Macron a cerut la Strasbourg ca Parlamentul European să decidă în locul guvernelor naționale

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, s-a pronunţat la Strasbourg în favoarea unui „drept de iniţiativă” pentru Parlamentul European care ar putea genera noi legi în Uniunea Europeană (UE), drept deţinut deocamdată doar de Comisia Europeană, informează AFP.

Susţin această idee de liste transnaţionale, care permite unificarea acestui demos european, ca şi crearea unui drept de iniţiativă parlamentară pentru Parlamentul European”, a declarat Macron în Parlamentul de la Strasbourg, cu ocazia unui omagiu adus fostului preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing, la un an de la moartea lui.

În UE, iniţiativa legislativă revine în prezent Comisiei Europene, chiar dacă Parlamentul European, singura instituţie aleasă prin vot, poate să-i înainteze propuneri. Legislaţiile sunt apoi negociate între trei instituţii europene – Comisia, Consiliul şi Parlamentul – apoi sunt votate de europarlamentari, scrie agerpres.ro.

Parlamentul European, care ne găzduieşte astăzi la sediul său, la Strasbourg, este un miracol european” şi „un spaţiu democratic unic în lume”, a subliniat Emmanuel Macron, amintind că Valery Giscard d’Estaing a contribuit la alegerea prin sufragiu universal direct a europarlamentarilor, în 1979.

Această vitalitate democratică putem să o întărim şi mai mult”, a subliniat preşedintele francez, afirmând că este şi „în continuitatea a ceea ce apără guvernul german ce îşi va prelua în câteva zile atribuţiile”.

Atunci când a preluat conducerea Comisiei Europene, în 2019, Ursula von der Leyen a pledat pentru liste transnaţionale, cu candidaţi din diferite ţări, pentru viitorul scrutin european, în 2024. Această idee fusese deja avansată, fără succes, de Emmanuel Macron pentru alegerile din mai 2019.

Citiți și:
Discurs de slugă al lui Rareș Bogdan în Parlamentul European către Emanuel Macron, președintele Franței!
Parlamentul European a creat propria armată pentru a apăra nişte maimuţoi care reprezintă popoarele UE fără să fi fost aleşi în mod democratic

 

yogaesoteric
27 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More