KARMA YOGA: yoga instantanee a vieţii cotidiene (IV)

din lucrarea Karma Yoga: yoga instantanee a vieţii cotidiene, de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți partea precedentă a articolului

Ajutorul oferit celorlalţi – în lumina sistemului Karma Yoga

Iubirea, adevărul, binele, detaşarea, fericirea deplină, libertatea, frumuseţea, egalitatea, într-un cuvânt înţelepciunea, nu reprezintă numai norma unui cod moral, ci reprezintă în ultimă instanţă țelul suprem al omului, căci ele conţin o extraordinar de puternică manifestare a forţei sale spirituale, pe care acesta o primeşte printr-un proces inefabil de rezonanţă ocultă de la Dumnezeu.

Imensa stăpânire de sine cerută de acţiunea altruistă, integrată conform sistemului Karma Yoga, este expresia şi în acelaşi timp dovada evidentă a unei forţe spirituale foarte mari, pe care yoghinul o poate manifesta după cum el consideră de cuviinţă, în conformitate cu liberul său arbitru.

A şti cui anume să acorzi ajutor, când şi ce fel de ajutor, a şti mai ales cum să-l acorzi, cât şi condiţiile în care acest ajutor îşi atinge perfect ţinta, astfel ca din punctul tău de vedere aceasta să nu genereze alte efecte înlănţuitoare sau, altfel spus, consecinţe karma-ice, reprezintă dovada cea mai clară a unei acţiuni detaşate şi înţelepte, complet integrate în Armonia Dumnezeiască. Numai procedând astfel acţiunea ta detaşată, izvorâtă din necesitatea dumnezeiască înţeleasă, se transformă gradat într-o mare libertate de manifestare a forţei tale spirituale, puse la dispoziţia ta de Dumnezeu.

Swami Vivekananda afirmă în lucrarea sa Karma Yoga, următoarele: „A-i ajuta complet detaşat pe ceilalţi din punct de vedere fizic, satisfăcându-le doar nevoile fizice, este o faptă cu adevărat măreaţă; căci ajutorul detaşat este cu atât mai valoros, cu cât este mai mare nevoia de a-l obţine, dar este bine să ştiţi că ajutorul cel mai valoros este acela care este acordat o perioadă extraordinar de lungă de timp. Dacă nevoile pe o lună ale unui om sunt rezolvate prin ajutorul dezinteresat oferit de noi într-o oră – acesta este cu adevărat un ajutor; dar dacă acesta este pentru un an întreg, atunci ajutorul acordat este şi mai important; numai dacă omul poate fi ajutat pentru totdeauna, în eternitate, doar acesta va fi desigur cel mai mare ajutor dumnezeiesc ce i se poate acorda vreodată omului.”

Şi tot el adaugă: „Cunoaşterea spirituală veritabilă este singura formă de ajutor care poate să anihileze pentru totdeauna, toarte nenorocirile noastre. Orice altă cunoaştere ne satisface numai temporar nevoile. Doar cu ajutorul cunoaşterii veritabile a Spiritului se nimicesc definitiv cauzele care generează şi fac cu putinţă toate lipsurile. De aceea, totdeauna, ajutorul spiritual acordat omului constituie cel mai mare sprijin dumnezeiesc ce i s-ar putea oferi vreodată.

Cel care oferă oamenilor adevărata Cunoaştere Spirituală este cel mai mare binefăcător al omenirii. Şi noi vedem că totdeauna oamenii cei mai puternici şi cei mai apreciaţi au fost aceia care au ajutat umanitatea în nevoile sale spirituale, deoarece Spiritul singur stă la baza activităţii întregii Creaţii.

Omul puternic şi sănătos din punct de vedere spiritual va fi cu uşurinţă puternic şi în toate celelalte privinţe, dacă va dori aceasta. Atât timp cât omul nu posedă încă forţă spirituală, nici cerinţele lui fizice şi nici cele psihice sau cognitive nu pot fi satisfăcute în măsura cuvenită.”

Aceste afirmaţii ne conduc uşor la înţelegerea mai multor aspecte:

1) Ajutorul cu adevărat perfect este acela în urma căruia o fiinţă umană obţine cunoaşterea care îi permite să ştie de acum înainte cum să acţioneze ea însăşi pentru a se ajuta atât pe sine, cât şi pe ceilalţi să înlăture pentru totdeauna suferinţele şi mizeriile generate de egoism şi ignoranţă.

