Kalavidya – Cele 16 manifestări esenţiale ale Supremei Energii Divine Creatoare


Parashakti,

Suprema Energie Divină Creatoare, este personificată adesea ca fiind eternitatea. În această
situaţie ea este numită şi Kali sau, în tradiţia Sri Vidya, această ipostază a energiei divine poartă numele de Adya Nitya Lalita (de la adya, care înseamnă “etern” şi Lalita care înseamnă “cea plină de frumuseţe şi farmec, care creează jocul divin al manifestării”). În jocul manifestării, energia divină supremă se proiectează (se extinde) în timp şi spaţiu; aspectul ei secvenţial este ilustrat în primul rând de cele 12 kali-uri, dar ipostaza sa de putere supremă care “hrăneşte” şi însufleţeşte întregul univers cu nectarul sublim şi beatific (soma) prezintă 16 faţete distincte (nitya-uri) care sunt foarte strâns legate de etapele densificării structurilor şi energiilor formatoare esenţiale ale Creaţiei.

Termenul nitya înseamnă “eternitate” sau “permanenţă” şi desemnează Suprema Conştiinţă Divină sau Absolutul. Simbolismul tantric tradiţional asociază aceste nitya-uri cu mersul ciclic al Lunii, Soarelui, precum şi al altor planete. De fapt, ştiinţa secretă a nitya-urilor mai este denumită şi kala-vidya (ştiinţa secretă a cuantelor esenţiale ale energiei supreme).

În realitate, kala-urile reprezintă “razele” energiei timpului, emanaţiile prin care eternitatea se manifestă în Creaţie.

Secvenţele energetice creatoare (nitya-urile sau kala-urile) ale Emanaţiei Divine se întâlnesc la toate nivelurile de manifestare, atât macrocosmic (în toate dimensiunile manifestării universale) cât şi microcosmic (la nivelul structurii umane).

La nivel uman, nitya-urile se regăsesc pe foarte multe planuri, nuanţate într-o gamă foarte largă de aspecte, însă putem afirma, fără să greşim – şi întreaga tradiţie tantrică, în special tradiţia Kaula subliniază acest lucru – că cel mai eficient şi mai important mod de a trezi în fiinţa noastră, într-o formă complet benefică, sublimă şi divinizantă aceste energii creatoare este fuziunea amoroasă tantrică, în care iubirea, transfigurarea şi sublimarea pe centrii superiori au un rol esenţial. În aceste condiţii, nitya-urile se pot obiectiva la modul concret (fizic), încărcate de forţă spirituală (transformatoare). Obiectivarea sau, mai bine zis, materializarea nitya-urilor (kala-urilor) este reprezentată de fluidele sexuale feminine, care pot fi emise într-un anumit context de integrare erotică şi spirituală, femeia devenind atunci un adevărat releu divin prin care graţia lui Shiva se manifestă plenar.

Nitya-urile reprezintă prima emanaţie a Marii Puteri Divine creatoare (Parashakti), care în tradiţia Kaula este asimilată de obicei (în contextul nitya-urilor) cu Tripura Sundari. Deşi aceste energii se manifestă în timp, ele fac parte din categoriile de entităţi divine deosebit de elevate, care au transcens total timpul (sunt eterne) şi prin graţia cărora fiinţa umană poate să transceandă şi ea devenirea şi iluzia existenţei finite.

Vom enumera în continuare, în ordinea asocierii lor cu fazele Lunii, cele 15 nitya-uri care o însoţesc şi o asistă în permanenţă pe Adya Lalita Tripura Sundari (cea de-a 16-a nitya), aşa cum sunt ele revelate în tratatul secret Tantraraja Tantra.

(1) Kameshvari nitya (“Eternitatea divină creatoare care îndeplineşte toate dorinţele sublime”)

Perioada de manifestare predominantă. Kameshvari nitya este asociată primei faze (kala) lunare şi primei zile lunare (tithi) – faza de Lună Nouă (unghiului Soare-Lună cuprins între 0°-12°, în chenzina luminoasă sau unghiului Soare-Lună cuprins între 348°-360°, în chenzina întunecoasă).

(2) Bhagamalini nitya (“Eternitatea divină creatoare [asemănătoare] Yoni-ului care înfloreşte [sau care îşi revarsă mereu nectarul sublim]”). Numele său este în legătură cu faptul că ea poate oferi adoratorului ei perseverent toate plăcerile divine şi aspectele minunate legate de această lume, care în acelaşi timp pot conduce yoghinul, în final, la suprema eliberare.

Perioada de manifestare predominantă. Bhagamalini nitya corespunde celei de-a doua zile lunare, atât în chenzina luminoasă (unghiul Soare-Lună cuprins între 12°-24°) cât şi în chenzina întunecoasă (unghiul Soare-Lună de 336°-348°).



(3) Nityaklinna nitya (“Eternitatea divină creatoare cea mereu plină [“udă” – klinna] de nectarul divin esenţial”)

Perioada de manifestare predominantă. Nityaklinna nitya corespunde celei de-a treia zile lunare (unghiului Soare-Lună cuprins între 24°-36°, în chenzina luminoasă şi unghiului Soare-Lună de 324°-336°, în chenzina întunecoasă).

