Mândria îndepărtează lucrarea harului dumnezeiesc, smerenia îi arde pe demoni

 

De ce cad uneori și cei duhovnicești?

Căderile celor duhovnicești nu sunt simple căderi. Aceștia știu prea bine ce înseamnă paza minții, ispită, păcate, judecată, rai și iad.

„Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui.” (Romani 11, 13)

Noi putem să cercetăm motivul căderii, dar numai Dumnezeu știe cauza tuturor lucrurilor. Numai El știe cauza pentru care a îngăduit aceasta. Sfântul Macarie Egipteanul, într-o omilie de-a sa, povestea: „Am întâlnit deseori printre frați pe unii care au primit atâta har și bucurie, încât timp de cinci sau șase ani spuneau că pofta s-a stins în ei. Dar după aceasta, pe când socoteau că s-au eliberat definitiv de ea, răutatea, care era ascunsă, s-a trezit între ei și au fost mistuiți de poftă, încât se întrebau uimiți: de unde a venit, după atâta timp, atâta răutate asupra lor? Ei au porniri naturale și gânduri puternice pentru Dumnezeu, dar nu sunt cu totul de partea binelui.”

Căderile ușoare în urcușul duhovnicesc, pentru cei ce s-au hotărât pentru această cale, sunt aproape inevitabile… Desfrâul este, însă, o cădere gravă ce poate fi evitată. Patima aceasta trădează existența unei voințe slabe, căci, știm bine, Hristos nu îngăduie să vină asupra noastră ispite mai mari decât putem duce. Sfinții, deși au ca și noi fire neputincioasă, au însă voință bună, cuget bun.

Patericul spune că patima în om nu este aproape niciodată „omorâtă”, ci doar „adormită” prin mila și lucrarea lui Dumnezeu. Mulți părinți spun că, fără harul lui Dumnezeu, omul poate cădea chiar și în neputințe și patimi pe care, de obicei, le stăpânește cu strășnicie. Sfinții părinți afirmă că, în cazul regelui David, căderea s-a datorat unui gând semeț: „Nu voi cădea în veac”.

Mândria îndepărtează lucrarea harului dumnezeiesc, smerenia îi arde pe demoni, spun în esență cărțile duhovnicești. Cred că smerenia e mai importantă decât asceza, iar dacă nu o avem, Dumnezeu ne lasă să cădem în păcate ca să ne vedem neputința și să ne smerim. În unele cazuri, mândria poate face mai mult rău decât desfrânarea. Cred că fiecare trebuie să ne cunoaștem limitele, să vedem câți talanți avem, să nu încercăm să facem nevoințe peste puterile firești.

Desăvârșirea, cea la măsura noastră, asta trebuie să căutăm în noi înșine.

Din păcate există astfel de căderi, am cunoscut și eu persoane care au avut căderi mari după niște eforturi duhovnicești deosebit de mari. Desigur, Hristos știe ce este în sufletul fiecăruia, câtă sinceritate are în dorința de a se apropia de Dumnezeu. El nu părăsește niciodată pe cei ce Îl caută cu inimă curată. Pe de altă parte, viața curată nu se câștigă de azi pe mâine, ci trebuie să recunoaștem că avem de luptat cu păcatul până la moarte, deși avem harul pe care îl primim prin Sfintele Taine.

Unor astfel de oameni nu trebuie să le vorbim direct despre căderea lor. Trecutul din care ei s-au ridicat nu mai există. Dumnezeu a uitat păcatul, trebuie să-l uităm și noi. Și mai presus de toate, trebuie să ne rugăm pentru ei și pentru noi să fim izbăviți din astfel de ispite.

Laurențiu Dumitru, extras din lucrarea Tinerii pe calea întrebărilor


Citiți și:

Câte ceva despre starea de umilinţă şi despre valoarea ei imensă în practica spirituală

Umilința în fața Domnului Dumnezeu – ne ajută enorm să-L simțim și să-I experimentăm măreția

Mulți dintre noi sunt înrobiți de acest păcat! Un cuvânt despre trufie: «Omule, tu cel ce carte ai învăţat, cu cât eşti mai presus…»

 

yogaesoteric
15 septembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More