Limba, portul, obiceiurile şi ocupaţiile românilor în vechi scrieri ale unor autori străini (II)

Citiţi prima parte a articolului

Toate fenomenele sau semnele pe care ei nu pot să le înţeleagă le privesc ca fiind supranaturale, autorul dând ca exemplu o eclipsă de soare văzută ca lupta balaurilor izgoniţi din infern, astfel încât atunci când văd un astfel de fenomen fac zgomot mare şi trag cu puştile pentru a-i împiedica pe balauri să mănânce soarele : „une eclipse de soleil est un combat de dragons chasses de l`enfer; aussi dès qu`ils voient ce phénomène, ils font beaucoup de bruit, & tirent continuellement des copus de fusils pour êmpecher, dissent-ils, que ces dragons ne dévorent le soleil” (o eclipă de soare este o luptă a dragonilor izgoniţi din infern; de îndată ce văd acest fenomen, fac zgomot mare şi trag neîncetat focuri de puşcă pentru a împiedica, zic ei, dragonii să mănânce soarele).

Şi distrugerile recoltelor de către insecte, mai ales primăvara, sunt puse tot pe seama diavolului, legând aceasta de tradiţiile Sf. Gheorghe, cel care omoară balaurul: „ces insects qui se répandent par-tout, dévorent les récoltes & qui tourmentent les animaux souvent jusqu`à les touer, sont regardés parmi ces peoples comme ayant été vomis par le diable; ils croient aussi qu`un Chevalier de St. George a la commission, de la part de Dieu, de couper la tête à ce diable dans l`enfer” (aceste insecte care se răspândesc peste tot, distrug recoltele şi chinuie animalele deseori până le omoară, sunt privite printre aceşti oameni ca fiind trimise de diavol; ei cred de asemenea că un cavaler al Sf. Gheorghe are misiunea, din partea lui Dumnezeu, de a tăia capul acestui diavol în infern).

Alte obiceiuri ale valahilor sunt prezentate de autor tot cu intenţia de a face cunoscute aspecte din viaţa acestui popor care trăieşte după legi nescrise, dominate de superstiţii. Niciodată, spune autorul, vreun valah nu va îndrăzni să facă o frigare dintr-un lemn de fag pe care să-şi rotiseze carnea: „pour faire rotir leur viande”), din cauza unui suc roşu care se scurge din acest copac primăvara, acesta fiind, de fapt, şi motivul pentru care turcii se folosesc de acest lemn pentru a-i trage în ţeapă pe creştini („par la raison que les Turcs s`en servent pour empaler les Chrétiens”). Dintre toate torturile, cea pe care o urăsc cel mai mult este spânzurătoarea, mult mai puţin urăsc să fie traşi pe roată, din motiv că, spre deosebire de spânzurare, sufletul poate să iasă liber din trup: „De tous les supplices, celui de la corde est celui qu`ils haïssent le plus; il leur répugne beaucoup moins d`être roués, par la raison que dans cette occasion, l`ame sort du corps tout à son aise, au lieu que dans la pendaison l`ame ne peut  sortir par la voie naturelle, & qu`elle est force de se faire un passage ailleurs pour s`esquiver” (Dintre toate supliciile, pe cea prin spânzurare o urăsc cel mai mult; le repugnă mai puţin de a fi traşi pe roată, pe motiv că prin aceasta sufletul iese din trup liber, în timp ce prin spânzurare sufletul nu poate să iasă pe cale naturală şi este forţat să-şi facă drum în altă parte pentru a ieşi).

Autorul spune că descrie toate aceste obiceiuri pentru a arăta „ignoranţa extremă şi simplitatea acestor oameni” („l`extreme ignorance & la simplicité de ces peoples”). Dacă un valah este întrebat câţi ani are, el va răspunde că este născut în cutare vreme (epocă). La fel și la întrebarea de când este căsătorit, cel mai des spune că pe vremea asediului Belgradului de către turci, această dată fiind pentru ei cea mai memorabilă pentru a fixa o epocă.

Banii („les pieces monnoie”) nu sunt cunoscuţi printre ei, la fel pentru greutăţi, judecă cantitatea servindu-se de o măsură pe care o numesc „oca”, o greutate turcească, echivalentă cu două livre şi un sfert, alcătuită din opt părţi, pe care le numesc litre, fiecare conţinând o sută de grame: „ils se servent cependant d`un poids qu`ils nomment occa; c`est un poids des Turcs, qui répond à deux livres & un quart; ils divisent ce poids en huit parties, qu`ils appellant litters; chaque litter se subdivise en cent drams” (ei se folosesc totuşi de o greutate pe care o numesc „oca”; este o greutate a turcilor, care corespunde cu două livre şi jumătate; ei împart această greutate în opt părţi, pe care le numesc „litre”; fiecare litră are o sută de grame).

