Make Hollywood Great Again – Trump și-a desemnat „ochi și urechi” în cetatea filmului

Președintele ales al SUA i-a numit pe John Voight, Mel Gibson, Sylvester Stallone ambasadori speciali, cu rolul de a readuce strălucirea de odinioară a Hollywoodului.

Într-o postare pe rețeaua sa, Truth Social, Donald Trump a scris joi, 16 ianuarie:

Am onoarea de a anunța că John Voight, Mel Gibson și Sylvester Stallone vor fi ambasadorii speciali într-un minunat dar foarte tulbure Hollywood, California.

Aceștia îmi vor servi ca trimiși speciali cu misiunea de a aduce Hollywoodul, care a pierdut multe afaceri în ultimii ani în favoarea țărilor străine, înapoi – mai mare, mai bun și mai puternic decât oricând înainte!

Acești trei oameni foarte talentați vor fi ochii și urechile mele, iar eu voi face ce îmi sugerează ei. Va fi din nou, ca și pentru Statele Unite ale Americii, Epoca de Aur a Hollywoodului.

Toți cei trei actori sunt mari susținători ai lui Trump.

Stallone, acum în vârstă de 78 de ani, l-a numit în noiembrie pe președintele ales al SUA „al doilea George Washington”.

Prezentându-l pe Trump la o ceremonie de gală, la o săptămână după alegeri, actorul din Rocky și Rambo a spus:

Suntem în prezența unui personaj cu adevărat mitic. Nimeni din lume nu ar fi putut reuși ceea ce a reușit el, așa că sunt în admirație.

Și a adăugat:

Când George Washington și-a apărat țara, nu avea nicio idee că va transforma lumea, pentru că, fără el, îți poți imagina cum ar fi arătat lumea? Ghiciți ce? Îl avem acum pe al doilea George Washington.

Gibson, 69 de ani, l-a sprijinit și el pe Trump în alegeri.

Într-o declarație din octombrie, actorul a spus:

Nu cred că va surprinde pe nimeni cu cine voi vota.

Apoi, referindu-se la Kamala Harris, a afirmat:

Știu cum ar fi dacă o lăsăm să câștige. Nu ar fi bine. Un bilanț mizerabil, un bilanț îngrozitor, nicio măsură despre care să merite să vorbim și are IQ-ul ca al unui stâlp de gard.

Voight, în vârstă de 86 de ani, și un vechi conservator – de unde și controversele cu fiica sa, Angelina Jolie – a declarat încă din primul mandat că Donald Trump este „cel mai mare președinte de la Abraham Lincoln încoace”.

Într-un mesaj pe X din 2019, el a spus:

Nu vă lăsați păcăliți de stânga politică, deoarece noi suntem poporul acestei națiuni care e martora unui triumf. Să-l sprijinim deci pe președintele nostru, să apărăm adevărul că președintele Trump este cel mai mare președinte de la Abraham Lincoln încoace. Dumnezeu să binecuvânteze America!

Citiți și:
Aripile suveraniste
Tehnologia de manipulare a creierului uman: Donald Trump ar putea decide cu privire la viitorul libertății de gândire și al destinului uman în această lume

 

yogaesoteric
21 ianuarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More