Le Monde: Vaccinarea împotriva febrei Dengue, un fiasco al Sanofi

 

După moartea mai multor copii în Filipine, grupul farmaceutic francez Sanofi a fost obligat să renunțe la campania de vaccinare începută de autoritățile de la Manila în 2016.

Ziarul francez Le Monde a lansat o întrebare firească: a minimalizat compania Sanofi riscurile, comercializând vaccinul Dengvaxia în mai multe state, în ciuda multitudinii de incertitudini care existau cu privire la siguranța și consecințele pe termen lung ale acestuia?

La sfârşitul anului 2017, autoritățile din Filipine au declanșat o anchetă privind imunizarea a sute de mii de copii cu vaccinul împotriva febrei Dengue, după ce Sanofi primise avertismente conform cărora vaccinul respectiv ar fi putut agrava simptomele bolii. Compania farmaceutică franceză Sanofi recunoștea că vaccinul ar putea agrava boala la persoanele care nu au fost infectate anterior.

Virusul febrei Dengue este transmis de țânțari, iar simptomele sunt asemănătoare gripei.

Pentru filipinezi, știrea că vaccinurile francezilor de la Sanofi le-ar putea îmbolnăvi mai grav copiii a fost un șoc, în condițiile în care 830.000 de elevi au făcut una sau mai multe injecții, ca parte a programului public de vaccinare lansat în martie 2016, a scris ziarul Le Monde.

Dezvăluirile au declanșat un val de proteste. „Copiii filipinezi nu sunt cobai”, au scandat părinții celor vaccinați împotriva febrei Dengue, în timpul protestelor din decembrie 2017.

Un avertisment din partea Organizației Mondiale a Sănătății susținea că persoanele care nu au fost niciodată infectate cu acel virus ar fi indicat să evite vaccinul Dengvaxia.

Cabinetul președintelui Rodrigo Duterte a ordonat ca imunizarea populației să se oprească, iar stocurile de vaccinuri rămase nefolosite să fie returnate companiei farmaceutice. Inițial se intenționa ca Filipine să reprezinte prima țară din lume care să beneficieze de vaccinare în masă împotriva febrei Dengue.

Cotidianul francez Le Monde amintește că primul vaccin din lume împotriva febrei Dengue a adus speranța multor oameni, deoarece vaccinul Dengvaxia întrunea toate elementele unui produs de succes.

În 2008, Sanofi a achiziționat pentru suma de 332 milioane o companie mică anglo-americană de biotehnologie, Acambis, care a dezvoltat ulterior un vaccin promițător împotriva acestei boli tropicale.

Creat din virusul febrei galbene si modificat genetic, Dengvaxia a fost diferit de vaccinurile testate fără succes până atunci, inclusiv de Sanofi. Laboratorul francez a sperat în acel moment că va avea un mare succes, producând un vaccin care să poată preveni mai mult de 3 milioane de cazuri grave de febră Dengue și aproximativ 10.000 de decese pe an dintr-un total de 100 de milioane de cazuri simptomatice. Din păcate, testarea eficienței practice a vaccinului a fost făcută pe oameni.

În urma declanșării acestui scandal, Sanofi s-a apărat, susținând că niciun copil vaccinat nu a avut de suferit din cauza vaccinului Dengvaxia, lansat în 2015. Compania franceză a folosit acest vaccin şi în alte ţări precum: Argentina, Australia, Bangladesh, Bolivia, Brazilia, Cambodgia, Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Indonezia, Malaysia, Mexic, Paraguay, Peru, Singapore, Thailanda, Venezuela şi în cadrul unui program public de imunizare a populaţiei din Brazilia.


Citiți și:

Dezvăluiri șocante despre industria farmaceutică: în realitate, nu se știe cu certitudine dacă și cum funcționează un vaccin!

Campania criminală de vaccinare cu Gardasil şi Cervarix vizează depopularea prin sterilizare

 

yogaesoteric
12 septembrie 2019


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More