Marea bătălie pentru omenire (X)

Motto: Utopic nu e să crezi că lumea poate fi transformată în bine, ci să crezi că ea mai poate continua așa cum este acum!

Citiți partea precedentă a articolului

Ce vrea să însemne, concret, lucrul în împreună și lucrul înăuntrul actualei societăți?

Ce vrea să însemne, concret, lucrul ÎMPREUNĂ şi lucrul ÎNĂUNTRUL actualei societăţi? Este vorba despre a ne asuma, împreună, transformarea societăţii pornind de la țelul vieţii noastre pe acest minunat Pământ ‒ parcurgerea etapelor dezvoltării noastre spirituale, atât personal, cât şi ca regn. Economia, politica, educaţia, relaţiile internaţionale ‒ toate acestea pot ajuta omul sau îl pot împiedica să se dezvolte armonios. Or, pentru a se dezvolta armonios, acesta are nevoie să cunoască adevărul despre propria sa fiinţă. Aici este cheia! Omului i-a fost ascunsă calea către desluşirea propriului Mister. Iar rolul meu şi al altora ca mine este acela de a-i vorbi omului tocmai despre ceea ce el nu se mai ştie a fi. În aceasta constă şi TREZIREA despre care tot vorbesc în cărţile mele. Trezirea nu presupune doar înţelegerea unor manipulări, a modurilor cum este condus omul ca un sclav în viaţa sa exterioară. Trezirea nu înseamnă doar a pricepe că există o mare cortină a lumii şi că, dincolo de ea, anumite grupări hotărăsc tot ce se petrece pe Pământ.

Adevărata TREZIRE e mult mai mult decât atât. Ea presupune străpungerea Marelui Zid Materialist, înţelegerea şi perceperea cât se poate de concretă a cât se poate de concretei lumi spirituale. Deşi mă feresc, în genere, să fac referire la mine însumi, este poate momentul unei mărturisiri. Cea mai mare ironie şi, pentru mine personal, cea mai mare durere sufletească se manifestă atunci când, în timp ce discut cu cineva care nu dă doi bani pe aceste aspecte, îi percep esenţa spirituală. Cel mai dureros moment este acela în care vezi, de pildă, învelişul eteric al unui om care e absolut convins că un astfel de înveliş nu există şi că tot ce este el e trupul său material. Da, pentru cineva care vede sau care a început măcar să vadă dincolo de Marele Zid Materialist, această experienţă este pur şi simplu traumatizantă! Este ca şi când ai încerca să îi vorbeşti despre ce vezi cu ochii fizici unui om care nu a văzut niciodată şi care nici nu crede că există aşa ceva precum „a vedea”……. Când nu doar ştii, ci şi vezi, auzi, percepi lumea spirituală sau măcar o parte a acesteia, atunci nu mai ai niciun dubiu ‒ înţelegi că toate zbaterile sociale, toate programele politice şi economice, toată aşa-zisa educaţie, toate aşa-zisele relaţii internaţionale sunt aşezate pe un fundament complet iluzoriu.

Lumea aceasta exclusiv fizică, materială, care constituie piatra de temelie a actualei societăţi, este doar o imensă iluzie. Nu în sensul că materia ar fi o iluzie. Ci în sensul că A CREDE că doar materia există este, cu adevărat, cea mai mare iluzie! Cine percepe în orice fel (pentru că există mai multe organe de percepţie şi aici) lumea spirituală ‒ acela ştie că orice s-ar încerca pentru a transforma lumea omului în bine este din start sortit eşecului atâta vreme cât nu se pleacă de la o adevărată cunoaştere a omului. Omul nu are cum să-şi construiască o lume mai bună dacă nu este conştient că ceea ce este el e mult mai mult decât acest trup. În schimb, cine percepe lumea spirituală în fiecare privire, în fiecare adiere, în fiecare tunet, în fiecare răsărit şi în fiecare apus, în fiecare fir de iarbă şi în fiecare floare ‒ acela înţelege imediat că pentru a transforma cu adevărat lumea omului în bine este necesar, mai întâi, ca un număr cât mai mare dintre semenii săi să se trezească, să înceapă şi ei să perceapă adevărata lume. Pentru că adevărata lume nu exclude lumea materială, însă o învăluie şi o cuprinde într-un Univers mult mai mare, vast, cu nenumărate alte lumi, fiinţe şi învelişuri. Câtă vreme lumea omului e mult mai mult decât omul e abil manipulat să vadă şi să creadă, e de la sine înţeles că doar cuprinderea acestei lumi, în toată complexitatea sa minunată, poate oferi premisele reale ale unei transformări în bine a societăţii omeneşti.

