Jurnalistul Adrian Panaite: Ceea ce trăim este un război hibrid, nu o criză sanitară. Din păcate, este dus împotriva noastră

Investitorul și jurnalistul economic Adrian Panaite (profit.ro) a fost invitatul episodului de debut al noului podcast „PoveștiR3”, realizat de către jurnalistul Mihai Șomănescu. Discuția, care a durat peste o oră și jumătate, este una extrem de incitantă, în care invitatul face o analiză fără menajamente a perioadei pe care am traversat-o în ultimul an.

Adrian Panaite este un jurnalist cu peste 10 de ani de experiență în presa centrală română, fiind în breaslă și pe timpul marii crize economice din 2008. De asemenea, este licențiat și în istorie, iar pentru că dialogul a avut loc pe 24 ianuarie, nu putea lipsi dintre subiectele abordate și „Mica Unire” sau Unirea Principatelor Române.

Iată câteva dintre ideile exprimate de Adrian Panaite (emisiunea integrală poate fi ascultată aici):

Despre Pandemie

– Măsurile disproporționate care s-au luat pentru combaterea coronavirusului sunt cele care au împins economia în recesiune, au mărit deficitele bugetare.
– Deciziile luate au la bază motivații politice, prin care se încearcă impunerea unei ideologii, „pandemismul”.
– Avem o guvernare prin isterie.

– În țările în care s-a lăsat libertatea oamenilor și economiei pentru a evalua riscurile și beneficiile, situația este alta. Aceste state nu sunt în criză sanitară, nu este nevoie să le trimitem ajutoare, nu au morți pe străzi.
– Am background de istorie și noi, la istorie, suntem antrenați să vedem conspirații. Știm că ele există. Vorbeam de căderea lui Cuza: au conspirat ca să cadă Cuza, nu a căzut întâmplător. Noi îi vedem ca naivi pe cei care spun că totul este o întâmplare, cred narațiunea oficială.
– Narațiunea oficială privind covidul nu are niciun sens, are foarte multe găuri.

– Dacă s-ar da drumul la stadioane, întâi s-ar duce cei mai înfocați 1.000, dar apoi, văzând că nu se petrece nicio catastrofă sanitară, s-ar duce mai mulți. La teatru, la fel.
– Țările care nu au închis niciodată nimic, vedem că nu au catastrofe sanitare.
– Oamenii și agenții economici au pus mâna pe cash, ceea ce arată neîncredere în autorități, și arată că problema reală nu este cea sanitară – că punem mâinile pe bani – ci lipsa de predictibilitate și aceste măsuri intempestive. Răspunsul populației a fost cel contrar celui recomandat de autorități.

– Când prinzi niște resurse nemijlocite, ții de ele, că nu știi ce vremuri vin.
– Acest stres în economie nu este necesar, nu este indus de coronavirus, ci de comportamentul autorităților.
– Din punct de vedere economic a câștigat capitalul financiar după această criză.

– Acest șoc coronavirus este un război hibrid, nu o criză sanitară.
– Eu resping teza oficială. Experiența mea din studiul istoric, din ceea ce am cercetat, îmi spune că nu pot să iau în considerare narațiunea oficială: are prea multe găuri și prea multe date statistice contrazic narațiunea oficială.

– Dacă este un război hibrid, care sunt obiectivele? Unul l-am spus și s-a realizat deja, tipărirea de bani.
– Unul dintre obiectivele războiului îl consider a fi fost președinția SUA. Într-adevăr, nu poți înainta pe calea asta a globalizării câtă vreme executivul din cea mai puternică țară a lumii îți spune că este o carte pierzătoare. SUA cu Donald Trump la putere încurca foarte mult acest proiect al globalizării, care nu este un fenomen de la sine înțeles, natural. Este și un proces condus.

