Lungul drum către independenţa tehnologică

Urmăresc cu destulă atenţie ceea ce se petrece în sectorul tehnologic rusesc deoarece lupta care se dă este chiar mai mare decât cea pe care armata rusă o dă în teren. Chestiunea e destul de uşor de înţeles: până la începerea sancţiunilor, Rusia era total dependentă tehnologic de Vest. În afara câtorva domenii care abia se menţineau pe linia de plutire, ruşii nu se mişcau deloc bine. Singurele iniţiative – de exemplu, cea a procesorului Baikal, chiar dacă erau lăudabile pentru ei, depindeau în proporţii mult prea mari de partenerii externi.

În domeniul tehnologic, Rusia a moştenit o meteahnă sovietică, acea comoditate de a cumpăra de la alţii chestiunile migăloase, pe care ei le considerau nedemne de atenţie. Cam asta a fost, pe scurt, treaba cu chip-urile. Însă, treptat, de la nivelul hardware-ului de jos, treaba s-a deplasat din ce în ce mai sus, ajungându-se inclusiv la dependenţă în partea de sus, anume în software. Aşa se explică motivul pentru care la începutul Operaţiunii Speciale din Ucraina Rusia era efectiv o colonie tehnologică.

Pe bună dreptate, americanii au considerat că pot aplica o lovitură dureroasă dacă vor izola tehnologic Rusia. Aşa a apărut componenta tehnologică a sancţiunilor şi aşa am văzut primul şoc real pe care l-au suferit ruşii atunci când filialele locale ale companiilor occidentale, rămase fără suportul de afară, n-au avut ce altceva să facă decât să intre în faliment, iar contracte de miliarde de dolari să fie denunţate. Niciunul dintre şefii din IT-ul corporatist rusesc nu se aştepta la o asemenea încălcare a clauzelor contractuale. Doar că răul era deja făcut, iar perspectiva care li se arăta era cea a inevitabilei blocări.

Din fericire, pe ruşi i-a salvat faptul că şi-au menţinut focusul pe cercetarea fundamentală, că au mai existat pe la ei companii ţinute pe linia de plutire de contracte cu statul, astfel încât, după şocul iniţial, acestea au putut să preia iniţiativa. O chestiune care merită menţionată: conglomeratul Rosatom a avut continuu în proiect obţinerea independenţei tehnologice. De aceea, la începutul conflictului, Rosatom avea aproximativ 80% dintre sistemele sale trecute pe AstraLinux, utiliza în proporţie de 30% o soluţie CAD rusească ș.a.m.d.

Însă este necesar să fii naiv să crezi că o chestiune atât de complexă are o rezolvare simplă. În momentul sancţiunilor, IT-ul rusesc s-a trezit realmente cu fundu-n baltă întrucât erau ameninţaţi inclusiv cu blocarea elementelor de bază ale infrastructurii. Când ai dat toată infrastructura ta pe mâna deep state-ului American (Cisco), e clar că rişti să te scufunzi.

De aceea ruşii au avut (şi au) trei faze. Prima, cea de supravieţuire în care au căutat să scape prin importuri paralele şi peticiri disponibile. Nu-i simplu, în condiţiile în care te trezeşti că nici măcar nu mai poţi cumpăra un laptop, nu mai vorbesc de plăci pentru server şi alte componente complexe. A doua fază a fost cea a tranziţiei către soluţiile locale, de înlocuire pe scară largă a tehnologiei occidentale. Cea de-a doua fază le-a reuşit în domeniul software. Însă, în domeniul hardware, mai e mult de lucru. A treia etapă e cea a înlocuirii totale, a rupturii prin obţinerea independenţei tehnologice. Iar această etapă, în desfăşurare în prezent, presupune în primul rând realizarea tranziţiei hardware.

După cum am spus, în partea de software, meciurile par a fi fost jucate definitiv. Ruşii nu doar că au reuşit să înlocuiască rapid produsele occidentale, dar au făcut şi paşi concreţi către independenţă totală. Am rămas extrem de surprins să constat cum, peste noapte, au apărut soluţii de baze de date, servere web, sisteme de gestionare a afacerilor, dar şi programe de management a infrastructurii sau soluţii de securitate integrate extrem de coerent.