(4) Bherunda nitya (“Eternitatea divină creatoare cea teribilă”)

Perioada de manifestare predominantă. Bherunda nitya corespunde celei de-a 4-a zi lunare (unghiului Soare-Lună de 36°-48°, în chenzina luminoasă şi unghiului Soare-Lună cuprins între 312°-324°, în chenzina întunecoasă).

(5) Vahnivasini nitya (“Eternitatea divină creatoare care îşi are reşedinţa în Focul cosmic purificator”)

Perioada de manifestare predominantă. Vahnivasini nitya corespunde celei de-a 5-a zile lunare (tithi) – unghiul Soare-Lună cuprins între 48°-60°, în chenzina luminoasă şi unghiul Soare-Lună cuprins între 300°-312°, în chenzina întunecoasă.



(6) Vajreshvari (Mahavajreshvari) nitya (“Eternitatea divină creatoare care stăpâneşte perfect fulgerul divin iluminator [puterea instantaneu-iluminatorie a Conştiinţei Divine]”). Fulgerul mai este şi simbolul Graţiei Divine copleşitoare.

Perioada de manifestare predominantă. Vajreshvari nitya corespunde celei de-a 6-a zile lunare (unghiului Soare-Lună cuprins între 60°-72°, în chenzina luminoasă şi unghiului Soare-Lună de 288°-300°, în chenzina întunecoasă).

(7) Duti (Shivaduti) nitya (“Eternitatea divină creatoare care este mesagerul cel binecuvântat al lui Shiva”)

Perioada de manifestare predominantă. Shivaduti nitya corespunde celei de-a 7-a zile lunare (unghiului Soare-Lună cuprins între 72°-84°, în chenzina luminoasă şi, respectiv, unghiului Soare-Lună cuprins între 276°-288°, în chenzina întunecoasă.)

(8) Tvarita nitya (“Eternitatea divină creatoare cea iute [în acţiuni]” sau Totala Devi [aceeaşi semnificaţie])

Perioada de manifestare predominantă. Tvarita nitya corespunde celei de-a 8-a zile lunare (unghiului Soare-Lună cuprins între 84°-96°, în chenzina luminoasă şi, respectiv, unghiului Soare-Lună de 264°-276°, în chenzina întunecoasă).

(9) Kulasundari nitya (“Eternitatea divină creatoare plină de farmecul nesfârşit al Totalităţii (Inimii)”)

Perioada de manifestare predominantă. Kulasundari nitya corespunde celei de-a 9-a zile lunare (unghiului Soare-Lună cuprins între 96°-108°, în chenzina luminoasă, respectiv unghiului Soare-Lună cuprins între 232°-264°, în chenzina întunecoasă).

(10) Nitya nitya (“Eternitatea divină creatoare [care este identică] permanenţei [Existenţei] Divine”)

Perioada de manifestare predominantă. Nitya nitya corespunde celei de-a 10-a zile lunare (unghiul Soare-Lună de 108°-120°, în chenzina luminoasă, respectiv 240°-252°, în chenzina întunecoasă).

(11) Nilapataka nitya (“Eternitatea divină creatoare binevoitoare precum cerul albastru”)

Perioada de manifestare predominantă. Nilapataka nitya corespunde celei de-a 11-a zile lunare (unghiul Soare-Lună cuprins între 120°-132°, în chenzina luminoasă, respectiv 228°-240° în chenzina întunecoasă).

(12) Vijaya nitya (“Eternitatea divină creatoare cea mereu victorioasă”)

Perioada de manifestare predominantă. Vijaya nitya corespunde celei de-a 12-a zile lunare (unghiul Soare-Lună de 132°-144° în chenzina luminoasă şi, respectiv, 216°-228° în chenzina întunecoasă).

(13) Sarvamangala nitya (“Eternitatea divină creatoare eminamente benefică [benefică prin excelenţă]”)

Perioada de manifestare predominantă. Sarvamangala nitya corespunde celei de-a 13-a zile lunare (unghiul Soare-Lună cuprins între 144°-156°, în chenzina luminoasă şi, respectiv, 204°-216° în chenzina întunecoasă).

(14) Jvalamalini nitya (“Eternitatea divină creatoare împodobită cu o ghirlandă de flăcări”)

Această “ghirlandă de flăcări” (jvalamalini) este un simbol al Focului divin al cunoaşterii ce conţine, în “ghirlandă”, întregul ciclu al devenirii pe care îl calcinează (îl transformă, îl purifică şi îl sublimează).
 
Perioada de manifestare predominantă. Jvalamalini nitya corespunde celei de a 14-a zile lunare (unghiul Soare-Lună cuprins între 156°-168°, în chenzina luminoas, respectiv 192°-204° în chenzina întunecoasă).

(15) Citra nitya (“Eternitatea divină creatoare cea multicoloră”) [cea care conţine toate culorile curcubeului sau, altfel spus, care este completă, pentru că ea este asociată celei de-a 15-a zile lunare, care culminează cu faza de Lună Plină].

Perioada de manifestare predominantă. Citra nitya corespunde celei de-a 15-a zile lunare (unghiul Soare-Lună cuprins între 168°-180°, în chenzina luminoasă şi, respectiv, 180°-192°, în chenzina întunecoasă).

yogaesoteric

mai 2007

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More