Justiția din Marea Britanie a decis că poliția folosește ilegal recunoașterea facială, încălcând viața privată

 

Instanţa s-a pronunţat în procesul intentat de militantul pentru drepturile civile Ed Bridges, în vârstă de 37 de ani. Reclamaţiile acestuia fuseseră anterior respinse de mai multe ori, iar procesul era urmărit cu atenţie de cei care se opun tehnologiei de recunoaştere facială.

Bridges a arătat că i-a fost scanată faţa, la Cardiff, în Ţara Galilor, de două ori: în 2017, când făcea cumpărături de Crăciun, şi în 2018, cu ocazia unei manifestaţii. De ambele dăţi, s-a folosit tehnologia automată de recunoaştere AFR Locate, care utilizează camere de supraveghere semnalate ca atare pentru scanarea feţelor trecătorilor. Fotografiile obţinute astfel sunt comparate cu cele dintr-o „listă de supraveghere” în care pot fi incluşi suspecţi, persoane dispărute sau care prezintă interes din alte motive.

Magistraţii au apreciat că utilizarea recunoaşterii faciale nu este suficient reglementată, însă nu s-au pronunţat împotriva tehnologiei în sine. În schimb, ei au decis că „prea multe sunt lăsate la aprecierea fiecărui agent de poliţie” şi că nu există prevederi clare privind locurile unde poate fi utilizată tehnologia, nici privind adăugarea unei persoane pe lista de supraveghere. De asemenea, Curtea a considerat că poliţia galeză nu a făcut tot ce se putea pentru a verifica dacă software-ul respectiv nu are tendinţe rasiste sau sexiste; conform deciziei din 11 august, poliţiştii nu au evaluat corect impactul tehnologiei asupra protecţiei datelor.

Bridges s-a declarat „încântat” de verdictul împotriva „instrumentului invaziv şi discriminatoriu” de „supraveghere în masă”. La rândul său, organizaţia neguvernamentală Liberty, care l-a susţinut, a salutat „o victorie importantă” şi a cerut autorităţilor „să recunoască pericolele grave” ale instrumentului care ţine de „distopie”.

Poliţia din Ţara Galilor a declarat că nu va face apel împotriva deciziei.

Regatul Unit, unde există un număr ridicat de camere de supraveghere – 420.000 doar la Londra – prezintă condiţii propice pentru implementarea recunoaşterii faciale. S-au efectuat deja mai multe teste în acest sens în capitală, la Manchester, la Liverpool şi la Sheffield.


Citiţi şi:
Next level. Poliția Română și-a tras soft de recunoaștere facială pentru utilizatorii Facebook
Poliția din Marea Britanie folosește softuri de recunoaștere faciala pentru a identifica oamenii din mulțime

 

yogaesoteric
23 octombrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More