Mâncarea, și mai scumpă în acest an. Cumpărătorii fluieră a pagubă, magazinele ridică prețurile
Cumpărătorii din întreaga lume vor plăti anul acesta pentru alimente chiar mai mult decât în 2022, potrivit retailerilor, firmelor de bunuri de consum și investitorilor, cu excepția cazului în care costurile materiilor prime vor scădea – puțin probabil – sau dacă se va accelera trecerea la produse mai ieftine de marcă din magazine.
Comercianții cu amănuntul și producătorii de bunuri de consum sunt blocați în negocieri dure privind prețurile de mai bine de un an, iar fricțiunile au început în 2021 din cauza blocajelor din lanțul de aprovizionare legate de pandemie.
Între timp, notează Reuters, disputa s-a agravat ca urmare a costurilor mari la materii prime şi energie, creşterea preţurilor la produsele de bază, de la pâine şi până la lapte şi carne, agravând o criză a costului vieţii în Europa.
În primele trei săptămâni ale acestui an, britanicii au plătit cu 16,7% mai mult pentru alimente, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit firmei de cercetare Kantar. În SUA, indicele produselor alimentare, care include şi mesele acasă dar şi la cafenele şi restaurante, a crescut cu 10,4% în anul 2022.
Mark Schneider, directorul Nestle, cel mai mare producător de alimente din lume, a declarat că grupul elveţian va fi nevoit să majoreze şi mai mult preţurile produselor alimentare în acest an, pentru a contracara costurile mai mari de producţie pe care nu le-a transferat încă în totalitate asupra consumatorilor.
„Investitorii vor plăti o primă pentru companiile care prezintă o putere de stabilire a prețurilor în portofoliul lor fără a avea un impact perturbator asupra volumelor și cotei de piață”, a declarat Jack Martin, manager de fonduri la Oberon Investments.
Marjele marilor companii de produse ambalate au fost presate de costurile mai mari ale inputurilor timp de peste un an, deoarece prețul ingredientelor, precum grâul și uleiul de floarea-soarelui, a crescut vertiginos de la începutul războiului din Ucraina, în februarie anul trecut.
Tineke Frikkee, manager la Waverton Investment Management, se aşteaptă ca Unilever să majoreze preţurile în 2023, chiar dacă o va face selectiv.
Producătorii vor continua să crească prețurile alimentelor până când își vor recăpăta profitabilitatea, subliniază analistul Bruno Monteyne de la Bernstein.
„Singurul element care poate opri aceasta sunt consumatorii care vor începe să se orienteze, mai rapid, spre mărcile proprii mai ieftine ale magazinelor şi dacă preţurile la materii prime vor continua să scadă, dar acest scenariu este imprevizibil.”
În decembrie, directorul general al Walmart, cel mai mare retailer din lume, a avertizat că unii „furnizori de bunuri alimentare ambalate ne indică în continuare o inflație mai mare anul viitor”.
Citiți și:
Credeți că psihopații nu ar fi în stare să provoace o penurie de alimente?
Colții Foamei: Germania – cele mai mari scumpiri din ultimii 60 de ani. E de-abia începutul…
yogaesoteric
24 martie 2023