Limba, portul, obiceiurile şi ocupaţiile românilor în vechi scrieri ale unor autori străini (I)
După înfrângerea turcilor la asediul Vienei în 1683, prin pacea de la Karlowitz din 1699, Transilvania iese de sub dominaţia turcească fiind alipită imperiului habsburgic. Ca urmare a acestui fapt, teritoriile locuite de români devin zone de interes pentru occidentali, care se grăbesc să scrie diverse istorii ale Transilvaniei, mulţi dintre ei descoperind în Valahi pe urmaşii dacilor. Însemnările de călătorie ale acestor scriitori sunt deosebit de importante pentru cunoaşterea românilor, nu numai din punct de vedere istoric, cât mai ales din perspectivă socială şi culturală. Din această perioadă avem primele descrieri ale portului românilor, ale obiceiurilor şi ocupaţiilor acestora. Punctul culminant va fi după Răscoala lui Horia, când Occidentul descoperă cu voluptate vechea Dacie, unele naţiuni considerându-se descendente ale dacilor, cum ar fi Saşii (confuzie de nume daci/deutsch) sau olandezii.
Într-o serie de articole, mi-am propus să selectez din câteva cărţi apărute în secolele XVIII-XIX acele fragmente care îi privesc direct pe români, mai ales sub aspect lingvistic şi etnografic. Pentru o prezentare cât mai exactă, am redat citate din textele originale, însoţite de traducerea lor în limba română.
Voyage minéralogique fait en Hongrie et en Transilvanie, par M. de Born, Traduit de l’Allemand, avec quelques notes, par M. Monnet, Inspecteur-Général des Mines de France, des Académies Royales des Sciences de Stockholm, de Turin, etc., etc., Paris M. DCC.LXXX.
Deşi cartea a fost scrisă cu un scop précis, acela de a prezenta „numai mineralele, minele şi modul cum se exploatează”, autorul consacră un întreg capitol (Lettre III) locuitorilor Banatului Timişoarei, moravurilor, educaţiei şi vieţii acestora („Des Habitants du Bannat de Temesvar, leurs moeurs, leur education et leur vie”). Se simte dator să facă aceasta, deoarece nimeni nu a descris originea, moravurile, obiceiurile şi viaţa lor („que je vois que personne ne s’en est occupé, du moins personne n’en a décrit l’origine, les moeurs, les usages & la vie”). Trei grupuri etnice întâlneşte autorul în călătoria sa: sârbi, valahi şi germani, ultimii fiind priviţi ca străini („mais ces derniers sont régardés comme étrangers”).
Despre sârbi (Raizes) spune că îşi au originea în sciţi, că au locuit în Dacia şi pe urmă în Serbia, limba lor fiind slava stricată („corrompue”) sau ilirica. Despre români (Vallacques) spune că nu se ştie cu certitudine originea lor, cuvântul „Romun”, prin care aceştia se denumesc, desemnează „un rest al unei colonii romane sau al unei naţiuni supuse romanilor” („ce people est un reste d’une colonie Romaine, ou d’une nation soumise aux Romains”). În ceea ce priveşte limba valahilor, spune că anumite cuvinte din graiul lor „sunt o rămăşiţă de latină stricată” („sont un reste de latin corrompu”).
Ceea ce îl pune însă în dificultate, este faptul de a vedea că se găsesc în limba valahilor cuvinte care nu au de-a face cu limba latină, apoi terminaţiile cuvintelor şi felul conjugărilor sunt de asemenea diferite de limba latină („la terminaison de leurs mots et la manière de les conjuguer sont aussi très-différentes de la langue latine” – terminaţia cuvintelor şi felul de a le conjuga sunt de asemenea foarte diferite de ale limbii latine).