Tocmai de aceea, dată fiind acţiunea pur şi simplu demonică a fiinţelor întunecate care vor să ascundă omul de om, singura soluţie este aceea ca toţi cei care văd, care aud, care percep lumea spirituală să înceapă să lumineze împreună. Astfel, marele Foc Spiritual rezultat nu va mai fi doar o plăpândă flacără a unei lumânări. Va avea, din contră, puterea benefică de a lumina până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Astfel, orice om de pe această Planetă va avea ocazia să vadă Lumina Spiritului. Orice om, din orice ţară, va putea să înţeleagă că e posibil, măcar, ca el să fie mai mult decât a fost forţat să creadă că este. Oamenii au nevoie mai mult ca oricând în aceste timpuri de o adevărată alternativă. Altminteri, într-un mod pervers, liberul arbitru le-ar fi anulat. Nu ca realitate, ci ca efect, ca realitate efectivă. Cu alte cuvinte, dată fiind însăşi structura sa cu totul specială, fiinţei umane nu îi poate fi extirpat liberul arbitru, dar îi poate fi adormit. Degeaba ai liber arbitru dacă nu ai cunoştinţă şi despre cealaltă opţiune, despre alternativă……. De unde şi necesitatea Focului Spiritual despre care vorbesc şi în legătură cu care insist atât de mult ‒ Focul Spiritual rezultat din unirea celor deja treziţi.

O plăpândă flacără de lumânare izolată în bezna nopţii celei de smoală a umanității nu are cum să răzbată foarte departe. Iar bezna este atât de adâncă, atât de groasă, încât chiar şi cei din imediata vecinătate doar cu mare greutate ar putea-o vedea cum licăreşte. Un mare Foc, alcătuit din milioane de oameni deja treziţi, va lumina însă cu atâta putere încât va putea fi văzut. Marele Foc Spiritual, rezultat din lucrul împreună al celor deja treziţi, va oferi lumii alternativa care va redeştepta liberul arbitru al omului. Apoi, fiecare ființă umană va avea posibilitatea efectivă de a alege. Nu-i vorbă că nu o are şi acum. O are. Doar că nu o vede. Nu ştie că o are. Şi neştiind că are şi această opţiune, necunoscând nimic despre această alternativă, el continuă să orbecăie în bezna lumii fără a-şi putea folosi cu adevărat sfântul liber arbitru.

Tocmai de aceea, nădăjduiesc, cei deja treziţi vor înţelege că misiunea lor actuală pe acest frumos Pământ presupune o imensă responsabilitate, o mare datorie faţă de semenii lor ‒ anume aceea de a le prezenta acestora cealaltă variantă, alternativa uman-sănătoasă a lumii spirituale şi a transformării lumii omului pornind tocmai de la această lume spirituală.

Nu soluțiile lipsesc, ci oamenii treziți…….

Lăsaţi la o parte orice speranţă legată de redresarea umanităţii cu ajutorul aşa-zişilor ei lideri şi „eroi”. Aceştia fie dorm profund, fie slujesc conştient fiinţele întunericului, cu foarte puține excepţii. Iar cei care sunt cu adevărat excepţii pur şi simplu NU au cum să vă ajute, atâta vreme cât nu există pe Pământ suficient de mulţi oameni treziţi care să îi susţină. Un om treaz care încearcă să se implice politic, de pildă, se va trezi rapid singur printre batalioane de politicieni somnambuli care nu îl înţeleg şi care nu îl vor sprijini absolut deloc în mod real. Da, este nevoie de implicarea rapidă a celor deja treziţi în tot ceea ce ţine de politică, economie, educaţie, relaţii internaţionale. Însă acest proces nu va fi cu adevărat eficient decât dacă toţi cei deja treziţi încep să se implice şi dacă transmit public mesajul trezirii umanităţii. Altminteri, câte un act eroic izolat nu va transforma mai nimic, pentru că va fi repede înăbuşit de nesfârşit de multe alte acte ale celor care vor să menţină omenirea în starea de somn. Soluţiile pentru marile probleme actuale ale lumii sunt cât se poate de simple. Însă ele nu vor fi niciodată identificate, susţinute, explicate şi implementate de către cei pe care v-ați obişnuit să îi numiţi „experţi”. Experţii vă vor spune că ne aflăm într-o mare criză economică, financiară, alimentară şi că nu se întrezăreşte pământul dincolo de imensele valuri ale furtunii ce a început să zguduie oceanul umanităţii.

