Klaus Schwab, la Summit-ul Guvernului Mondial: Trebuie să stăpânim lumea!
Știați că an de an se ține un summit al Guvernului Mondial la Dubai? Dacă nu, nici nu prea aveați de unde, dacă pe la televiziunile românești zilnic se vorbește doar despre soarta nedreaptă a poporului ucrainean, pe care-l salvează România cu senvișuri și ajutoare umanitare de câteva sute de lei. Dar să lăsăm înduioșătoarea poveste a lui Zelenski, acest (nereușit) Bobiță de la Kiev, și să vedem ce mai pune la cale elita.
Adunați în capitala financiară a lumii arabe, cum mai este cunoscut Dubaiul, magnații din spatele fiecărei decizii importante luate pe glob au vorbit deschis despre planurile de viitor. De fapt, planul, căci e unul singur și l-a prezentat, fără nicio reținere, chiar Klaus Schwab, fondatorul și președintele Forumului Economic Mondial de la Davos și vuvuzeaua familiilor „domnitoare”.
Adresându-se elitelor venite la Dubai, Schwab și-a făcut publice planurile ca viitorul Guvern Mondial să stăpânească omenirea. Toată lumea a fost încântată de viziunea sa, mai puțin o persoană…
„Cine stăpânește aceste tehnologii (IT-ul și Inteligența Artificială, adică a patra revoluție industrială) va fi stăpânul lumii”, a spus Schwab. „Peste 10 ani, vom fi complet diferiți ca societate, rețineți ce vă spun! Dar preocuparea mea profundă, legată de tehnologiile celei de-a patra revoluții industriale, este că, dacă nu lucrăm împreună la scară globală, dacă nu formulăm și modelăm împreună politicile necesare, aceste tehnologii ne vor scăpa printre degete și nu vor mai fi sub puterea / controlul nostru.”
Exprimând aceste temeri, Klaus Schwab a transmis un îndemn liderilor de afaceri și politici prezenți la Summit-ul Guvernului Mondial de la Dubai: să se reunească la nivel global într-un singur guvern, pentru a stăpâni și controla tehnologiile avansate, care aduc a patra revoluție industrială. Partenerul lui George Soros a avertizat că lumea ar putea scăpa de sub influența elitelor dacă nu se acționează rapid.
Summit-ul Guvernului Mondial de la Dubai, ținut la începutul lunii februarie în Emiratele Arabe Unite, a avut drept temă principală de discuții planurile privind unificarea tuturor națiunilor și promovarea unei singure agende globaliste.
Elon Musk, declarații incendiare
În timp ce politicieni de prim-rang s-au adunat la Munchen, la o Conferință de Securitate care nu va rezolva niciunul dintre conflictele armate din lume, păpușarii de i-au „crescut” și sprijinit prin orice mijloace să ajungă în funcții înalte pe pupilii „școlii de elite” de la Davos (pe unde au trecut, de exemplu, și Macron, și Trudeau) au mers la Dubai. Fără discuții despre Ucraina (soarta Kievului s-a decis în 2014, când Nuland a zis „F**k EU”), obiectivul mai important este altul – controlul populației.
Doar miliardarul Elon Musk a a „stricat” petrecerea, în sensul că discursul lui a fost unul antisistem, după cum remarcă presa americană nealiniată curentului progresisto-globalist.
„Un singur aspect vreau să vă spun. Știu că această întâlnire se numește Summit-ul Guvernului Mondial, dar cred că ar fi cazul să ne îngrijoreze puțin faptul că ar putea exista în lume un singur guvern, un guvern mondial. Dacă îmi permiteți… a spune că vrem să evităm un risc pentru civilizație creând un guvern mondial, sincer, asta pare puțin ciudat, adică e prea mult. Știți, dacă ne uităm în istorie la, să zicem, ascensiunea și căderea civilizațiilor, vedem că, într-adevăr, de-a lungul istoriei, civilizațiile au crescut și au căzut, dar nu a însemnat dispariția umanității în ansamblul ei. Pentru că au continuat să existe separat toate aceste civilizații. Adică, în timp ce Roma cădea, islamul creștea; am văzut un fel de Califat care s-a descurcat extrem de bine în timp ce Roma se descurca teribil”, a „bubuit” controversatul Elon Musk.
În încheierea mesajului său, miliardarul care controlează Twitter, Tesla, SpaceX și alte mari companii le-a transmis sforarilor de la Dubai să nu se grăbească punând la cale viitorul omenirii. „Cred că este necesar să fim puțin precauți în a împinge lumea spre un singur guvern mondial, o singură civilizație. Dacă insistăm prea mult cu o singură civilizație pe Pământ, totul se poate prăbuși. Sună puțin ciudat (n.r. – pentru unii dintre cei adunați la Dubai), dar e bine să avem o diversitate a civilizațiilor astfel încât, dacă ceva nu merge bine într-o parte, totul să nu se prăbușească.”
Pe Twitter, când cineva a scris că „Elon Musk se pronunță împotriva ideii unui guvern mondial, cum vor alde Klaus Schwab”, magnatul a confirmat: „Părea locul potrivit să fac asta”.
Citiţi şi:
Klaus Schwab are Complexul lui Dumnezeu: Se consideră unul dintre cei 0,1% Aleși pe Pământ
Klaus Schwab de la Forumul Economic Mondial expus: cei trei mentori ai lui au promis să depopuleze lumea și să introducă „un guvern mondial”
Marea Resetare a lui Klaus Schwab este sortită eșecului. Iată de ce
yogaesoteric
7 aprilie 2023