Stilul de viaţă al valahilor este „foarte sălbatic” (très-sauvage), obiceiurile sunt foarte urâte (très-brutes), fiind lipsiţi de religie, arte şi ştiinţă („ils sont privés de religion, d`arts et de sciences”). Copiii acestora se scaldă de la o vârstă fragedă în aer liber în apă caldă („leurs enfans se baignent dès le bas âge à l`air libre dans de l`eau chaude”) şi sunt îmbrăcaţi atât vara, cât şi iarna într-o bucată de stofă groasă de lână („un morceau d`étoffe grossière de laine”).
De la vârsta de opt ani până la doisprezece sau paisprezece ani sunt folosiţi la paza animalelor. Fetele sunt învăţate de mici cu treburile casei, cu torsul, iar după ce ating vârsta de paisprezece ani muncesc pe camp. Cel mai mult cultivă grâu, dar seamănă şi orz, secară şi mazăre. Călătorul mai notează că valahii fabrică o băutură tare din fructe, pe care o numesc rachiu şi o beau mult („ils fabriquent une forte d`eau-de-vie avec leurs fruits qu`ils nomment « ratie » & qu`ils boivent abondamment” – ei fabrică o băutură tare din fructe pe care o numesc „rachiu” şi pe care o beau mult).
Nu-i scapă autorului nici felul simplu de a se hrăni („nurriture”) al valahilor, constând din pâine făcută fără drojdie („une espèce de pain fait sans lavain”) şi coaptă în cenuşă caldă („les cendres chaude”), pe care o numesc „malai”. La aceasta se adaugă foarte puţină carne, lapte, brânză, fasole şi câteva fructe („Le surplus de leur nourriture est très-peu de viande, du lait, du fromage, des haricots et quelques fruits” – Surplusul hranei lor constă în puţină carne, lapte, brânză, fasole şi câteva fructe).
Referitor la felul de a se îmbrăca, autorul descrie sumar atât îmbrăcămintea bărbaţilor: „Les homes portent une espèce de haut-de-chausse de laine blanche, à la manière des Hongrois, mais pas tout-à-fait si étroite, des souliers ou pantoufles faits de peau de boeuf non travaillée, une chemise qui est ouverte sur la pointrine, à la manière françoise, & un just-au-corps de laine, à manches longues, avec un bonnet fourré ou fait avec de la peau” (Bărbaţii poartă un fel de pantaloni de lână albă (cioareci?), în stilul ungurilor, dar nu atât de strâmţi, pantofi sau papuci făcuţi din piele de bou nelucrată, o cămaşă care este deschisă pe piept, în maniera franceză, şi o haină strâmtă pe trup, de lână, cu mâneci lungi, cu o căciulă căptuşită sau făcută cu piele), cât şi pe cea a femeilor: „Les femmes ont de longues chemises qui leur pendent jusqu`à la cheville des pieds & une sorte de tablier devant et derrière, de couleur, lié par une ceinture; cette espèce d`entourage leur sert de jupon, et elle se mettent là-dessus une espèce de robe ou casaquin d`un gros drap, qui est toujours plus court que la chemise; quelquefois elles se recouvrent la tête avec une espèce de chapeau fait avec du crin et de la paille, & recouvert avec du drap. Les filles ont la tête nue; leurs parures consistent en pendans d`oreilles faits avec du similar, en pierres fausses et en perles, et elles portent aussi différentes sortes de colliers:cet appareil fait qu`on entend une Vallacque ou une Vaize endimanchée, d`aussi loin qu`on peut la voir” (Femeile au cămăşi lungi care le atârnă până la glezne şi un fel de şorţ în faţă şi la spate, colorat, legat cu o cingătoare, acest fel de îmbrăcăminte le serveşte ca jupon, şi ele îşi pun deasupra o rochie sau corsaj din postav, care este întotdeauna mai scurt decât cămaşa; uneori îşi acoperă capul cu un fel de pălărie făcută din plante sau paie şi acoperită cu postav. Fetele au capul gol; podoaba lor constă în cercei făcuţi din pietre false şi perle, şi poartă de asemenea diferite feluri de mărgele: acest fel arată dacă este vorba de o româncă sau de o sârboaică îmbrăcată în straie de duminică, chiar văzute de departe).
