Mafia farmaceutică – Medicamente interzise, vândute în ţările din lumea a treia

 

În toamna anului 2006, un scandal de proporţii a zguduit sistemul de ocrotire a sănătăţii din Rusia. Au fost arestaţi şapte conducători ai Fondului federal de asigurare medicală obligatorie, inclusiv un general F.S.B. Se spune, conducerea Fondului primea mită de la conducătorii secţiilor teritoriale ale acestuia pentru obţinerea comenzilor de stat la livrarea medicamentelor persoanelor cu înlesniri.

Cinci mari companii farmaceutice (numite distribuitori federali) au primit în anul 2005 de la buget şi au împărţit între ele 1 miliard 400 milioane dolari pentru procurarea medicamentelor. Escrocheria consta în faptul că înainte de a ajunge la pacient, medicamentele mai treceau prin minimum două firme intermediare, care îşi trăgeau o anumită porţie de bani. Astfel, preţul unui medicament trecut prin reţeaua mafiotă era cu 80% mai mare decât la producătorul acestui medicament.

Farmaciilor subordonate acestor companii le este interzisă procurarea medicamentelor direct de la producător. În urma a 150 de percheziţii efectuate de către Procuratură în 18 regiuni la trei companii distribuitoare au fost confiscate bunuri în valoare de 5 milioane de dolari. De ce tăceau persoanele care era necesar să verifice corectitudinea utilizării banilor publici? Pentru că şi ele aveau un anumit procent din schemă.

Schema descrisă de tâlhărire a banilor contribuabililor nu e invenţie rusească. Este folosită în toată lumea capitalistă, cu anumite variaţiuni. Altă schemă, la care se recurge în Franţa (dar şi în alte părţi): creşterea preţului medicamentului de 3-4 ori la trecerea lui dintr-un oraş în altul. Cu cât e mai mare preţul, cu atât e mai mic impozitul plătit de laboratorul farmaceutic producător. Statul închide ochii, deoarece apără interesele laboratoarelor. Un francez a descris tipul „american” de escrocare mafiotă, tip utilizat şi de neamericani, prin simpla şi şarlataneasca majorare de către firma producătoare a preţului preparatului medicamentos. Astfel, firme care fură zeci de milioane de euro şi păgubesc serviciile de asigurare socială, asigurarea medicală a persoanelor şi pacienţii, îşi ascund apoi veniturile în „paradisuri fiscale”, eludând plata impozitelor. În rarele situaţii care ajung în faţa justiţiei, amenzile aplicate sunt minime comparativ cu câştigurile, şi companiile îşi continuă nestingherite activitatea. Toate acestea cu binecuvântarea ocârmuirii.

Mafia medicamentelor de la noi utilizează pe larg aceeași tâlhărire precum scoaterea de la comercializare a medicamentelor ieftine şi achiziţionarea preparatelor cu acţiune similară extrem de scumpe (de 10-20 de ori) comparativ cu preparatele eliminate. Farmaciile nu pot procura medicamente corespunzătoare relativ ieftine direct de la producători, în timp ce o mulţime de leacuri ieftine, eficiente, verificate de-a lungul anilor au dispărut din farmacii.

Mai există reţele semi-oficiale de distribuire a unor produse zice-se din plante, care ar avea efecte tămăduitoare. Mulţi sunt păcăliţi de promisiunile unor efecte miraculoase de pe urma utilizării acestor preparate cu etichete de peste hotare. Poate confecţionate undeva într-un subsol. La medicamentele contrafăcute este falsificat locul producerii, conţinutul sau durata valabilităţii. Din cantitatea totală de medicamente comercializate, 20-60% sunt falsificate. O parte din leacurile contrafăcute prezintă risc sporit de toxicitate. Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au calculat că din cauza utilizării medicamentelor contrafăcute, în China mor anual mai mult de 200.000 de persoane.

În cartea sa Mafia farmaceutică şi agroalimentară (La mafia pharmaceutique et agroalimentaire, Quebec, 1999), Louis de Brouwer, doctor în ştiinţe medicale, scria: „Majoritatea medicamentelor scoase de la comercializare de pe piaţa europeană din cauza a numeroase efecte adverse continuă să fie fabricate, în pofida interdicţiei. La preţuri reduse, ele sunt exportate în ţările lumii a treia (România se numără printre acestea ‒ n.n.). Pot afirma că nu este vorba numai de eliberarea depozitelor de medicamentele interzise acumulate. Deşi şi acest aspect reprezintă o infracţiune serioasă. Este vorba despre continuarea producerii rentabile a medicamentelor”. Mai departe, autorul aduce o informaţie înfiorătoare: „Volumul exporturilor de către firmele occidentale a medicamentelor interzise ajunge la aproximativ 5-6 miliarde de dolari. În ţările lumii a treia, nu există limitări clare cu privire la vânzarea medicamentelor periculoase pentru sănătatea consumatorilor. Acestea, cel mai frecvent, sunt vândute fără niciun fel de reţete în farmaciile locale şi în pieţele mici. Ţările în curs de dezvoltare reprezintă piaţa pe care se aduc în primul rând medicamentele interzise în Occident.”

Medicii din Republica Moldova, în repetate rânduri, au ocazia să primească „ajutor umanitar” venit din Apus, medicamente cu denumiri neobişnuite, neînregistrate la Ministerul Ocrotirii Sănătăţii, fără prospect cu descrierea indicaţiilor, contraindicaţiilor şi a efectelor adverse, fără termenul de valabilitate. Iar unii medici dau aceste preparate pacienţilor.

În întreaga lume, se constată o legătură tainică între stăpânii laboratoarelor farmaceutice şi instituţiile de stat, bănci şi farmacişti. Activitatea lor este subordonată scopului exploatării nemiloase a cetăţenilor naivi şi neavizaţi, care îşi închipuie că producătorii medicamentelor, bancherii, farmaciştii şi medicii nu-i pot amăgi şi păcăli.

Business-ul cu medicamente toxice aduce profit şi unor politicieni protectori ai acestor afaceri criminale. „Piaţa mondială a medicamentelor se bazează pe escrocheria de pretutindeni cu un şir întreg de produse care îmbogăţesc nu numai laboratoarele, dar şi pe politicienii-susţinători. Din anul 1993 până în 1999 (anul editării cărţii citate ‒ n.n.), aceste laboratoare îşi măresc anual veniturile cu circa 10-15%” (L.Brouwer).

Afacerile criminale ale mafiei farmaceutice eliberează de băştinaşi pământul ţărilor lumii a treia, fără tunuri şi fără bombardamente.

Citiți și:

Majoritatea medicamentelor sunt de fapt otrăvuri periculoase

O terapie fără medicamente se dovedește a avea potențial în vindecarea traumelor, sindromului stresului post-traumatic (SSPT) și durerilor cronice

 

yogaesoteric
13 aprilie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More