La sfârşitul acestei expuneri a stilului de viaţă al valahilor din Banatul Timişoarei, autorul face o scurtă prezentare a deosebirilor de caracter dintre valahi şi sârbi (Raizes): „A l`égard de la difference qu`il y a entre le caractère des Vallacques & les Raizes, la voici. Les Raizes sont orgueillieux, entreprenans, dissimulés, ils aiment le commerce & sont capables de faire de bons soldats; au contraire, les Vallacques ne sont point orgueilleux, ils aiment beaucoup tout ce qui a rapport au ménage,& cherchent plus volontiers toutes les commodités de la vie; ils haïsent le métier de soldat. Mais ce en quoi ils se ressemblent, c`est qu`ils ont d`égales disposition pour le vol,& qu`ils sont également soumis à leurs Popes ou Prêtres. Ces Prêtres se servent des caractères Grecs, mais ils leur donnent des significations différentes. Remarquons encore que les Prêtres des Raizes ne sont pas tout-à-fait si ignorans que ceux des Valaques” (În ceea ce priveşte deosebirea care există între caracterul românilor şi cel al sârbilor, iat-o. Sârbii sunt orgolioşi, îndrăzneţi, prefăcuţi, le place comerţul şi sunt capabili să fie buni soldaţi; dimpotrivă, românii nu sunt deloc orgolioşi, le place mult tot ce ţine de gospodărie şi caută mai bucuros plăcerile vieţii; ei urăsc meseria de soldat. Dar se aseamănă prin înclinaţia pentru furt şi sunt la fel de supuşi popilor sau preoţilor. Aceşti preoţi se folosesc de caracterele grecilor, dar ei le dau semnificaţii diferite. Să mai remarcăm că preoţii sârbilor nu sunt atât de ignoranţi ca cei ai românilor).

Despre românii din Transilvania spune că sunt mult mai numeroşi decât cei din Banat („Les Valacques Transilvains qui sont en bien plus grand nombre que dans le Bannat”), şi ne dă de înţeles că lucrează în mine, amintind câteva localităţi cu nume româneşti: Dobra, Bârcea („Barzcha”), Carpen („Kerpen”), Bucium („Bucsum”), Poiana („Poyana”), chiar şi numele unui român „Armeniane John” (Armean Ion). La un moment dat, descrie o astfel de localitate ai cărei locuitori trăiesc numai din minerit: „Des tous les cotês on ne voit rien que des vallées entre lesquelles on découvre une place oú l`on voit plus de cent maisons, des laveries, de grandes « halles » & une Eglise. Tout cela forme un village qui n`est soutenu que par l`exploitation des mines seulement, car la situation & disposition du terrain, ainsi que les variations continuelles de l`air, empêchent de cultiver la terre” (Din toate părţile nu se vede nimic altceva decât văile între care se descoperă un loc unde se văd peste o sută de case, spălătorii, mari hale şi o Biserică. Toate acestea formează un sat care este susţinut numai prin exploatarea minelor, căci situaţia şi amenajarea terenului, ca şi neîntreruptele schimbări ale aerului împiedică cultivarea pământului”).

O descriere face şi localităţii Zlatna, pe care românii o consideră capitala lor în Transilvania: „Les Vallacques regardent ce bourg comme leur ville capitale en Transilvanie; ils y sont très souvent, sur-tout les jours de marché. Les principales maisons sont habitées par les Officiers royaux des mines” (Românii privesc acest oraş capitala lor în Transilvania; ei sunt aici deseori, mai ales în zilele de piaţă. Principalele case sunt locuite de Ofiţerii regali ai minelor). Menţionează şi vistieria regală, care plăteşte într-o anumită zi a săptămânii pulberea de aur strânsă de la români şi ţigani: „Il y a encore un trésor royal pour payer à certain jour de la semain la livration qu`on a faite au Conseil, de la poudre d`or des Vallacques & des Zigeuners, selon le prix fait.” (Mai este şi o vistierie regală pentru a plăti într-o anumită zi a săptămânii predarea către Consiliu a pulberii de aur de la Români şi Ţigani, după un preţ stabilit”).

Aceasta fiind singura sursă de venit a acestor bieţi ţărani, „Cette règle est très-importante à ces pauvres paysans, dont la plupart ne vivent que de leur lavage, car de cette manière ils sont assures d`avoir de l`argent chaque semaine, à proportion de la quantité d`or qu`ils apportent” (Această regulă este foarte importantă pentru aceşti bieţi ţărani, dintre care majoritatea nu trăiesc decât din această spălare, căci prin acest mod ei sunt asiguraţi că vor avea bani în fiecare săptămână, în funcţie de cantitatea de aur pe care o duc).