– Părerea mea este că această globalizare, în termenii ei principali: încurajarea migrației, tratate multipartite, export de capacități industriale către Asia, nu a fost bine văzută de populațiile occidentale, încă din anii ’80. În permanență a existat un scepticism la nivelul societății față de aceste proiecte transnaționale.
– Oamenii înțeleg foarte bine lumea în care trăiesc: nu s-au ferit de parcuri, de întâlnirea cu prietenii, dar toți se feresc de spital. Au înțeles ceva.- Nu știu dacă se va termina totul în vara asta și peste doi ani nu vor izbucni noi tulpini, tulpinițe și mlădițe. Nu-mi dau seama unde suntem în secvență, dar mă uit la matriță: avem o nouă paradigmă. Niciodată nu s-a pus problema că de la un guturai te închizi în casă. E ceva fără precedent: e un obiectiv pe termen mai lung. Intră în cutia de instrumente cu care poate fi controlată populația.- Iarăși un obiectiv pe termen mai lung este controlul populației.
– Este cu totul altă paradigmă: nu mai ești om, ești o bombă biologică. În actuala paradigmă, care încă nu a fost abolită, ești un om cu drepturi care nu pot fi retrase. Ești nevinovat până la proba contrarie, nu? Ei, acum ce-avem? Ești prezumat bolnav fără a fi bolnav și din acest motiv ți se retrag anumite drepturi. Și nici măcar nu te poți apăra.- Acum ești asimptomatic. Însăși introducerea acestor termeni, precum asimptomatic, intră în logica de război. Înainte ce erai: un om sănătos purtător de virus. Acum însă ești bolnav, dar asimptomatic.- Avem două rânduri de stări de urgență și șapte de stări de alertă. Tinde să se permanentizeze această situație.
– Una este ca oamenii să ceară socoteală în stradă acestor recitatori de sloganuri globaliste, care spuneau ce vom ajunge și ce ne vom dezvolta, alta este paradigma în care spunem „nu domn’e, e un virus, virusul e rău, ia stai tu în casă, ține cârpa pe gură și mai taci”.- În loc să fie oamenii nemulțumiți în stradă de leadership-ul financiar, bancar, universitar, politic, ai o variantă de manu militari… cum explicăm faptul că se închid orașele după ora 23:00? Asta e o chestie de manu militari, sunt desprinse din stările de asediu, de când au fost lovituri de stat militare, când a fost război. Când vrei liniște în spatele frontului, e din arsenalul unui război hibrid, nicidecum din arsenalul epidemiologic. E pur și simplu jignitor să credem că e doar o criză medicală, la care toate țările din lumea dezvoltată au reacțiile astea constant și de luni de zile. Nu are bază în realitatea trăită.
– Eu nu exclud ca la vară să se spună „gata, a trecut, ne-a salvat vaccinul” și să se ia pedala de pe asta… Sunt șanse foarte mari să se petreacă. Două dintre obiectivele pe termen scurt: îndepărtarea lui Donald Trump de la putere și tipărirea de bani pentru a se menține spirala creditului în sus, au fost îndeplinite în 2020.- Existența unui precedent, verificarea unui comportament: până unde putem împinge coarda, unde apare rezistența… Oamenii au acceptat prea ușor să li se confiște drepturile cu care s-au născut.- Cum să-i alienezi pe copii, care au sistemul imunitar în formare, să accepți să-i trimiți pe copii cu mască pe gură, să le obturezi căile respiratorii ore-n șir. Profesorii să accepte auto-distrugerea meseriei lor?
– Fără să mai zic de presă care a făcut o figură jalnică în toată perioada asta. Această avalanșă de abuzuri eu o văd comparabilă cu ce s-a petrecut în anii ’50. Eu zic că este cel mai mare șoc social și psihologic pentru neamul românesc din ultimii 60 de ani. Și vine într-un interval foarte condensat. Pentru că totuși, și bolșevizarea aia s-a făcut gradual: întâi au interzis legionarii, apoi țărăniștii, apoi liberalii, social-democrații… a fost un proces în ani.- Într-un interval foarte scurt, cu mijloace foarte puternice de propagandă – am și eu o experiență în media – mie ce s-a petrecut nu-mi arată a demers jurnalistic, de informare, ci de propagandă de război.- Pentru HoReCa a fost cel mai mare șoc de la naționalizările din anii ’50 și totuși rezistența a fost minimă și tu accepți chestia asta… pe termen nelimitat… mi se pare…
– Cum se explică că avem focare în cămine de bătrâni sau în spitale unde avem instituționalizate persoane cu boli psihice cronice, care prin natura situaţiei nu au vizitatori, dar în același timp nu ai focare în benzinării sau supermarketuri? E focar la căminul din Păstrăveni dar nu e la Cora Lujerului, Carrefour Focșani sau Auchan Sibiu?!- Singura explicație că aveai nevoie să faci un număr de infectări și unde o faci? Pe persoanele vulnerabile, care nu puteau să protesteze și în același timp, în scriptul operațiunii – că e o operațiune militară – nu figura afectarea lanțului de aprovizionare cu alimente și obiecte de strictă necesitate.