Mai adaugă faptul că aceste fete se căsătoresc devreme („souvent on en voit de douze à quatorze ans déjà mariées et dont les maris ne sont pas plus vieux” – adesea la doisprezece sau paisprezece ani sunt deja căsătorite şi soţii lor nu sunt cu mult mai în vârstă).
Sunt câteva meserii pe care valahii le practică în mod natural, cea de rotar şi ţesător, fiecare fiind propriul său rotar şi ţesător („On ne trouve parmi eux ni charrons, ni tisserands de profession, chaque Vallacque est charron soi-même et tisserand” – Nu se găsesc printre ei nici rotari, nici ţesători de profesie, fiecare Valah este propriul său rotar şi ţesător). Nu vezi printre ei femei fără ocupaţie („défoeuvrées”), fie că umblă sau nu, le vezi mereu muncind („on les voit toujours travailler”).
Femeile poartă pe cap ceea ce vor să vândă, uneori câte un copil, în timp ce au o furcă alături la care torc pe drum: „elles portent aussi quelquesfois un enfant sur leur tête, pendant qu`elles ont une quenouille à leur côté avec laquelle elles fillent tout au long du chemin” (Ele poartă de asemenea uneori un copil pe cap, în timp ce au la ele o furcă la care torc pe drum). Aceste femei fac ele însele tot ce au nevoie, nu vezi printre ele niciuna cu o profesie diferită, dar nici cerşetori („mais on ne voit aussi aucun mendicant”).
Despre religia lor, nu poate să spună prea multe, doar că se numesc de rit grecesc neuniţi („ils se reconnoissent de ceux que nous nommons Graeci Ritus non unitorum”). De fapt, ei nu au altă religie decât animalele lor şi postul Paştilor („Dans le vrai, ils n`ont pas plus de religion que leurs animaux; à l`exception d`un carême, qui leur prend à-peu-près la moitié de l`année, & que souvent ils observant si rigoureusement, qu`ils n`osent manger ni chair, ni poisson, ni oeufs, ni lait, ils n`ont d`ailleurs aucun autre devoir de religion; ce carême leur est si sacré, que rien n`est capable de le leur faire modérer ni de le leur faire interrompre” – Cu adevărat, ei nu au nicio religie decât animalele lor; cu excepţia unui post, care le ia aproape jumătate de an, şi pe care ei îl respectă atât de strict, încât nu îndrăznesc să mănânce nici carne, nici peşte, nici ouă, nici lapte, ei nu au de altfel nicio altă obligaţie religioasă; acest post le este atât de sfânt încât nimic nu îi poate face să-l încalce sau să-l întrerupă).
Preoţii lor se numesc „popi”, dar aceştia nu se deosebesc de ceilalţi oameni, lucrează la fel pământul, îşi cresc animalele, vând şi cumpără de la unii şi de la alţii, ca evreii („ils les nomment Popes, mais ces Popes ne sont d`ailleurs distingués par rien des autres homes; ils cultivent leurs champs, agissent de la meme manière & gardent aussi leurs troupeaux; vendent & achetent avec les uns & les autre précisément comme les Juifs” – Ei îi numesc popi, dar aceşti popi nu se deosebesc de altfel prin nimic de ceilalţi oameni; ei îşi cultivă ogoarele, se poartă în acelaşi fel şi îşi păzesc animalele, vând şi cumpără cu unii şi cu alţii, la fel ca evreii).
Toate încercările Suveranului de a întoarce acest popor la adevărata religie şi de a distruge falsele idei ale acestor popi au fost până acum fără efect („Les sages réglemens que notre Souveraine a faits pour faire fructifier la vraie Religion parmi ces peoples, & détruire les fausses idées de ces Popes, ont été jusqu`ici sans effet.” – Înţeleptele reglementări ale Suveranului nostru date pentru a răspândi adevărata religie printre aceşti oameni şi a distruge falsele concepţii ale acestor popi au fost până acum fără efect).
