Krishnamurti – Fericirea nu aparţine minţii

Putem face progrese de la un grad de rafinament al experienţelor la altul, de la o subtilitate la alta, de la o plăcere la alta, dar în centul tuturor acestor experienţe este conştiinţa personală, „eu” – „eu” care se bucură, care vrea mai multă fericire; „eu” care caută, investighează, doreşte mai multă fericire, „eu” care se zbate, „eu” care devine din ce în ce mai rafinat, dar niciodată nu are o finalitate.

Doar atunci când „eu”-ul limitat, sub toate formele lui, chiar şi cele mai subtile încetează să mai existe, străluceşte doar starea de fericire care nu poate fi căutată, extazul, bucuria reală fără durere, nepieritoare.

Când trecem dincolo de ideea de „eu”, cel care experimentează, observatorul, gânditorul, atunci există posibilitatea unei fericiri incoruptibile. Această fericire nu poate fi permanentă, în sensul în care folosim de obicei acest cuvânt. Dar, conştiinţa noastră limitată, personală caută o stare de fericire permanentă, ceva care va dura fără întrerupere. Această dorinţă intensă de continuitate este o denaturare a fericirii reale.

Dacă putem înţelege procesul vieţii fără a condamna ceva, fără a spune dacă este bine sau rău, atunci, cred, există o fericire creativă care nu este „a ta” sau „a mea”. Această fericire creativă este ca lumina Soarelui. Dacă doreşti să păstrezi lumina Soarelui doar pentru tine, ea nu mai este liberă şi dătătoare de viaţă, nu mai este cea oferită de Soare.

În mod similar, dacă doriţi fericirea pentru că suferiţi sau pentru că aţi pierdut pe cineva, sau pentru că nu aţi avut succes, atunci aceasta este doar o reacţie. Dar când putem merge dincolo de tot şi toate, atunci există fericirea care nu aparţine conştiinţei limitate.

Noi căutăm fericirea prin intermediul a diferite obiecte materiale, prin relaţii, prin gânduri, idei. Deci, obiectele, relaţiile şi ideile devin foarte importante, şi nu fericirea.

Când căutam fericirea prin intermediul a ceva, atunci acel ceva capătă o valoare mai mare decât fericirea în sine. Când afirmăm clar aceasta, problema pare simplă, şi este simplă. Căutăm fericirea în proprietăţi, în familie, în renume; apoi averea, familia, poziţia, ideile devin foarte importante, pentru că atunci fericirea este căutată printr-un mijloc. Dar apoi, mai devreme sau mai târziu, mijloacele se vor nărui.

Poate fi găsită fericirea prin orice mijloace, prin orice este făcut de mâna omului sau prin intermediul minţii? Obiectele, relaţiile şi ideile sunt atât de trecătoare. În mod evident, până la urmă acestea ne aduc întotdeauna nefericirea.

Obiectele materiale sunt perisabile, ele se uzează şi se pierd; relaţiile sunt marcate adesea de conflicte şi moartea pândeşte întotdeauna; ideile şi credinţele nu au stabilitate, nu sunt permanente. Căutăm fericirea în ele şi nu realizăm încă impermanenţa lor. Astfel că durerea devine însoţitorul nostru constant şi depăşirea ei – problema noastră.

Pentru a afla adevăratul sens al fericirii, este necesar să ne explorăm prin auto-cunoaştere. Cunoaşterea de sine nu este un scop în sine. Există o sursă a unui râu? Fiecare picătură de apă de la izvor şi până la sfârşit formează râul. Să ne imaginăm că vom găsi fericirea la sursă este o greşeală. Fericirea poate fi găsită doar atunci când vă aflaţi pe râul auto-cunoaşterii.

Citiţi şi:

Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA

34 modalități simple de a aduce mai multă fericire în viața ta zi de zi

yogaesoteric
8 octombrie 2019