– În America, discuția despre epidemie s-a terminat undeva în martie, după care totul a fost despre Constituție, drepturi, despre cum respectăm cadrul instituțional și istoric. De-aia sunt importante instituțiile, ca să nu ai deviații majore în vremuri de restriște. Or acum, noi am acceptat niște autodistrugeri economice, politice și constituționale care nu s-au petrecut nici în timpul războiului. Aveam dictatură militară, dar școlile erau deschise, restaurantele erau deschise, se încerca păstrarea unei normalități.- Eu nu cred că nici Iohannis, nici Guvernul nu au niciun interes să se mențină asta. Singura explicație este tot un comandament extern, executarea unei operațiuni militare care nu este a noastră, iar din păcate, victima suntem noi, populația.- Eu am Facultatea de Istorie, am fost învățat să cred în conspirații. Noi cei care am învățat istoria râdem de cei care cred în coincidențe sau cred orbește în autorități, pentru niște narațiuni care sfidează evidența…
– Și în 1989 erau teroriștii care otrăveau apa și mergeau să omoare copiii în creșă. De ce nu mergeau să-l omoare pe Ion Iliescu sau pe Petre Roman sau pe generalul Militaru și pe cine mai conducea Armata atunci? Era foarte simplu. Dar erau lansate (zvonurile) ca să sperie. Așa și-acuma: de ce virusul omoară când oamenii se duc la teatru?- Eu cred că vor apărea vremuri mai bune, cred că din vară se va ridica această presiune.- Eu urmăresc oameni cu scaun la cap, miliardari, și toți spun că asta nu este o simplă pandemie: este un power grab, o acaparare de putere. De-aceea cred că se va ridica presiunea, pentru a se putea menține narațiunea actuală: „a fost ceva nemaivăzut, de la vaccin am scăpat”. Și asta e ceva – s-a creat o infrastructură pentru vaccinarea în masă.
– Ceea ce spun e ca oamenii să fie prudenți, să fie atenți, să-și redimensioneze afacerile ca să fie pregătiți dacă apare ceva neașteptat, să-și înalțe spiritul critic, să fie foarte vigilenți.- Mulți vor privi cu îndoială ce-am vorbit noi, vor întreba de dovezi etc., însă nici când se bolșeviza țara în anii ’50 nu aveam documentul acela prin care Churchill și Stalin au semnat acordul de procentaj, 90% la ruși – 10% la aliați. Lumea atunci nu percepea că este un război împotriva chiaburilor, ci mai degrabă că România importă o ideologie străină a unei puteri aflate cu tancurile aici.- Cei care ne privesc cu neîncredere, „dar de unde știe ăsta”, le spun un singur aspect: următoarea epidemie/pandemie, ar urma să apară undeva în jurul anului 2070. Pentru că ne uităm la 1918, gripa spaniolă, apoi Hong Kong în 1968 și acum o avem pe-asta. Deci ar fi necesar să nu mai avem treabă cu așa ceva până prin 2060-2070. Dacă însă, vor apărea tulpini, tulpinițe, covid 22, nipav 23, sars 2025, atunci este esenţial să luăm act că este vorba de o schimbare de regim politic, de o metodă de acțiune a autorităților și să ne comportăm ca atare.
– La un moment dat, drepturile nu ni le cerșim în stradă, la un moment dat este necesar să fie afirmate și exercitate. Drepturile este esenţial să ți le iei.- Apelul la nesupunere civică este necesar să vină și către polițiști, jandarmi. Este important să înțeleagă că suntem victime, deopotrivă, ale acestui război psihologic, război hibrid. Suntem prinși fără voia noastră, pentru că nu suntem o țară foarte importantă în raportul de forțe și să încerce să treacă cu vederea…- Mi se pare că în multe cazuri ne-am întors în anii ’80 ai propagandei stupide pe lângă realitatea pe care o știau oamenii. Atunci oamenii au rezistat având încredere mai multă unii în alții, în familie și prieteni. Asta este necesar să facem.
– Cea mai mare susținere pentru corupție vine de la Klaus Iohannis și ăștia de-acum. Pentru că, practic, tu creezi la nivel conştiinţei colective o liniște a oamenilor că este bine să ocolească legea, reglementarea. Și asta apare imediat când narațiunea oficială nu are sens, când regulile nu au sens și propaganda este stupidă și măsurile nu sunt bune.- Când piețarii care au rămas în vară luni de zile în același loc și nu s-a infectat nimeni și apoi tu mă scoți afară, la minus 3 grade, să plouă pe mine câte 7-12 ore, asta nu mai degrabă îmi provoacă boala? Și când măsurile nu au sens și sunt în contradicție cu bunul simț, cu realitatea trăită, atunci apare reacția: și reacția e că este necesar să încalci regulile.
– Și dacă am avut corupție în anii post-decembriști, este pentru că omul a fost învățat că în timpul regimului socialist regulile sunt aberante, sistemul este opresiv, datoria noastră este să fim șmecheri și să supraviețuim. Și au fost șmecheri când au fost la privat, și când au avut putere delegată, și tot ne-am șmecherit unii pe alții.- Degeaba au avut discursul anticorupție: Klaus Iohannis și cei din jurul său sunt cei mai mari stimulatori ai corupției. Deci, anul 2020 este unul de revenire a corupției.