Autorul ţine să adauge că aceştia predau o cantitate foarte mică de aur: „la pluparte y portent très-peu d`or,& qu`à peine souvent y en a-t-il trois ou quatre deniers” (cea mai mare parte dintre ei duc foarte puţin aur şi rareori abia de trei sau patru dinari), dar românii înşală uneori, adăugând puţină pulbere de argint, pentru a fi mai greu: „De-là vient que les Valacques fripponnent quelquefois , en ajoutant à leur or, quand il est d`un beau jaune, quelque peu de poudre d`argent, pour augmenter le poids” (De aceea românii înşală uneori, adăugând în aurul lor, când acesta este de un galben frumos, puţină pulbere de argint, pentru a creşte greutatea).

De câte ori are ocazia, autorul ţine să sublinieze sărăcia în care trăiesc aceşti oameni sărmani care se mulţumesc cu puţin, „à la verité ils sont pauvres & se contentent de peu” (ce-i drept, ei sunt săraci şi se mulţumesc cu puţin). Cei mai mulţi se ocupă cu mineritul, pentru extragerea preţiosului minereu fiind antrenată întreaga familie: „La plupart des habitants de ce pays n`ont pas d`autre moyen de subsistence, que celui que leur procure cette exploitation. Pendant que le père travaille sur la veine qu`il s`est choisie, le fils conduit la mine qui en provident au boccard, oú la femme les emploie. Après une grande pluie, les enfants ramassent les sables qui ont été entrainés, ils les portent à la laverie, d`oú l`on en sépare toujours quelque peu d`or” (Cea mai mare parte a locuitorilor acestei ţări n-are alt mijloc de subzistenţă decât acela pe care îl dă această exploatare. În timp ce tatăl munceşte la filonul pe care l-a ales, fiul conduce cu grijă minereul la ieşire, unde soţia îl foloseşte. După o ploaie mare, copiii ridică nisipul care a fost adunat, îl duc la spălătorie, de unde separă mereu puţin aur).

Românii din vecinătatea Zlatnei extrag mineralele şi din minele părăsite: „Maintenant les Vallacques bornent leurs travaux presqu`à chercher les parties de mines délaissées dans les halles anciennes” (Acum românii îşi limitează munca aproape numai la căutarea părţilor de mină părăsite în halele vechi).

Uneori, minele sunt într-o stare atât de proastă, încât nu prezintă siguranţă, singurii care se hazardează să pătrundă în ele fiind românii: „Cependant l`exploitation de cette mine est si mal dirigée, qu`il n`y a nulle sûreté de la viziter; il faut être Vallacque pour oser s`y hazarder” (În orice caz, exploatarea acestei mine este atât de prost făcută, încât nu prezintă nicio siguranţă pentru a o vizita, trebuie să fii român pentru a îndrăzni să te hazardezi la aceasta).

Vizitând zona minelor de fier, autorul constată că aici, atât românii cât şi ţiganii, se ocupă cu prelucrarea fierului: „Les Vallacques, ainsi que les Zigeuners, s`occupant ici presque tous à fabriquer différens ustensiles de fer. A cet effet ils ont de petits fourneaux oú ils entretiennent le feu avec des soufflets à main” (Românii, la fel ca Țiganii, se ocupă aici aproape toţi cu fabricarea diverselor ustensile de fier. Pentru aceasta, ei au mici furnale unde întreţin focul cu ajutorul unui burduf de mână).

Procedeul acesta, crede autorul, este foarte vechi, de pe vremea romanilor: „On peut juger de l`ancienneté de ces forges par une inscription romaine, qui se voit sur une pierre en forme de chapiteau, trouvée près d`Ostron. Il y a dessus « Collegii Fibrorum ». Peut-être est-ce de-là qu`est venue la denomination de « portae ferrae », qu`on donne encore aujourd`hui au passage étroit de la Transilvanie, au district qui appartient aujourd`hui aux Turcs” (Putem judeca vechimea acestor forje printr-o inscripţie romană, care se vede pe o piatră în formă de capitel, găsită aproape de Ostron(?). Există acolo: „Collegii Fibrorum”. Poate de acolo vine denumirea de „poarta de fier”, dată şi astăzi trecerii strâmte a Transilvaniei spre districtul care aparţine Turcilor).

Citiți partea a treia a articolului

Prof. Vasile Duma

Citiţi şi:
Un profesor de la Universitatea din Edinburgh: Autorităţile române ignoră 9.000 de ani de civilizaţie neîntreruptă!
Cercetările istoricului Gabriel Gheorghe arată că geto-dacii au fost poporul primordial al Europei

yogaesoteric
16 mai 2022