2) Ajutorul este necesar să fie totdeauna acordat direcţionând fiinţa respectivă spre o reală cunoaştere se sine, căci numai această cunoaştere lăuntrică îi va permite de acum înainte să integreze într-o manieră justă şi înţeleaptă acest joc al manifestării, obţinând astfel, în cele din urmă, confirmarea existenţei naturii spirituale a fiinţei sale, moment în care, devenind pe deplin conştientă de această realitate, se smulge din lanţul dependenţelor cauzale, înlăturând gradat egoismul şi ignoranţa care se aflau la baza suferinţelor sale.

3) Pentru a putea acorda în mod plenar şi eficient acest ajutor detaşat, fiinţa în cauză va fi neapărat necesar să posede ea însăşi această cunoaştere dumnezeiască superioară, dătătoare de libertate şi capabilă să o transforme gradat într-un veritabil generator dumnezeiesc de forţă spirituală, ea însăşi fiind şi reprezentând atunci un veritabil model pentru ceilalţi. „Dacă un orb va conduce un alt orb există pericolul de a cădea amândoi în prăpastie”, spune Iisus.

Uneori, urmărind să aplicăm cât mai corect anumite legi sau principii înţelepte de acţiune, se poate ajunge la o formă de rigidizare lăuntrică, care nu este decât începutul manifestării unei atitudini complet dogmatice. Astfel, se petrece uneori să fim blocaţi noi înşine din punctul de vedere al evoluţiei noastre spirituale, de obsesia chinuitoare de a integra totul în spiritul literei, autentificând adeseori inconştienţi, din nou şi din nou, acel aforism biblic care afirmă că: „Litera ucide şi numai Spiritul cel viu dă viaţă”.

A şti să acorzi total detaşat un ajutor concret, la momentul oportun, dincolo de orice teoretizare sau analiză la nesfârşit ori, în mod abstract şi academic, a aşa-numitelor „cauze”, aspect care n-ar putea conduce, adeseori, decât doar la exasperarea aceluia care are stringent nevoie de ajutor şi nu de vorbe goale, reprezintă dovada practică, vie, a existenţei unui real discernământ spiritual lăuntric, care va întări încă o dată (chiar şi pentru cel în cauză) ideea că „Acţiunea detaşată este net superioară inacţiunii”.

Prin urmare, întotdeauna este bine să urmărim să ne armonizăm atitudinea noastră de a ajuta detaşat, cu circumstanţele concrete ale momentului şi fiinţei în cauză, în această direcţie fiind mereu atenţi în a sesiza:
1) Care este cel mai important aspect sau problemă care este necesar să fie rezolvată în acea situaţie specială în care urmărim să ajutăm în mod detaşat o fiinţă umană;
2) Care este de fapt problema cea mai urgentă cu care fiinţa în cauză se confruntă atunci;
3) Cum este cel mai adecvat să fie direcţionat şi focalizat efortul şi sprijinul nostru detaşat, care angrenează Dumnezeirea, pentru înlăturarea sau cel puţin diminuarea cauzei care generează în acel moment suferinţa cea mai mare în cazul fiinţei respective.

Acest sprijin detaşat, acest ajutor care vine de la Dumnezeu prin noi, această oferire a noastră ca instrument de manifestare a lui Dumnezeu, în cazul că suntem o fiinţă suficient de elevată spiritual, se poate transforma la extrem în dăruirea completă a fiinţei noastre drept canal dumnezeiesc, în vederea ajutorării dezinteresate a celorlalţi. Acesta este mai ales cazul marilor spirite ale planetei, cum a fost Iisus, sau a unor mari învăţători spirituali cum a Ramakrishna, a căror întreagă viaţă a fost un sacrificiu continuu oferit detaşat în vederea ajutorării şi trezirii spirituale a milioane de oameni.

„Unica rezolvare pentru înlăturarea totală şi definitivă a suferinţelor lumii constă în aceea de a le da oamenilor reala cunoaştere şi împlinire spirituală. Ignoranţa este mama tuturor nenorocirilor. Când oamenii vor vedea Lumina Dumnezeiască a Spiritului, când vor deveni suficient de puri şi puternici din punct de vedere spiritual, numai atunci suferinţa lor va dispărea pentru totdeauna”, spunea Swami Vivekananda, susţinând astfel cu fermitate ideea de a acţiona constant asupra naturii umane, până la completa revelare a Sinelui Etern, care conferă Lumina Înţelepciunii, prin care oceanul ignoranţei este secat, odată cu aceasta fiind transmutată în beatitudine mocirla suferinţei lăuntrice.

