Jurnalistul Cătălin Sturza, după studiul care arată că NU există o «genă gay»: Pe cine ajută această mișcare ideologică construită pe neadevăruri?

Cui folosește ea?

Jurnalistul Cătălin Sturza a comentat rezultatele unui recent studiu făcut public la începutul lunii septembrie, conform căruia nu există o genă gay. Una dintre consecințele textului studiului publicat de revista Science este faptul că dacă gay-ii nu sunt născuți astfel, atunci comportamentul homosexual nu este un dat biologic, așa cum susține lobby-ul LGBTQI, ci este o alegere sau o preferință, susține jurnalistul. El arată că aspectul de care se tem cel mai mult activiștii LGBT ar fi prăbușirea și distrugerea minciunilor intrinseci ce reprezintă fundamentul „identității” lor gay, și a întregii baze pe care s-a construit mișcarea pentru „drepturile gay”.

Iată textul postat de Cătălin Sturza:

Nu există o „genă gay”, a confirmat cel mai mare studiu realizat vreodată pe ADN-ul uman, ne spune Agerpres. „Aceasta este concluzia unei analize realizate pe 500.000 de profiluri ADN de un grup de cercetători din Europa și Statele Unite, ale căror concluzii, publicate în prestigioasa revistă Science, infirmă definitiv o ipoteză apărută în anii 1990, conform căreia ar exista o «genă gay» ce ar fi la fel de previzibilă ca aceea care influențează culoarea ochilor.”

Una dintre consecințele micului text de mai sus este faptul că dacă gay-ii nu sunt „born that way” (născuți așa), atunci comportamentul homosexual nu este un dat biologic, așa cum susține lobby-ul LGBTQI, ci este o alegere sau o PREFERINȚĂ. Culturile tradiționale și psihologia tradițională îl numesc încă deviație sau perversiune (în sensul de pervertire a funcției sexuale normale); mulți se referă la el în termenii de „viciu” și „adicție”, „dependență”. În orice caz, dacă acest comportament reprezintă o preferință, nu există nicio bază pentru a legaliza „căsătorii”, „adopții” și orice altceva mai cere corectitudinea politică pentru persoanele de același sex (o bază nu exista oricum, deoarece căsătoria este ceea ce este, și nu poate să fie „extinsă” fără a fi în fapt distrusă). Și atunci „căsătoriile” și „adopțiile” gay nu reprezintă un drept natural (care nu poate să fie acordat pe baza unei preferințe) ci reprezintă un privilegiu – acordat pentru simplul fapt că o grupare foarte zgomotoasă a pretins prin mijloace adeseori parapolitice să obțină aceste privilegii prin argumente și sloganuri care se dovedesc, în cea mai mare parte, goale de conținut.

O ironie imensă constă în faptul că diferențele de gen reprezintă „alegeri”, conform corectitudinii politice, deși biologia este în mod clar diferită, iar „orientarea sexuală” ar fi înnăscută, deși biologia este în mod indiscutabil identică. Feminismul susține, de ceva timp, că ideea că diferențele de „gen” ar fi înnăscute este o mare erezie; ideologia susține că aceste diferențe sunt rezultatul alegerii personale și a condiționării sociale. Și asta în ciuda faptului că diferențele între bărbați și femei sunt „scrise” în ADN încă din momentul concepției și se manifestă la toate nivelurile biologice (fapt recunoscut de marea majoritate a medicilor). Pe de altă parte, lobby-ul LGBTQI susține că „orientarea sexuală” este înnăscută („we are born that way”), în ciuda absenței diferențelor biologice – între un bărbat straight și un bărbat gay nu există nicio diferență biologică. Chestiunea „genei gay” am văzut că a fost demontată prin acest studiu de la Harvard – însă studiile realizate pe gemeni identici au arătat încă de acum mulți ani că, în fapt, nu există nicio bază științifică solidă pentru a vorbi despre o predeterminare genetică homosexuală în afara contextului social.

O a treia consecință e aceea că, dacă legile se schimbă pentru a legaliza inginerii sociale precum cele impuse de corectitudinea politică – prin redefinirea unor instituții umane fundamentale –, toți cei care se vor opune acestor inginerii vor intra sub incidența legii. Acolo unde s-au legalizat astfel de inginerii sociale, dacă eu voi spune, cu articolul de la Harvard în mână, că nu există nicio bază pentru „căsătoriile gay”, voi intra imediat sub incidența legii, deoarece aceste „inginerii” reprezintă deja status quo-ul, sunt recunoscute prin lege. Și voi putea să fiu amendat sau trimis la închisoare; metodele mai subtile de pedepsire a disidenților includ linșajul mediatic, marginalizarea și concedierea de la job. Exemplele sunt deja, din păcate, foarte numeroase; chiar dacă fluturi articolul de la Harvard și arăți că ai adevărul științific de partea ta (ca să nu mai vorbim de fundamentele teologice) – asta nu te va ajuta la absolut nimic. Libertatea de exprimare și libertatea de conștiință rămân, din ce în ce mai mult, vorbe goale, pe hârtie.

În sfârșit, tragedia este că, odată cu modificarea legilor pentru a legaliza astfel de inginerii sociale, și odată cu creșterea presiunii asupra bisericilor și a grupurilor tradiționale de a se conforma discursului oficial al corectitudinii politice, devine din ce în ce mai greu să îi ajuți pe cei care se luptă cu astfel de comportamente și dependențe. Conform unei metaanalize care ia în considerare 30 de studii realizate între 1954 și 1994, 33% dintre homosexualii care au urmat o formă de terapie (psihologică) au renunțat la acele comportamente. Prisihiatrul pro-gay Robert Spitzer a chestionat 200 de persoane care au trecut prin terapie și a constatat că există un succes clar al terapiei în tot ce înseamnă comportament, atracție, fantasmare și alte aspecte ale vieții și psihologiei. Însă odată cu noile legi care se conformează presiunii corectitudinii politice, orice formă de terapie este scoasă în afara legii, în multe state americane (și nu numai).

Den Baily, un fost „gay” care a trecut printr-un proces de „restaurare” a orientării sexuale, scrie: „Oamenii se întreabă, adesea, de ce activiștii gay încearcă să scoată în afara legii mijloacele profesionale de terapie și consiliere care le oferă celor care doresc eliberarea de comportamentele homosexuale nedorite, dacă acești activiști îmbrățișează cu adevărat «toleranța» pe care o predică? De ce se tem ei, de fapt, așa de tare? Vă voi spune că aspectul de care se tem cel mai tare este prăbușirea și distrugerea minciunilor intrinseci ce reprezintă fundamentul «identității» lor gay și a întregii baze pe care s-a construit mișcarea pentru «drepturile gay». De aceea activiștii gay vor insista că această formă de comportament sexual disfuncțional reprezintă «cine» sunt ei. Este singurul lor mijloc de a rămâne blindați în falsurile și neadevărurile pe care le susțin.”

Ne putem întreba, așadar: pe cine ajută, atunci, această mișcare ideologică construită pe neadevăruri și pe nisipuri așa de mișcătoare? Cui folosește ea?

Citiţi şi:

Studiu mamut realizat în SUA: Nu există o genă a homosexualității

Spulberarea miturilor genetice cu privire la homosexualitate (I)

yogaesoteric
12 octombrie 2019