Obiceiurile şi practicile acestei religii au de-a face mai mult cu iudaismul, decât cu religia creştină, dând ca exemplu faptul că niciodată vreo femeie nu va îndrăzni să omoare un animal, indiferent de ce specie („jamais une femme parmi eux n`oseroit tuer un animal de quelque espèce qu`il soit” – niciodată o femeie printre ei nu va îndrăzni să omoare un animal, indiferent de ce specie).
Felul cum descrie ceea ce vede arată că autorul cunoştea bine obiceiurile românilor, chiar dacă le prezintă ca pe nişte curiozităţi, intenţia fiind probabil de a impresiona pe cititor. Numai trăind în mijlocul comunităţilor româneşti (autorul recunoaşte că este de loc din Transilvania), a putut să observe detalii care altfel ar fi scăpat unui călător al cărui scop era să înfăţişeze minele şi tot ce ţine de metalurgie. Avem astfel descrierea fetelor care se mărită, care sunt obligate să îl sărute pe cel care le ridică vălul, dar au în acelaşi timp dreptul să pretindă de la acesta un cadou („Les nouvelles mariées sont voiles le hour de leurs noces, aussi bine que la veille; ce jour-là elles sont obliges de donner un baiser à celui qui leur ôte ce voile; mais aussi elles acquièrent par-là le droit d`exiger de lui un present.” – Cele proaspăt căsătorite sunt acoperite cu văl în timpul nunţii, la fel ca în ajun; în această zi ele sunt obligate să dea un sărut celui care le ridică vălul; dar ele primesc astfel dreptul de a cere de la acela un cadou). Ţine apoi să remarce că, în biserică, femeile sunt despărţite de bărbaţi, obicei care s-a păstrat până în zilele noastre, mai ales în bisericile de la sat.
Interesante i se par şi ceremoniile de înmormântare („Les enterremens sont ce qu`il y a de plus plaisant parmi eux” – Înmormântările sunt ceea ce există mai mişcător printre ei), îi conduc pe cei răposaţi la cimitir cu strigăte înspăimântătoare şi, în timp ce preoţii „mormăie câteva cuvinte”, îi coboară în groapă, îi întreabă de ce au murit („Ils transportent leurs morts avec des hurlemens effroyables; aussi-tôt que les Popes ont marmoté quelques mots, on les descend dans la fosse: pendant ce temps, les amis du mort & les personnes qui étoient de leur connoissance, poussent de grands cris, & dissent qu`il avoit des parens, des amis, des enfans, des troupeaux, & lui demandent pourquoi il est mort.” – Ei îşi duc morţii cu urlete înspăimântătoare şi, după ce Popii au murmurat câteva cuvinte, îi coboară în groapă: în acest timp, prietenii celui mort şi persoanele care l-au cunoscut ţipă şi îi zic că el are părinţi, prieteni, copii, animale, şi îl întreabă de ce a murit).
După ce l-au aşezat în groapă, pun la cap o cruce sau o piatră, apoi tămâiază mormântul („on parfume le tombeau”) şi varsă vin ca să-l purifice. Apoi se întorc acasă, unde, având făcută pâine din făină de grâu, o mănâncă cu scopul de a atrage bunăvoinţa sufletului celui răposat şi dau o pomană atât cât le permit mijloacele: „après quoi on fait un festin aussi bon que les moyens de la maison le permettent” – după aceea dau o masă atât cât permit mijloacele casei).
Plâng la mormânt şi îl stropesc cu vin şi în zilele următoare, deseori chiar mai multe săptămâni. Dacă moare cineva tânăr, îl înmormântează cu cele mai mari onoruri, pun la mormânt o prăjină pe care văduva a aşezat o coroană de flori, o aripă de pasăre şi o bucată de stofă („On place sur sa tombe une perche à laquelle la veuve a attaché une couronne de fleurs, un bout d`aile d`oiseau & un morceau de drap.” – Pun pe mormânt o prăjină pe care văduva a prins o coroană de flori, un vârf din aripa unei păsări şi o bucată de pânză).
