Macron ratează iarăşi „glonţul de argint”

 

Motto: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi, dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi.” (Dostoievski, „Fraţii Karamazovˮ)

În anul 1927, la aniversarea unui deceniu de la revoluţia bolşevică din Rusia ţaristă, scriitorul Panait Istrati este invitat în Uniunea Sovietică, împreună cu „tovarăşa sa de viaţăˮ, Marie-Louise Baud-Bovy (Bilili), şi cuplul Eleni-Nikos Kazantzakis.

Cei doi scriitori comunişti, de o celebritate întrecută pe atunci doar de cea a lui Romain Rolland, au petrecut 16 luni în proaspăta URSS cu intenţia de a aduce lumii burgheze mărturii din raiul comunist.

Numai că, la întoarcerea în Franţa, Panait Istrati, sfidând sfaturile protectorului său Rolland, publică trei volume de eseuri sub titlul „Vers l’autre flameˮ („Spre altă flamurăˮ) în care demască sărăcia extremă, birocraţia sufocantă şi lipsa totală de libertate din „paradisulˮ sovietic.

Antologia a devenit cunoscută în toată lumea pentru textul esenţial, intitulat „Confessions pour vaincusˮ („Confesiuni pentru învinşiˮ), şi a fost motivul pentru care întreaga lume marxistă, progresistă şi comunistă l-a ostracizat pe Istrati până la moarte.

Macron dezamăgeşte

După fix 90 de ani de la gestul de mare curaj al lui Panait Istrati de a demasca prăpastia dintre discursul oficial şi realitatea din URSS, în oglindă cu Istrati, Emmanuel Macron îmbracă şi el costumul unui apparatchik perfect, apărând un regim anchilozat, ineficient şi devitaminizat.

Emmanuel Macron, de la pupitrul său de preşedinte al celei de-a cincea Republici Franceze, din poziţia de vice-rege al Europei, face un gest trist şi dezamăgitor, alegând să apere ceea ce nu este de apărat, în detrimentul unei reforme de mult aşteptate.

De fapt, prezidenţialul lui Macron a avut, pentru Europa care aştepta reformarea şi corectarea erorilor, efectul pe care l-a avut alegerea lui Leonid Brejnev la cârma URSS, în 1964, adică îngheţarea oricăror speranţe.

Prea tânăr (doar 41 de ani) pentru a fi contaminat definitiv de morbul funcţionarului prăfuit care se identifică total cu instituţia birocratică, Macron dezamăgeşte alegând să-şi pună talentul în slujba contra-reformei. El decide, în deschiderea campaniei electorale pentru alegerile europene din mai 2019, să publice o scrisoare către popoarele europene, scrisoare care cucereşte prin frazarea inteligentă şi exprimarea spumoasă, dar care deziluzionează teribil prin conţinutul fad, tezist, lipsit de substanţă.

Scrisoarea respectivă ar fi putut la fel de bine să fie scrisă de către un scriitor sovietic talentat şi oficios (un fel de Evgheni Evtuşenko), care ar fi avut şansa să candideze la funcţia de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cu câteva decenii în urmă.

Ceea ce frapează la scrisoarea lui Macron este glorificarea Europei ca spaţiu comun, fără a spune nicăieri ce uneşte, de fapt, Europa – creştinismul. Marele absent din scrisoarea de „re-fondareˮ a Uniunii Europene este chiar Dumnezeu, şi aici îl cităm din nou pe Dostoievski: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi, dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţiˮ.

Britanicii pleacă din cauza Franţei

Macron îşi începe şi-şi sfârşeşte pledoaria de glorificare a Uniunii birocratice şi ineficiente cu tema Brexit-ului, pe care o vede ca pe un simbol al pericolului în care se află Uniunea Europeană, dar şi ca o capcană din care el, Macron, se oferă să scoată neajutoraţii votanţi europeni.