Această continuă atitudine de a ajuta detaşat, de a servi în mod altruist celorlalţi, are însă o realitate profund spirituală şi atotputernică, care este de fapt IUBIREA. Cunoaşterea profundă şi deplină de sine deschide porţile unui tărâm dumnezeiesc, paradisiac, în care tot ceea ce este bun, adevărat şi frumos devine cu putinţă. „Atunci când iubirea devine nesfârşită, imposibilul devine cu uşurinţă posibil”, afirmă un proverb al înţelepciunii orientale.

Atunci când cu adevărat există iubire, adevărata Iubire Dumnezeiască, neînlănţuită, nelimitată, totală, fiinţa noastră devine profundă şi fulgerător expansionată într-o beatifică nemărginire; ea ajunge abia atunci să cuprindă cuprinderea dumnezeiască ce o cuprinde. În asemenea momente de expansiune cuprinzătoare ajungem să percepem fiinţele umane care ne înconjoară ca fiind înlăuntrul nostru şi atunci suferinţa lor, transferată în fiinţa noastră, ne chinuie şi pe noi, astfel că neajutorarea şi neputinţa lor ne cheamă parcă pentru a o înlătura. Prin empatie deplină, printr-o profundă identificare reală cu ceilalţi, identificare ce are la bază revelarea şi recunoaşterea Scânteii Dumnezeiești a fiecăruia ca reflectându-se în noi, ajungem spontan să trăim o atitudine nepremeditată de îmbrăţişare plină de dragoste a tuturor, ajungem astfel să fim pur şi simplu naturali şi fireşti în tot ceea ce facem şi în tot ceea ce gândim. Simţind astfel, realizăm că ceilalţi devin parte integrantă din noi, iar aceasta face să se accentueze atitudinea noastră de a ne dărui continuu, de a ajuta şi de a servi, fiind totodată complet liberi şi detaşaţi, în timp ce realizăm că, de fapt, Dumnezeu oferă totul prin noi.

Fiind mai mereu plini de Iubire şi Compasiune Dumnezeiască, acţiunea noastră va fi totdeauna plină de iubire şi compasiune. Această acţiune complet detaşată, plină de iubire dumnezeiască, eliberată de orice egoism, ne aduce gradat o fericire nesfârşită. Ajutorul dumnezeiesc, detaşat, pe care acum tu îl oferi celorlalţi este de fapt propria ta fiinţă fericită, propria ta existenţă eliberată de condiţionări, propria ta natură dumnezeiască, atotputernică, înflorită, propria ta cunoaştere de sine.

Devenind astfel o forţă dumnezeiască triumfătoare, care acum iubeşte într-un mod dumnezeiesc şi detaşat, puterea ta de acţiune este acum nesfârșită. Este momentul în care te simţi prezent pretutindeni şi în care totul este în tine, căci toată fiinţa ta a devenit deja un canal dumnezeiesc de forţă atotputernică, care-l cuprinde şi îl impulsionează pe cel care are nevoie să fie ajutat; acum ştii cu siguranţă că această circumstanţă îţi este şi ţie şi lui favorabilă şi că ajutorul tău dumnezeiesc, ce se manifestă în şi prin tine, îşi va atinge negreşit ţinta.

Starea plenară, dumnezeiască, beatifică pe care o trăieşti când acest ajutor dumnezeiesc manifestat prin tine şi-a atins ţinta, prin fericirea oceanică ce urmează, generează acel miracol alchimic al propriei noastre transmutări, sublimări şi transformări lăuntrice. În esenţă, ajutându-i complet detaşat pe ceilalţi, totodată în acelaşi timp ne ajutăm şi pe noi înşine. În asemenea clipe iluminatorii, înţelegem lăuntric spusele lui Iisus: „Celui care are i se va mai da”, resimţind o uluitoare stare de bogăţie lăuntrică, un sentiment de profundă plinătate şi satisfacţie spirituală, care ne copleşeşte fiinţa şi ne face să-L recunoaştem pe Dumnezeu în tot ceea ce ne înconjoară.