Totul arăta de parcă ruşii s-ar fi pregătit anterior, cu toate că n-o făcuseră. Însă, aşa cum am menţionat deja, existau producători locali deosebit de competenţi care au reuşit să suplinească lipsurile. Culmea, de la lipsa de comenzi de dinainte de restricţii, companiile ruseşti s-au trezit sufocate de comenzi. Pur şi simplu nu fac faţă valului. Ca să înţelegeţi, vă voi spune că doar pentru domeniul proiectării asistate de calculator se estimează că până în 2030 va fi nevoie doar în acest domeniu de conceperea a peste 2000 de programe targetate pe diverse domenii. Aşa s-a ajuns la un teribil deficit de personal.

Pe zona hardware, chiar dacă Rusia a reuşit să-şi satisfacă necesarul de chip-uri prin importuri gri sau proxy (vezi Turcia), acum îşi vede din plin interesul în domeniul obţinerii independenţei totale. V-am prezentat în mai multe rânduri progresele din domeniul litografierii. Rusia intenţionează să intre anul acesta în teste cu propriul litograf bazat pe raze X, care, în teorie, ar putea duce mult mai departe miniaturizarea. Însă, până atunci, ţara ale lipsuri enorme în ceea ce priveşte tehnologia curentă. De aceea, Ministerul Industriei şi Comerţului a dat drumul unor fonduri consistente pentru dezvoltarea industriei litografice pe sistem clasic. Aceasta este necesară producţiei chip-urilor de care e nevoie acum, chiar dacă ele, din punct de vedere tehnologic, sunt cu câteva generaţii în urmă. Producătorul local, Micron, se află în plin proces de upgrade a capacităţilor sale pentru a putea aproviziona întreaga piaţă rusă cu chip-urile de care are nevoie. Drumul e abia la început, însă aici e cea mai mare provocare pentru Rusia.

Nu o să închei înainte de a vă povesti puţin despre un domeniu conex, anume cel al dronelor civile. Într-un fel, situaţia e similară cu cea din armată. Înainte de începerea confruntării din Ucraina, armata rusă avea la dispoziţie o grămadă de drone, însă toate erau semi-artizanale, neproduse în serie. Războiul a venit cu o nevoie teribilă de drone, care nu putea fi satisfăcută de producţia pe genunchi. De aceea Rusia a avut nevoie pentru început de dronele ieftine iraniene. Între timp şi-au pus la punct producţia, iar acum atacă cu propriile drone, având capacităţi mult mai mari decât cele iraniene. În ceea ce priveşte zona civilă, problemele sunt şi mai mari deoarece Alibaba, de teama sancţiunilor, a blocat livrările de drone către Rusia. Astfel, un gol imens e satisfăcut prin importuri gri. Asta deocamdată deoarece prin noul program al Ministerului Industriei s-au eliberat sume generoase pentru producţia de serie de drone care acoperă tot spectrul: de la micro-drone până la avioane fără pilot. Se estimează că industria producătoare de drone a Rusiei va atinge o cifră de afaceri de pese 50 mld. ruble (aproape 1 mld. $) până în 2026! Nu-i mult, dar şi 2026 e poimâine.

Privind spre ruşi, putem observa că există o trepidaţie teribilă pe piaţa IT. Sunt bani, e cerere masivă, iar producătorii locali sunt motivaţi să facă saltul tehnologic deoarece pe moment au exclusivitate pe piaţă. Faptul că nu mai sunt deranjaţi de marii granguri americani care, prin politicile de dumping aproape i-au băgat în faliment, le oferă acum o generoasă gură de oxigen care le va permite să se relanseze. Cu toate că pe moment nu vedem chestiuni extraordinare venind dinspre Rusia – e limpede să fie aşa, deoarece încă se află între stadiile 2 şi 3 – sunt ferm convins că vom vedea în curând tehnologii sclipitoare. Pe ce mă bazez? Pe faptul că n-au lăsat niciodată din mână cercetarea fundamentală.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Iată ce așa-zis „impact de mare amploare” au sancțiunile împotriva Rusiei. Comparați cu dezastrul pe care l-au produs în … Europa
Câte ceva despre algoritmi

yogaesoteric
18 aprilie 2023