– O să zică oamenii: de ce să mă vaccinez, cine știe ce-i cu vaccinul ăsta? Nu mai bine dau o șpagă și iau doar documentul că m-am vaccinat? Ideea că niște mandarini, niște Arafat știu ei mai bine decât oamenii care trăiesc realitatea, este o absurditate. Și oamenii va fi necesar să aibă încredere în realitatea trăită, să-și consolideze relațiile de prietenie și să urmărească să se monteze și psihic, pentru că este greu. Și este greu pentru că este un război psihologic și din păcate este dus de autorități împotriva noastră.
Despre Mica Unire
– Ce-ar fi de reținut și ca să aibă relevanță în acest moment, este că Unirea Principatelor a fost făcută peste capul marilor puteri.- Dincolo de faptul că am avut un sprijin din partea Franței, totuși clasa politică românească a mers dincolo de acest mandat, și a ales același domn în Țara Românească și în Moldova, punând marile puteri în fața faptului împlinit.- Această coerență a faptului împlinit a fost cea care a fost cea de succes pentru România.
– Marile Puteri au luat act de o realitate care era în teren.- Cred că ar fi necesar să ne fie o lecție, de multe ori când am avut câștig de cauză a fost atunci când ne-am luat libertatea în propriile mâini.- Acum observ că este o constantă „Ce spune Bruxelles-ul?”, „Să nu supărăm Marile Puteri”…
– Cred că cei de-atunci aveau și un sentiment al misiunii. Și noi am avut părinți fondatori.- Politicienii de azi sunt mai puțini tari pe picioare, au mai puțin curaj.- România ca țară nu a dat faliment decât o singură dată, suntem într-o companie selectă. Numai Cehia și Suedia sunt țări care să fi dat faliment o singură dată.- Clasa actuală se ferește să facă ceea ce istoria a arătat că este de succes: punerea marilor puteri în fața faptului împlinit.

Citiţi şi:Interviu cu Jean Tardy despre Marea Resetare: «O formă de control social complet» (I)Sub apăsarea pandemiei, disperarea neputinţei contra sfidării tăcuteSociologul Shmuel Trigano, despre statul polițienesc instaurat de frica pandemiei


yogaesoteric18 februarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More