Cei deja treziţi vă vor spune însă că, dimpotrivă, toată această furtună nu se poate opri încercând să nivelăm imensele valuri cu lopețicile! Imensele valuri se vor potoli doar când noi ne vom trezi, pentru simplul motiv că imensele valuri au apărut tocmai din cauza faptului că dormim! Vă spun că este foarte simplu să rezolvăm, în maximum doi ani, atât problema războaielor, cât şi problema foametei pe Pământ. Tot ce este necesar e ca banii dumneavoastră să nu mai fie timp de doi ani folosiţi pentru armament, ci pentru eradicarea sărăciei. Însă acest act extrem de simplu, uşor de dovedit printr-un calcul elementar, nu se va produce niciodată câtă vreme la butoane se vor afla somnambuli sau persoane care au ales să slujească forţele întunericului. Aceasta se va petrece doar dacă la butoane vor ajunge cei deja treziţi, cei care au ales, perfect conştienţi, să lucreze împreună cu fiinţele spirituale luminoase.

Ca atare, este vital să înţelegem cât mai rapid că nu de soluţii ducem lipsă, ci de oameni care să le implementeze! Nu e deloc o fatalitate dezastrul mondial actual. E doar efectul stării de somn a umanităţii. Dacă ne-am trezi suficient de mulţi şi am trece la cârma propriilor destine, atunci am rezolva în maximum doi ani cele mai stringente probleme actuale ale lumii ‒ războaiele şi sărăcia. Acestea, războaiele şi sărăcia, sunt foarte, foarte uşor de oprit! Este necesar doar să fie mutaţi banii dumneavoastră dintr-o parte în cealaltă. Atât! Însă nu vor face aceasta decât oameni treji, oameni care vor cu adevărat să-şi ajute semenii. Actualii politicieni, atât cei aflaţi la putere, cât şi cei aflaţi în opoziţie, nu vor face niciodată așa ceva! Este stupid şi inutil să vă tot amăgiţi în acest sens şi să tot aşteptaţi ziua votului pentru a „schimba” ceva. Nu veţi transforma nimic, aşa cum nu aţi reuşit nici până în prezent să transformați ceva. Iar acest fapt are o explicaţie foarte simplă ‒ în realitate, nu există nicio diferenţă profundă între „putere” şi „opoziţie”. Cu foarte puţine excepţii, cei mai mulţi dintre cei aflaţi „la putere” dorm acelaşi somn materialist pe care îl dorm şi cei aflaţi „în opoziţie”. De unde rezultă că, orice aţi vota, tot acolo veţi ajunge.

Este şi motivul pentru care tot repet că n-are nicio importanţă dacă votaţi pentru a o lua la dreapta sau pentru a o lua la stânga. În realitate, indiferent în ce parte o veţi lua, către dreapta sau către stânga, nu veţi înainta nici măcar cu un milimetru. Nu veţi face decât să vă învârtiţi la nesfârșit într-un sens giratoriu etern, fără sfârşit şi fără rost. Pentru că dreapta şi stânga sunt doar iluzii ale iluzoriei democrații, ale iluzoriei lumi libere. Lume liberă nu poate fi decât lumea oamenilor conştienţi de adevăratul lor țel pe acest pământ ‒ care este acela al desăvârşirii lor spirituale. Lumea liberă nu poate exista vreodată în sens strict material! Pentru că materia însăşi devine sclavie, devine lanţ şi cuşcă pentru cei care nu mai cuteză a vedea şi dincolo de materie! De fiecare dată când vă puneţi iar speranţe în nu ştiu ce partide, vechi sau noi, ori în nu ştiu ce pseudo-eroi politici, gândiţi-vă doar la acest aspect: cei de la stânga şi cei de la dreapta sunt cu adevărat diferiţi, cei din opoziţie sunt cu adevărat altfel de oameni faţă de cei aflaţi la putere? Sunt treziţi sau dorm, la fel ca şi ceilalţi, acelaşi somn materialist indus? Aceasta este singura întrebare cu adevărat relevantă. Acesta este singurul aspect care chiar poate face diferenţa. – Vă vorbesc cei aflaţi la putere sau cei aflaţi în opoziţie despre toate aceste aspecte? Sau vă cântă, pe diferite tonuri, acelaşi cântec de leagăn care îi adoarme inclusiv pe ei!?…….

