Locomotiva cu sodă caustică, vehiculul silențios și nepoluant dat uitării

Pentru o scurtă perioadă de timp, în Europa și în America de Nord au funcționat locomotive alimentate cu sodă caustică. Aceste vehicule nu aveau nevoie de cărbune, ci se puneau în mișcare cu ajutorul reacțiilor chimice care generau căldură și încălzeau cazanul. În cazul locomotivelor cu sodă, cazanul era învelit într-un container în care se aflau câteva tone de sodă caustică (hidroxid de sodiu), peste care era turnată apă, potrivit Self Site.

Acest fapt declanșa o reacție extrem de puternică, ce degaja suficientă căldură pentru a fierbe apa din interiorul cazanului. Aburul emanat de cazan era distribuit apoi în pistoane, care propulsau locomotiva. Dar, spre deosebire de locomotivele clasice cu abur, în acest caz aburul evacuat din pistoane nu era eliberat în atmosferă, ci redirecționat spre containerul unde se afla soda caustică. Acolo avea loc o nouă reacție chimică, ce alimenta locomotiva în continuare.

Silențioase, dar ineficiente

Deoarece era vorba de un sistem închis, fără evacuare, locomotivele cu sodă nu făceau zgomot și nu produceau funingine și fum. Un astfel de vehicul putea funcționa câteva ore, în funcție de cantitatea de sodă caustică prezentă în container. În cele din urmă, soda se dilua și nu mai producea suficientă căldură pentru a genera aburul necesar. De aceea, era nevoie ca vehiculul să fie reîncărcat periodic, în gări.

Motorul cu sodă caustică a fost inventat la începutul secolului XIX de chimistul și inventatorul german Moritz Honigmann. La scurt timp, mai multe așa-numite „locomotive fără foc” au fost construite și utilizate cu succes pentru transportul public din Berlin și Aachen. Un vapor cu aburi care circula pe râul Spree, de lângă Berlin, a fost, de asemenea, echipat cu un motor pe bază de sodă caustică. În 1886, o companie feroviară a început să folosească locomotive cu sodă în Philadelphia, în Statele Unite, dar motorul inventat de Honigmann nu a avut succes pe piața americană.

Un studiu detaliat realizat în 1885 de savanții de la Universitatea Tehnică din München a constatat că motorul cu sodă caustică al lui Honigmann avea un randament mic, întrucât producea doar 60% din energia produsă de locomotivele cu motoare pe cărbune. În plus, exista în permanență pericolul de explozie, iar cei care manevrau mecanismul riscau arsuri grave. În cele din urmă, locomotivele cu sodă s-au dovedit prea puțin eficiente, iar riscurile depășeau orice avantaj pe care acestea îl aveau față de cele alimentate cu cărbune.

Citiți și:
O genială invenţie românească ar putea transforma lumea! Maşina care poate merge 5.000 de kilometri cu numai trei litri de apă!
Mașinăriile venite dintr-o altă lume, care sfidează legile fizicii

yogaesoteric
6 aprilie 2021