A putea să-i ajutăm detaşat pe ceilalţi este un privilegiu dumnezeiesc, care ni se acordă doar atunci când merităm. O stare de recunoştinţă profundă faţă de Dumnezeu se amplifică atunci în noi, în faţa acestei circumstanţe. Binecuvântat este în acelaşi timp şi cel care primeşte ajutorul dumnezeiesc şi cel care oferă ceea ce i se dăruie lui însuşi de la Dumnezeu.

Încheiere

Fiţi totdeauna profund recunoscători lui Dumnezeu că vă puteţi manifesta detaşaţi în lume iubirea, mila, compasiunea, generozitatea, dreptatea voastră, căci de fapt prin aceasta deveniţi puri şi desăvârşiţi, voi cei care dăruiţi ceea ce de fapt Dumnezeu, în nesfârşita Sa bunătate, oferă însutit prin voi.

Înţelegând cât mai bine că, de fapt, întreaga Manifestare este impregnată de Bunătatea, Iubirea şi Inteligenţa Dumnezeiască a Supremului, şi că toate circumstanţele exterioare sunt generate de aşa natură încât să i se ofere omului posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în tot ceea ce există, cum vom mai putea menţine în noi îndoiala, neîncrederea, ura, ignoranţa şi suspiciunea?

Acţionând permanent în acest mod, realizăm că, de fapt, nimic din acest Univers nu depinde de noi, pentru că, de fapt, noi nu avem nimic. Nici măcar un cerşetor nu depinde de mila noastră. Nimeni şi nicio fiinţă nu depinde vreodată de sprijinul vostru; de fapt, totul vine de la Dumnezeu. Aceste idei ne vor ajuta să eliminăm acea formă penibilă şi subtilă a ego-ului nostru, care ne conduce la eroarea de a considera că, de fapt, doar de noi depinde binele altora şi că, fără noi, fără sprijinul nostru, fără iubirea noastră imensă, fără forţa noastră spirituală, acesta ar suferi continuu.

Pentru cel înţelept mai ales, Dumnezeu este profundă Înţelepciune, Dumnezeu este nesfârșită Iubire în continuă acţiune, care este doar manifestată în şi prin noi.

Să ne deschidem cât mai bine sufletul şi conștiința pentru a ne lăsa pătrunşi pe de-a întregul de Iubirea şi Înţelepciunea Sa, pentru a şti astfel cum să-L servim în eternitate, devenind tocmai prin aceasta UNA cu El, spre a atinge Suprema Libertate.

În încheiere, reamintim că numeroşi înţelepţi contemporani, de la Sri Ramakrishna până la Sri Aurobindo, au subliniat că dintre toate formele de yoga, Karma Yoga este foarte bine adaptată epocii noastre fiind, într-o măsură chiar mai mare, potrivită oricărei fiinţe umane decât Bhakti Yoga, care nu se potriveşte decât persoanelor cu înclinaţii accentuat religioase (acestea fiind astăzi din ce în ce mai puţine).

Karma Yoga se potriveşte tuturor fiinţelor umane mult mai bine decât Raja Yoga, care necesită un efort intelectual ce depăşeşte facultăţile omului obişnuit. Karma Yoga este, de asemenea, mult mai uşor accesibilă decât Jnana Yoga, care necesită o putere considerabilă de concentrare şi interiorizare, toate aceste calităţi întâlnindu-se din ce în ce mai rar la omul modern.

La toate cele arătate putem să mai adăugăm că ea se potriveşte, cât se poate de bine, occidentalilor întotdeauna nerăbdători să acţioneze şi mai mereu sceptici asupra valorii orientărilor majorităţii disciplinelor spirituale, care te îndepărtează de viaţa practică într-o lume atât de materialistă.

De altfel, se cuvine să subliniem că această formă de yoga nu exclude în niciun fel practica simultană a uneia sau a mai multora din celelalte forme de yoga, practica acesteia neputând decât să le crească eficacitatea altor forme de yoga, această asociere nefiind niciodată obligatorie, deoarece, atunci când este practicată singură, Karma Yoga este suficientă prin sine însăşi.

Citiți și:
Acordă-i lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta!
Legea dăruirii oculte

 

yogaesoteric
27 martie 2025