Fără a se fi produs încă, ieşirea britanicilor din Uniune este văzută ca o catastrofă pentru insulari. Ceea ce uită teribilistul urmaş al lui De Gaulle să spună este că propria lui ţară a făcut tot ce a putut pentru a submina rolul Marii Britanii în Uniune. Parisul s-a opus timp de 22 de ani (din 1951 până în 1973) intrării britanicilor în Piaţa Comună, tot Parisul a impus necondiţionat o politică agricolă comună (CAP, în limbajul bruxellez), desenată în beneficiul exclusiv al fermierilor francezi (care primesc practic un sfert din bugetul Uniunii Europene), deşi Londra s-a opus îndârjit acestei politici, şi exemplele de „sufocare birocraticăˮ a arhipelagului britanic nu se opresc, desigur, aici.

Motivele cele mai importante pentru care insularii au ales să părăsească Uniunea sunt trei: populaţia matură şi bătrână s-a săturat de ritmul în care se ceda suveranitatea, de pierderea identităţii proprii, frica de imigranţii din Africa şi Orientul Mijlociu, aduşi de politica Bruxellesului la un Canal al Mânecii distanţă de imperiala metropolă de pe Tamisa şi neîncrederea în posibilităţile de creştere economică sub bagheta mediocrităţilor din Comisia Europeană.

Ceea ce a uitat Macron să ne spună în scrisoare este că Brexit-ul va şterge venituri importante nu doar din bilanţurile firmelor britanice, ci şi din cele ale firmelor continentale (totuşi, britanicii au un deficit în comerţul cu restul UE de 67 de miliarde de lire!).

Să nu uităm că economia britanică, anul trecut, a înregistrat un excedent comercial (bunuri plus servicii) de 41 de miliarde de lire cu restul lumii, pe care ei îl compară cu deficitul de 67 de miliarde de lire (bunuri plus servicii), pe care îl au faţă de restul Uniunii.

De altfel, după votul pentru Brexit, niciun indicator macroeconomic britanic nu are o evoluţie mai proastă decât cele similare calculate pentru zona euro.

Oricum, în loc să identifice onest problemele Europei, Macron alege să sublinieze realizările Uniunii, menţionând în primul rând „prosperitateaˮ adusă unui continent devastat.

Totuşi, oameni buni, prosperitatea este doar pentru luxemburghezi, olandezi, danezi, nemţi şi alţi câştigători ai trecerii la euro. Vi se pare că este prosperitate în Campania? Sau în Calibria? Sau în Puglia? Sau în Andaluzia?, în Extremadura? Şi vorbim de unele regiuni (cele din sudul Italiei) în care, încă din 1951, se tot alocă fonduri pentru „dezvoltare regionalăˮ.

Dar ce spun Italia? În România noastră, de când există fondurile europene pentru echilibrarea dezvoltării, raportul dintre Bucureşti-Ilfov şi nord-estul ţării s-a cam dublat (astăzi capitala se află la 150% faţă de media UE, iar judeţul Vaslui la doar 27% din media UE).

Aspectul esenţial pe care teologii religiei bruxelleze nu îl înţeleg este că politica actuală din Uniune duce la creşterea polarizării dintre regiunile Uniunii, duce la un indicator PIB/capita (cifre comparabile metodologia PPS) de peste 60% din media UE în Londra şi la unul de doar 30% pentru majoritatea regiunilor din Bulgaria!

Ne spune Macron că Uniunea actuală a adus renovarea câte unei şcoli. Da, este adevărat, numai că aceeaşi Uniune a lipsit multe din aceste şcoli de copii: din România au plecat spre Franţa şi alte ţări vestice peste patru milioane de oameni, să creeze PIB acolo, să plătească taxe acolo şi să ne lase să ne descurcăm cu doar 60% din forţa de muncă românească, pentru a plăti pensiile inclusiv ale părinţilor celor plecaţi în Franţa.

