemen, noi ar trebui să lansăm rachetele Tomahawk asupra Riadului?”.

Tucker Carlson a arătat, apoi, că situația din Siria este una „complexă” și s-a întrebat cine va prelua conducerea țării, dacă Assad va fi alungat de la putere. „Există alți lideri puternici care pot fi instalați la putere? Sau sperăm doar că o democrație stabilă va apărea, ca prin minune, în această țară, după războiul civil? Ce se știe, de fapt, despre acei rebeli moderați care luptă în Siria și care au fost sprijiniți inclusiv din taxele voastre?”.

Carlson le-a reamintit americanilor mai multe comentarii postate pe Twitter în 2013, când conflictul din Siria era la început, de nimeni altul decât de actualul președinte Donald Trump. Și care spunea la acea vreme că americanii „trebuie să stea departe de războiul din Siria”, că „rebelii sunt la fel de răi ca și actualul regim sirian”, că „Liga Arabă trebuie să se ocupe de Siria” sau „ce am avea de câștigat dacă am bombarda Siria în afară de alte zeci de morți și un posibil conflict pe termen lung?”.
„Și avea dreptate”, concluzionează Carlson, adăugând că pentru asta a și fost ales președintele SUA.

„Iar acum, aceiași oameni care au transformat clasa mijlocie americană într-o clasă muribundă, care au lăsat granițele țării fără apărare și au băgat țara în războaie interminabile și fără sens, în state pe care nu le veți găsi pe hartă, îi spun președintelui că trebuie să-l dea jos pe Assad din motive care nu sunt clare dar care sunt profund incorecte”, a afirmat comentatorul american.

Carlson a invitat apoi un senator republican, cunoscut pentru opiniile sale belicoase, să răspundă la întrebarea „Care ar fi interesul de securitate națională al Americii în schimbarea regimului din Siria?”. Senatorul Roger Wicker a răspuns că „dacă îți pasă de Israel, trebuie să fii interesat cel puțin de ceea ce se petrece în Siria. Ne luptăm cu ISIS acolo. Iranul încearcă să domine întreaga regiune. Cred că avem interese naționale în Siria”.
Acest răspuns l-a intrigat și mai mult pe Carlson, care a insistat: „Care ar fi interesul de securitate națională al Americii? Cum ar putea această țară [America] să devină mai sigură prin răsturnarea lui Assad?”
Wicker a încercat să dreagă busuiocul: „Nu sunt sigur că schimbarea regimului este scopul nostru. Acesta a fost scopul lui Barack Obama, care nu a fost și obiectivul nostru în timpul administrației Trump. Dar înfrângerea ISIS în Irak și Siria este scopul nostru și cred că este în interesul național”.

„Dar nu a fost și scopul guvernului Assad înfrângerea ISIS?”, a plusat gazda Fox News. „Permiteți-mi să întreb din nou: în urmă cu un an ni s-a spus că atacul cu gaz sarin din Siria a fost comis de guvernul Assad”, a insistat Carlson, reamintind că nici acum nu există dovezi că președintele sirian a folosit gaze chimice în aprilie 2017.


Citiți și:

Atacul chimic din Siria, o operațiune steag fals pentru discreditarea lui Assad

Bashar al-Assad: Trump este marioneta «statului profund» din SUA

 

 

yogaesoteric
13 aprilie 2018


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More