«Lupta de clasă» a mai produs o victimă: Laura Bretan

Departe sunt vremurile când Toto Cutugno și piesa Insieme câștigau Eurovisionul, în 1992. „Sempre più liberi noi / (Sempre più liberi) /Le nostre stelle, una bandiera sola / Sempre più forti noi / (Sempre più forti) / Dammi una mano e vedrai si vola / L’Europa non è lontana / C’è una canzone italiana / per voi Insieme, / unite, unite, Europe”. Era un prim angajament cât se poate de politic! Un singur steag, cel cu stele, noi – mai liberi, mai puternici, să ne dăm mâinile pentru Europa de mâine… Unește-te, unește-te, Europă! Nu vă vine să râdeți? Și la ce am ajuns?

Ce avem astăzi? Heterofobie? Fobie față de creștini și albi? Față de bărbați? Față de talent și muncă? Față de normalitate?

Laura Bretan s-a născut în aprilie 2002, la un deceniu după „unite, unite Europe”. S-a născut într-o familie de români, albi, creștini, penticostali. Și heterosexuali pe deasupra. Dar nici în 2002 asta nu era încă o problemă. S-a născut în Midwest, la Chicago, iar de la vârsta de 8 ani a început să cânte la Elim Church. Să nu ne mirăm prea tare că repertoriul ei este legat de Dumnezeu: Dear Father, The Prayer, Pie Jesu etc. iar genurile abordate nu ocolesc Christian sau Gospel. Reacții au existat, desigur, cântăreți din gașca corectitudinii politice arătând cu degetul către repertoriul abordat, inclusiv către muzica lui Puccini, pe care o considerau neadecvată pentru interpretarea Laurei. Serios? Milioane de share-uri și vizionări pe YouTube spun exact contrariul.

Și nu e vorba doar despre muzică. Mai există ceva acolo, în interiorul acestei fetițe, o scânteie divină, o lumină și o bucurie de a cânta ce apare tot mai rar la artiștii pe care îi vedem.

Cei de la Ziare.com se întrebau de ce ar asculta cineva și a doua oară melodia interpretată de Laura Bretan în concursul Eurovision. Este ca și cum ai întreba pe cineva de ce ar mânca înghețată de ciocolată a doua oară. Sigur că nu este o piesă corectă politic, nu este despre „iubirea liberă”, despre promiscuități și abjecții. Deci se adresează doar părții sănătoase a societății.

La 16 ani, Laura Bretan a decis că dorește să reprezinte România la Eurovision și să aducă finala Eurovision 2020 în România. Mai mult, fiind născută la Chicago, a ținut să își obțină și cetățenia română. Pentru aceasta, autoritățile de la București i-au cerut, dincolo de acordul părinților, dovada că a petrecut cel puțin 6 luni pe an în România, un cazier judiciar, dovada că deține spațiu de locuit și că a realizat venituri în România. Apoi, teste de limba română, scris şi citit, dovada că ar cunoaște Constituţia României şi imnul naţional, noţiuni de cultură şi civilizaţie românească, istorie şi geografie. De parcă România ar fi pe bune o țară care să își respecte Constituția, cultura, civilizația, istoria. De ieri și până astăzi, iată, s-a și făcut dovada cât valorează toate astea!

Eurovisionul nu a fost ocolit de scandaluri. Am avut celebrele păruieli dintre Mădălin Voicu și Naomi (Florin Moldovan), un transsexual care se credea divă și care dorea să câștige concursul avant la lettre. În 2014 a și fost propulsat(ă) către finală. Numai la timp ca să dea de Conchita Wurst (Thomas Neuwirth). Unite, unite, Europe!

William Lee Adams și Deban Aderemi sunt homosexuali. Din acest motiv au și fost „importați” în juriu. Este singurul aspect care îi recomandă. Aceasta este calitatea pusă în discuție. Ce treabă au ei cu „suspiciunile de corupție” în juriul Eurovision? Și despre ce corupție vorbim? Greu de crezut, dar cei doi homosexuali vorbesc despre România și despre „respect”. Respect pentru ce? Pentru că unii aleg anormalitatea în locul normalității? Pentru că în lumea aia a lor „femeile” au barba tunsă scurt? Păi nu e deloc vorba despre respect, cum nu e vorba nici despre corupție și cu siguranță nu este vorba nici despre homofobie, ci exact invers, despre heterofobie. Despre disprețul pentru heterosexuali, disprețul față de votul unei națiuni, disprețul față meritul personal dobândit prin muncă. Despre teama că un om normal ar putea reuși, nu pentru că este „altfel”, ci pentru că depune eforturi și are talent.