Păi, dacă lucrăm împreună şi suntem solidari, domnule Macron, de ce nu ne trimiţi măcar o parte din contribuţiile la pensii plătite de medicii români statului francez, să avem bani pentru pensiile părinţilor acelor medici? De ce să nu reformăm şi aici Uniunea şi să adăugăm libertăţii de mişcare şi echilibrarea bugetelor de pensii din ţările furnizoare nete de forţă de muncă?

Cine o să ne apere de ruşi?

De fapt, scrisoarea lui Macron păcătuieşte prin transformarea aspectelor nefuncţionale din Uniune în zone de mai mare integrare (a se citi export de politici nu neapărat inspirate).

De exemplu, preşedintele francez ne propune nici mai mult, nici mai puţin decât o integrare totală a sistemelor de apărare, adică, de fapt, renunţarea la achiziţionarea de armament american. Şi, atunci, cine o să ne mai apere vreodată de marele nostru coşmar? Dacă nu avioanele şi rachetele americane, cine?

Cei care fac conducte cu ruşii, cei care sunt la mii de kilometri de raza de acţiune a rachetelor S-400 din Crimeea? Cei care nu demult vorbeau de Europa de la Atlantic la Urali? Hai să fim serioşi, ţineţi-vă Mirage-urile la voi, lăsaţi-ne să ne bizuim pe F-16, măcar acestea au câştigat multe războaie reale.

Ni se mai cere să ne aliniem unei politici externe făcute la Bruxelles de foşti membri ai Partidului Comunist, precum Federica Mogherini.

De exemplu, să boicotăm Israelul şi să participăm la farsa „dialogului” cu Iranul. Păi, domnule, în Israel sunt câteva sute de mii de cetăţeni care vorbesc româneşte şi după a treia generaţie, iar cu Iranul nu mai avem niciun fel de relaţii, pentru că proprietarii austrieci sau francezi ai unor companii româneşti şi-au păstrat pentru ei acele relaţii.

Desigur că Macron nu ratează momentul de a ne vinde propria iluzie cu înfiinţarea unei Bănci a Climatului. Păi, uite de-aia s-au retras Statele Unite din Acordul de la Paris, pentru a fugi de asemenea propuneri ridicole. Dar să nu uităm cu ce se ocupă astăzi birocraţii de la Bruxelles: cu o reglementare care să oblige producătorii de sticle PET să lipească dopul de sticlă, pentru a fi aruncate împreună!!! Serios, aşa o să trăim mai mult? Chiar dacă vom mânca numai pâine decongelată franţuzească, aici, în „ţara grânelor”?

Am lăsat pentru final cea mai spumoasă propunere a „europeanului” Emmanuel Macron: după ce ne ridică în slăvi democraţia care i-a făcut pe francezi să înlocuiască cuvintele „tata” şi „mama” cu „părinte 1” şi „părinte 2”, francezul ne propune înfiinţarea unei Agenţii pentru Apărarea Democraţiei!!! Hai că-i bună: păi, dacă avem aşa o democraţie că nici mamă şi tată nu mai avem, de ce să mai înfiinţăm o agenţie europeană care să apere democraţia?

Faceţi, măi nene, agenţii din astea în Libia sau Siria, că tot le-aţi eliberat de „dictatură”, sau în Iran (cam complicat, nu?), nu în Europa. Totuşi, aici ar fi o risipă de bani similară cu terenurile de sport în pantă sau cu parcurile făcute prin sate, totul pe bani europeni…

Încheiem cu speranţa că poate va veni un Panait Istrati şi pentru Uniunea Europeană: deocamdată, cei care o critică, precum Viktor Orban, sunt precum Troţki care îl critică pe Stalin. Noi, în Europa 2019, avem nevoie de Soljeniţîn, nu de Troţki. Şi nici de Brejnev.

Citiţi şi:

Proiectul lui Emmanuel Macron pentru Uniunea europeană

Emmanuel Micron: Globalismul își rupe noada

 

yogaesoteric
21 iunie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More