Lungimea medie a organului sexual masculin a crescut cu 25% în ultimii 30 de ani. Experții se arată „îngrijorați” de fenomen

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au realizat un studiu prin care au descoperit că dimensiunea organului sexual al bărbaților a crescut în ultimii 30 de ani, fiind vorba despre o modificare semnificativă.

Studiul a fost condus de medicul urolog Michael Eisenberg, de la Universitatea Stanford, iar echipa a fost formată din medici specialiști de la spitale din Milano, Roma și Atlanta (Statele Unite).

Rezultatele arată că lungimea medie a organului sexual masculin a crescut în ultimele trei decenii, însă specialiștii avertizează că n-ar fi o veste bună ci, din contră, un fenomen „îngrijorător”.

Cercetătorii se tem că acest fapt este cauzat de obiceiuri nesănătoase, cum ar fi mâncarea junk food, stilul de viață sedentar, dar și de poluare. „Orice modificare generală este îngrijorătoare, deoarece sistemul nostru reproductiv este una dintre cele mai importante piese ale organismului uman. Dacă vedem o modificare atât de rapidă, înseamnă că ceva important se petrece în trupurile noastre“, a declarat dr. Michael Eisenberg, autorul studiului publicat în World Journal of Men’s Health.

În cadrul cercetării au fost analizate date din 75 de studii anterioare, efectuate din 1942 până în 2021, și realizate pe mai mult de 55.000 de bărbați.

Mai multe studii au arătat schimbări nefaste în sănătatea reproductivă a bărbaților. De exemplu, numărul de spermatozoizi și nivelul de testosteron sunt în scădere de multă vreme. De asemenea, au apărut și mai multe malformații congenitale. Având în vedere aceste rezultate, ne-am gândit că ar putea exista un trend similar în ceea ce privește dimensiunea penisului.

În studiul nostru, am analizat lungimea penisului în stare flască, întins și erect. Ceea ce am descoperit a fost destul de diferit de rezultatele altor studii despre fertilitatea masculină. În ultimii 29 de ani, lungimea medie a unui penis în erecție a crescut cu aproximativ 25%, de la 12,19 cm la 15,24 cm.

Sunt mai mulți factori care se pot afla la baza acestor modificări, printre care expunerea la substanțe chimice, cum ar fi pesticidele sau substanțele din produsele de igienă, ce interacționează cu sistemul nostru hormonal. Aceste substanțe chimice care perturbă sistemul endocrin – și ele sunt multe – există în mediul înconjurător și în multe alimente din dieta noastră. Expunerea la aceste substanțe chimice este, de asemenea, o cauză pentru care băieții și fetele ajung la pubertate precoce, ceea ce poate afecta dezvoltarea aparatului genital”, a explicat coordonatorul studiului, medicul Michael Eisenberg.

Citiți și:
Spectru tulburător. Va dispărea omenirea în câțiva ani? Impactul agrochimicelor toxice este devastator. Perturbatorii endocrini „subțiază turma umană”
Numărătoarea inversă a spermatozoizilor. Omenirea s-ar putea confrunta cu o criză a fertilității masculine

 

yogaesoteric
25 martie 2023

 

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More