La 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu a anunțat plata integrală a datoriei externe

Conform Ziarului Financiar, la finele lunii ianuarie 2021 datoria externă a C.C.O.M.S. – România este de 503,6 miliarde lei echivalând cu 47,8% din PIB față de care, cele 21 miliarde USD achitate în 1989 par mizilic. – Ion Măldărescu

12 aprilie 1989 – Ceaușescu anunță achitarea integrală a datoriei externe, în valoare de 21 miliarde de dolari: „De azi înainte, România nu mai plătește tribut nimănui!”

Pe data de 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu s-a adresat Plenarei Comitetului Central, unde a făcut publică încheierea plății datoriei externe, ce se ridica la 21 miliarde de dolari și chiar mai avea de recuperat 2,5 miliarde de dolari.

„Zilele de 12-14 aprilie marchează, se poate spune, o deplină independență economică și politică a României! Pentru prima dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nicio datorie externă, nu mai plătește tribut nimănui și este cu adevărat independentă și economic, și politic! La sfârșitul lunii martie am lichidat datoria externă a țării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total, din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 de miliarde de dolari, din care dobânda reprezintă peste 7 miliarde de dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble și care, de asemenea, au fost de mult achitate. În prezent, țara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde de dolari.

Plata datoriei externe a cerut, fără nicio îndoială, eforturi mari. A trebuit să acționăm în așa fel încât să asigurăm atât dezvoltarea generală a țării, cât și lichidarea treptată, în această perioadă, a întregii datorii, să luăm totodată măsurile necesare pentru întărirea continuă a ordinii și disciplinei. După cum este cunoscut, din 1980 până în prezent, situația economică mondială a fost foarte complexă și gravă. S-a înrăutățit continuu situația țărilor în curs de dezvoltare, ale căror datorii externe sunt astăzi de peste 1.300 de miliarde de dolari.

Adoptând hotărârea de a plăti în acest deceniu întreaga datorie externă, am pornit de la faptul că numai prin lichidarea acesteia vom putea să asigurăm deplina independență economică și politică, să înfăptuim neabătut Programul partidului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și să creăm condițiile necesare înaintării ferme a României spre comunism!

Totodată, am stabilit să acționăm în așa fel încât să asigurăm dezvoltarea economico-socială a patriei și ridicarea continuă a nivelului de trai material și spiritual al poporului. În anii 1981-1989 am alocat pentru dezvoltare peste 2.000 de miliarde de lei. Calculând la cursul necomercial al dolarului, aceasta înseamnă peste 200 de miliarde de dolari. Producția industrială este în acest an cu peste 50% mai mare față de 1980. Producția agricolă va fi aproape de 1,5 ori mai mare. Volumul de mărfuri vândute populației, în prețuri curente, este cu 40% mai mare. Fondul total de retribuție a crescut în această perioadă cu circa 60%, iar retribuția medie cu circa 50%. După cum este cunoscut, în anii 1981-1989 au fost majorate de două ori retribuțiile și pensiile. În acest an, până la 1 august se va încheia cea de-a doua majorare a retribuției și a pensiilor. În același timp, s-au majorat alocațiile pentru copii cu circa 70% și au crescut cheltuielile sociale pe locuitor cu peste 44%.

În general, în această perioadă s-au realizat vaste lucrări industriale, agricole și de interes național și s-au realizat peste 1 milion de apartamente. În acești ani s-au dat în folosință Canalul Dunăre – Marea Neagră și Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în lungime totală de circa 100 km, s-a realizat metroul în București, care în acest an va avea o lungime de 60 de km, s-a amenajat râul Dâmbovița și s-au înfăptuit marile lucrări de modernizare și sistematizare a Capitalei, printre care și noul centru administrativ.

În general au cunoscut o puternică dezvoltare toate județele, orașele și comunele patriei noastre socialiste. Orice om de bună-credință poate vedea marile transformări care au avut loc în România și care au ridicat nivelul general de civilizație și de trai al întregului nostru popor.”

„Propun Comitetului Central al partidului să luăm hotărârea – care să fie adoptată ca lege de Marea Adunare Națională – ca, în viitor, nimeni să nu mai poată să apeleze la credite străine, pentru ca întreaga dezvoltare a țării să o realizăm prin mijloace proprii – desigur, printr-o largă colaborare internațională, dar fără credite!” (Ziarul Scânteia, 13 aprilie 1989)

„Singura țară care și-a plătit datoria a fost România, în anii ’80. Atât. Este singura excepție pe care am găsit-o!” (Martin Amstrong, fostul președinte al Princeton Economics International ltd.)

Citiți și:
Interviu exploziv cu Mihai Șerban, autorul cărții «Manifest. Cartea neagră a României» (I)
CRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (XII)

 

yogaesoteric
2 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More