Lucian Sârbu: „La proști, merge”

În Belgia, aceeași problemă ca la noi: „dacă nu reformați sistemul de pensii, în sensul ridicării vârstei de pensionare, nu primiți banii din PNRR”. [Link] Acolo e vorba de 67 de ani. Ceea ce se petrece în Franța din cauza majorării brutale și neconstituționale a vârstei de pensionare, știm. Între timp vârsta de pensionare a mai fost majorată, mai mult sau mai puțin discret, în alte țări europene. La noi se merge pe ideea să muncim până la 70 de ani și să se taie de la cei cu pensii speciale.

Este clar că nu se mai poate vorbi de ceva întâmplător, ci de un obiectiv-cheie al actualei Comisii Europene, că prea se vrea asta la scara întregului continent. Dar acesta este un șantaj odios al Comisiei. Pentru că atunci când au început mascarada covid și ne-au obligat să ne închidem economiile, nu ne-au zis că „despăgubirile” vor fi condiționate de reforme în profunzime legate de creșterea vârstei de pensionare. Ceva legat de bătrâni și de bătrânețe pare să le stea în gât acestor hiene. Sigur, chiar și câțiva ani în plus la anii de muncă ar „elibera” din bugetele naționale sute de miliarde de euro pe an, fiindcă mulți europeni nu vor supraviețui până la 67-70 de ani. Banii aceia, în loc să fie dați celor care au muncit o viață pentru ei, ar putea fi investiți în generațiile tinere, în creșe, educație și locuințe subvenționate, dar nu e necesar să fii deosebit de inteligent ca să înțelegi că eventualul surplus de fapt va fi sifonat de către marile corporații, pe fel de fel de prostii.

În acest moment, cancerul vine de la Bruxelles. Cine este în spatele acestei ființe infecte Ursula von der Leyen?! Pe cine reprezintă ea și cu toți maimuțoii din jurul ei: Borell, Michel etc.? Vom afla vreodată? Pramatiile astea par a fi scoase direct din servieta păpușarilor care ne susurau la urechi în urmă cu câțiva ani să acceptăm TTIP. La vremea respectivă TTIP nu a mers fiindcă oamenii inteligenți din UE s-au (auto)sesizat și au remarcat că nu ai ce tarife vamale să mai reduci între UE și SUA, fiindcă astea erau deja la zero, putând armoniza doar barierele necomerciale: regulamente, proceduri, legislații de mediu etc.

În domeniul medical hold-up-ul a reușit prin impunerea pe scară largă a vaccinurilor covid despre care nici în glumă nu s-ar putea zice că au fost testate conform standardelor europene de dinainte de 2020. Cum precedentul s-a creat, așteptați-vă ca de acum încolo medicii să vă recomande fel de fel de mizerii de care au auzit la ultima conferință la care niște șmecheri cu guler scrobit și geantă diplomat i-au încântat cu un pix sclipicios și o cola.

Dar acum se atentează direct la dreptul muncii, care în UE încă mai ținea cu oamenii, spre deosebire de SUA, unde poți fi tratat ca ultimul sclav de pe plantație și unde numai privilegiații dețin un „plan de pensie” decent, permițându-și cu adevărat să se pensioneze, adică să intre într-o perioadă a vieții în care să stea „pe banii statului”. Ce urmează, dacă tot suntem obsedați să fim aduși/reduși la stilul de viață american? Să normalizăm dormitul în mașină, fiindcă așa e în SUA? Să normalizăm fentanilul și boschetăreala? Muritul la ușa spitalului fiindcă nu ai asigurare medicală? Cerealele modificate genetic?…….

Sincer să fiu, n-am fost niciodată un eurosceptic, ba dimpotrivă, în urmă cu 10 ani credeam că derapajele UE pot fi corectate din interior, dar încetul cu încetul devine tot mai clar că dacă pui în balanță beneficiile aderării la această UE cvasi-centralizată și dictatorială, cu pierderile care rezultă din aderare – nu e sigur că ieși „pe plus”. Acum, de pildă, ca țară mică, suntem legați de mâini și de picioare și nu putem să ne băgăm deloc în vorbă cu țările BRICS, ca să nu ne deranjăm stăpânii de la Bruxelles. E pregătită România pentru post-dolarizare? Vor fi o grămadă de resurse strategice pe care nu le vom mai putea achiziționa decât dacă vom avea ruble, yuani, reali brazilieni, rupii etc. De unde vom face rost de acești bani, dacă noi strâmbăm din nas la relațiile de orice fel cu țările BRICS? A, mai mult ca sigur că niște șmecheri din UE vor face o bancă și ni-i vor da ei cu dobândă.

La proști, merge.

Autor: Lucian Sârbu

Citiți și:
A crescut vârsta de pensionare în România! Încet-încet, se adaugă ani întregi. Iată cine e afectat!
SUA îşi fac griji că nu vor mai putea plăti pensiile: au atins limita datoriei publice
Denunțați PNRR-ul!

 

yogaesoteric
30 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More