Valahii nu intră niciodată în bisericile de altă confesiune („Ces Peuples ne vont jamais dans nos Eglises” – Aceşti oameni nu merg niciodată în Bisericile noastre), iar dacă se petrece ca vreunul să intre din anumite obligaţii, atunci se spală imediat, ca să se cureţe („ils se lavent aussi-tôt qu`ils en sont de retour, dans l`intention de se purifier” – ei se spală îndată ce se întorc acasă, cu intenţia de a se curăţa). Cei mai mulţi se tem de apa sfinţită („l`eau-bénite”) cu care sunt stropiţi, căci cred că aceasta îi face impuri şi, în consecinţă, îşi spală hainele care le-au fost stropite. Preoţii lor îi stropesc însă cu alt fel de apă sfinţită, folosind un buchet de isop („Leurs Prêtres ou Popes les aspergent avec un petit bouquet d`hysope, d`une autre espèce d`eau-bénite, en prononçant quelques paroles” – Preoţii sau popii lor îi stropesc cu un mic buchet de isop, dintr-un alt fel de apă sfinţită, pronunţând câteva cuvinte).
O mare nedumerire îi ridică autorului şi expresia „Frate de cruce”, pe care nu poate să o înţeleagă („je n`ai pu comprendre ce que les Valaques veulent dire par les mots Frate de cruce” – N-am înţeles ce vor să spună Românii prin cuvintele Frate de cruce), dar al cărei înţeles îl desluşeşte în cele din urmă: când două persoane sau mai multe laolaltă vor să lege prin jurământ o prietenie puternică, pe care să nu o rupă nici în viaţă, nici la moarte, pun într-un vas o cruce, de unde ei beau şi mănâncă, pronunţând legământul lor ferm: „Lorsque deux personnes, ou plusieurs ensemble, veulent se vouer une amitié inviolable, & desirent de ne quitter ni à la vie, ni à la morte, ils mettent dans une vase une croix oú ils boivent & ils mangent, en prononçant leur serment”. – Când două sau mai multe persoane vreau să-şi jure o prietenie inviolabilă şi doresc să nu renunţe la ea nici în viaţă, nici la moarte, pun într-un vas o cruce unde beau şi mănâncă, pronunţând jurământul lor). Un astfel de legământ fac şi când vor să se lege unul cu altul într-un mod foarte puternic, jurând „pe cruce, pe pită, pe sare”.
Legile lor canonice, spune autorul, sunt foarte diferite „des nôtres”: furtul şi adulterul nu sunt privite bine pentru nimic printre ei: „Le vol & l`adultère ne sont regardés pour rien parmi eux”. (Totuşi, dacă o fată cade în păcat, ea este defăimată şi privită ca şi cum ar fi comis un păcat foarte mare). Cei care omoară nu pot fi iertaţi de către preot, căci, spun ei, singur Dumnezeu poate face aceasta. Asasinatele sunt rare printre ei, autorul punând acest fapt pe seama concepţiei pe care o au despre Dumnezeu şi morală („Les assassinates ne sont rien moins que rares parmi eux. La raison de ces contradictions peut se trouver, je pense, dans l`idée imparfaite qu`ils ont de la divinité & de la morale; car comment pourroient-ils avoir des idées nettes des devoirs de l`home & de la société.” – Asasinatele sunt rare printre ei. Motivul acestor contradicţii poate fi găsit, cred eu, în ideea imperfectă pe care o au despre divinitate şi morală; căci cum ar putea avea ei idei clare despre îndatoririle umane şi sociale).
Citiţi a doua parte a articolului
Citiți și:
Cele 10 porunci ale poporului român, găsite într-un ziar din 5 octombrie 1930
Simbolurile de pe ia românească reprezintă codul genetic al neamului nostru
yogaesoteric
10 mai 2020