Lidia Gheorghițescu – unul dintre cei mai buni neurochirurgi

 

Dintotdeauna, oamenii cei mai importanți într-o comunitate au fost preotul și doctorul. În secolul trecut, era un medic la mai multe comune, însă pe atunci oamenii trăiau mai sănătos, într-un mediu mai curat, erau mai săraci, dar mai lipsiți de griji și de stres, bucurându-se mai mult unii de ceilalți și de Dumnezeu.

Astăzi însă, toate s-au schimbat. Au apărut atât de multe boli în ultimul timp, încât doctorul a devenit parte indispensabilă din viața multor oameni. În lumea modernă nu se mai pune problema de numărul medicilor ci de calitatea și de profesionalismul lor dar în mod special de felul în care știu să comunice și să interacționeze cu pacienții lor. Din fericire încă mai avem și medici extraordinari în țara noastră, oameni cărora le pasă de semenii lor și care fac orice dezinteresat pentru viața acestora.

Un astfel de doctor este și Lidia Gheorghițescu, medic specialist neurochirurg la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București și una din cele doar câteva femei neurochirurg din România.

Pe urmele Sfinților Doctori fără de arginți

Modestă, deschisă, comunicativă și foarte credincioasă, doamna doctor impresionează mai ales prin dragostea și dăruirea ei pentru cei bolnavi. Odată ce aceștia ajung în fața cabinetului ei, asistentele îi avertizează să nu îi dea bani doamnei doctor pentru că îi va da afară din cabinet! „Când am terminat medicina, m-am hotărât ca eu, cât voi trăi, să ajut la fel ca Sfinții Doctori fără de arginți, și caut să merg pe drumul lor”, mărturisește ea.

Lidia Gheorghițescu s-a născut în localitatea Strehaia, județul Mehedinți. „Mama a fost stâlpul meu de rezistență în viață. Am fost crescută și educată de ea să iubesc Biserica noastră ortodoxă încă de mic copil.” După ce a terminat liceul din localitatea natală, Lidia a urmat cursurile Facultății de Medicină din Timișoara, de unde mai apoi a fost repartizată ca medic secundar în București, învățând această meserie de la doctorul Constantin Arseni, unul dintre părinții neurochirurgiei românești. „Am ales acest drum dintr-o vocație și un crez propriu că trebuie să fac bine omului.”

Doctorul Leon Dănăilă – un „stejar” al medicinei românești

În prezent lucrează în colaborare cu profesorul doctor Leon Dănăilă, cel mai în vârstă neurochirurg din lume (82 de ani), care încă este activ din punct de vedere medical, având și cele mai multe operații la nivel mondial (peste 30.000) și cel care a revoluționat neurochirurgia românească modernă. „Eu am crescut la umbra acestui «stejar minunat». Și eu și profesorul Dănăilă ne rugăm în timpul operațiilor pentru că am văzut cazuri medicale disperate care doar printr-o minune dumnezeiască au reușit să se vindece și asta mi-a întărit credința în Dumnezeu. Noi, ca medici, muncim și ne facem datoria dar Dumnezeu este Cel care ne coordonează. Din experiența mea am înțeles că în medicină este 50% muncă iar Dumnezeu îți dă restul”, mărturisește doamna doctor.

Alături de profesorul Dănăilă, medicul Lidia Gheorghițescu se confruntă zi de zi cu situații și cazuri foarte grave. „Fiecare operație e grea, fiecare caz e diferit și pot apărea complicații în fiecare moment. Trebuie să știi o anatomie neurologică foarte complexă, pentru că fiecare milimetru din creier contează și este important pentru viața pacientului”.

„Doamna doctor le aduce mâncare gătită de dumneaei pacienților care nu au rude care să îi viziteze…”

Doamna doctor își petrece mare parte din viață în spital, unde stă și 14 ore pe zi. „În meseria aceasta trebuie să faci multe sacrificii, să renunți la multe lucruri din viața ta, iar de multe ori familia ta are de suferit. Fiul meu a terminat și el medicina însă și-a dat dat seama că neurochirurgia este o ramură foarte grea așa că și-a ales o altă specializare, vrând să se bucure de viață, ca orice om normal. Eu am avut această chemare de la Dumnezeu și încerc să-mi îndeplinesc misiunea”, a mai spus aceasta.

De-a lungul vieții sale, Lidia Gheorghițescu a făcut tot posibilul să vină în sprijinul celor aflați în nevoi. „Oamenii se transformă prin suferință, pentru că ea te înnobilează, te aproprie mai mult de Dumnezeu și de cei din jur, devenind mai bun și mai altruist.”

„Un om ca doamna Gheorghițescu găsești mai rar între doctorii din ziua de azi. Pe mine m-a salvat de la moarte, iar cât timp am fost internat a avut grijă de mine și de ceilalți pacienți atât de mult încât celor care nu aveau rude le aducea mâncare gătită de dumneaei”, relatează Victor Vlăducu din Caracal.

Stresul și alimentația greșită îmbolnăvesc creierul

În zilele noastre stresul cotidian, alimentația nesănătoasă și viața dezordonată au devenit principalele cauze ale îmbolnăvirii creierului. „Consider că omul este trup și suflet, iar el este dator să aibă grijă de ambele pentru că o îmbinare armonioasă a acestora duce la un om ideal”, ne învață doamna doctor, care a realizat până în prezent sute de operații pe creier.

De la zgomotul fiecărei zile la liniștea din mănăstire

În puținul timp liber, Lidia Gheorghițescu ascultă muzică simfonică dar mai ales merge în pelerinaje pe la mânăstiri. „Acolo este o lume de rugăciune care pe mine mă odihnește foarte mult. Sufletul meu caută liniștea și acolo o găsește”, mai spune aceasta.

„Medicul trebuie deci să fie, în același timp, un savant care iubește din tot sufletul știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei”, concluzionează doctorul Nicolae Păulescu.


Citiți și:

Acad. prof. dr. LEON DĂNĂILĂ – «În creier se intră de mână cu Dumnezeu»
LEON DĂNĂILĂ – MEDICUL ASCET
 

yogaesoteric
14 februarie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More