 
William Lee Adams și Deban Aderemi

În oceanul de dezamăgire din comentariile de pe YouTube apar și replici acide ale comunității LGBTQ. Cică, România secolului XXI nu are cum să mai fie homofobă. Teoria provine din neomarxism, abordarea inițială venind dinspre Georg Lukacs, iar apoi din teoria toleranței represive elaborată de Herbert Marcuse și, ca să nu-l uităm nici pe Theodor Adorno, cu necesara reeducare. Adică, exact ceea ce vedem astăzi. România este reeducată, forțat, obligată să constate că normalitatea nu își mai găsește locul în societate, că prevalează formele sexuale bizare ce se impun, tot cu forța, și în domenii fără legătură cu marginalizarea socială a homosexualilor sau cu vreo formă de discriminare. Dar cât de departe au ajuns lucrurile s-a văzut cu adevărat la referendumul de anul trecut. Când o parte a românilor a ținut să definească termenul de căsătorie ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Pentru că distrugerea familiei a ajuns un avatar al globaliștilor. Cum și distrugerea credinței creștine! La ora aceea, o fată, nu încă deplin matură, dar cunoscută pentru talentul ei, a ținut să își exprime un punct de vedere în favoarea normalității. Nu să genereze homofobie, nu să se pronunțe împotriva căsătoriilor homosexuale, cum minte întreaga ciurdă de homosexuali și susținătorii lor politici liberali, useriști, iohaniști, băsiști și ce-or mai fi pe acolo.

Deci, cum? „Homophobic Laura Bretan supporting anti gay marriage referendum in Romania”? (Homofoba Laura Bretan susține referendumul împotriva căsătoriilor homosexuale în România?) A rostit vreun cuvânt „anti gay marriage”? Adică nu scandalizează faptul că dacă ești homosexual contravine preceptelor creștine, ci faptul că dacă ești creștin contravine… preceptelor homo? Și ce dacă? Păi iată că, de la Marcuse încoace, „oprimații” nu mai sunt proletarii, deci cum să mai justifici tezele lui Karl Marx privind lupta de clasă, ci grupurile minoritare: homosexualii, cei de culoare, femeile, mai nou migranții. Indiferent dacă sunt sau nu grupuri oprimate în realitate. Dar, ca să fie „oprimate”, trebuie să existe și un „agresor”. Iar agresorul acela a fost, de asemeni, inventat: omul normal. Alb. Heterosexual. Creștin. Capitalist. Pentru că a generat un patriarhat ce le-a exploatat pe femei. Pentru că bărbatul alb, creștin și heterosexual se bucură de supremație în societate. Și încă un milion de „pentru că…”-uri din astea, la fel de false în realitate.

Minunata Nouă Orânduire Mondială ne arată, așadar, că homosexualii sunt „agresați” de „homofobia” ce răzbate din faptul că o fată albă, creștină și heterosexuală se urcă pe o scenă. Nu ca să își arate disprețul față de actul homosexual, ci ca să cânte! Nici că putea să existe o mai evidentă dovadă a monstruozității ideologice neomarxiste!

Ca să nu mai spunem de faptul că homosexualii au ajuns să susțină că ei reprezintă valorile „familiei”, iar creștinii sunt PERICULOȘI. Iată linkul. 

Spune Dina Fanica, pe YouTube: „Laura Bretan nu a votat la referendumul pentru familie, dar o susține! Eu am fost unul dintre cei 3 milioane de români care au solicitat referendumul pentru suținerea familiei formată dintr-un bărbat și o femeie. Laura Bretan cântă așa cum puțini artiști o fac în lumea asta. Cântecul ei este adresat cerului, Tatălui ceresc, dar dacă nu a ajuns în finală ar trebui să vă întrebați de ce persoane cu orientare sexuală diferită trebuie să decidă cine ne reprezintă la Eurovision, decizia lor fiind o răzbunare împotriva principiilor ei. Azi decid pentru Eurovision și mâine decid viitorul țării. Ce trist și ce real, iată cum ai ajuns România!”

PS: În articol au fost menționați reprezentanții Școlii de la Frankfurt (de teorie socială și critică filosofică – Lukacs, Marcuse, Adorno) doar ca să se înțeleagă faptul că urmașii lui Karl Marx au generat marxismul cultural de astăzi. Sigur, s-a mai rafinat (vorba vine) prin aportul Școlii de la Chicago. Să nu uităm că ideologii de acolo se înșiră de la Friedman la Krugman, dar nu îi ratează nici pe Saul Alinsky, „mentorul” unor Barack Obama sau Hillary Clinton. Așadar, ceea ce vedem astăzi că se petrece în societate este ceva premeditat. În urmă cu un deceniu râdeam de „creștinislamismul” lui Obama. Astăzi este o realitate românească, țara noastră deja adăpostește islamiști și pregătește înlocuirea creștinilor. Deci ceea ce s-a petrecut la TVR nu este o întâmplare. Nu este eroarea, neglijența, superficialitatea vreunui angajat. Cei doi mutanți care au depunctat-o pe Bretan trebuiau să își facă treaba. Și nu uitați că cei care plătesc pentru asta sunt chiar românii: televiziunea publică este pe banii tuturor.

Citiți și:

Decelarea mecanismelor infernale de actiune ale ideologiei progresismului

Discriminarea pozitivă s-a instalat deja – discriminarea majorității de către minorități – o ideologie bizară marxistă!

De la căsătoria homosexuală la dictatura homosexuală. Dreptul la anormalitate

yogaesoteric
20 martie 2019