În actualul moment, de gravă cumpănă a umanităţii, este nevoie ca cei treziţi să îşi dea mâna şi să lase la o parte elementele care îi fac diferiţi. Aşa cum sunteţi, diferiţi, începeţi să lucraţi împreună, pentru că este singura şansă şi pentru că avem, tocmai ca oameni treziţi, o imensă responsabilitate. Dacă alegem comoditatea autoizolării, dacă alegem să stăm pe tuşă şi doar să privim cum puterea şi opoziţia își dorm în mod egal somnul materialist, cum întreaga umanitate îşi dă permanent autogol, atunci înseamnă că devenim părtaşi la autodistrugerea regnului uman. Avem această imensă responsabilitate ‒ e momentul să începem să lucrăm împreună şi înăuntrul actualei societăţi. Doar Lumina spiritelor noastre poate face să dispară întunericul de smoală neagră şi rece ce ne sufocă semenii. Acest impuls ar fi necesar să ne împingă de la spate şi să ne determine să depăşim orice obstacol imaginar în calea înţelegerii noastre reciproce!

De asemenea, în actualul moment de gravă cumpănă a umanităţii, este nevoie ca mulţi dintre cei care primesc acest mesaj să lupte cu somniferele pe care le administrează forţele întunericului. Pentru că acest mesaj poate ajuta pe cineva să se trezească, dar nu îl poate ajuta şi să rămână treaz. Aici intervine efortul fiecăruia, străduinţa fiecăruia. Este o Muncă de zi cu zi, de ceas cu ceas! În egală măsură, este nevoie ca cei care înţeleg cumpăna, urgenţa să răspândească peste tot cât mai rapid acest mesaj. Pentru că această carte nu e doar o simplă carte. Este o chemare, un impuls către trezirea întregii omeniri. Fraţii şi surorile noastre au nevoie de acest mesaj pentru a avea cu adevărat cum să aleagă. Au nevoie să cunoască adevărul acestei alternative ‒ alternativa uman-sănătoasă a spiritului. Doar aşa îşi vor putea exercita liberul arbitru. Adevărat vă spun că orele sunt târzii! Iar ferestrele de oportunitate se vor închide în curând. Va urma fie dezastrul regnului uman, fie trezirea sa! Loc pentru jumătăţi de măsură nu mai există. Balanţa nu mai poate fi menţinută în echilibru şi se va înclina rapid ‒ fie într-o parte, fie în cealaltă. Şi noi suntem chemaţi, avem această misiune de o importanţă crucială – să ajutăm decisiv la înclinarea balanţei în partea corectă. Altfel, vom fi cu toţii atraşi într-un vortex demonic care ne va pulveriza, care va anula practic această etapă a dezvoltării noastre ca oameni ‒ ca minunate fiinţe spirituale ale minunatului regn spiritual uman.

Ne-am pregătit cu toţii pentru a fi capabili să răspundem acestei chemări. Şi suntem pe deplin capabili! Tot ce este necesar să lăsăm deoparte, tot ceea ce ne încovoaie, tot balastul care ne ţine la sol şi ne împiedică să ne luăm avânt şi să zburăm. Aripile Spiritului nostru sunt acolo, mereu au fost acolo! Este necesar doar să ne dăm jos toate vălurile de pe ochi şi să le vedem. Apoi, văzându-le, să le întindem şi să începem să le folosim! Iar, în momentul în care vom începe să ne vedem şi să ne folosim aripile propriului Spirit, vom putea primi ajutorul tuturor fiinţelor spirituale înalte care sunt aici pentru noi şi care aşteaptă doar să ne folosim liberul arbitru pentru a le cere ajutorul şi, mai ales, pentru a învăţa cum să le primim ajutorul. Pentru că nu e de ajuns să ceri. Este necesar să mai ştii şi cum să primeşti…….

Sunt mulţi oameni care se roagă pentru a fi ajutaţi, pentru o viaţă mai bună. Dar e necesar să şi muncească pentru a fi capabili să primească ceea ce cer. Degeaba primeşti în dar o maşină foarte bună, dacă nu ştii ce să faci cu ea, cum să o conduci. Este necesar să muncim cu noi înşine şi să ne ajutăm unii pe alţii pentru a deveni cu adevărat deschişi şi pregătiţi pentru a primi şi folosi darurile fiinţelor spirituale luminoase care veghează asupra noastră. În prezent, majoritatea trăim aşteptând şi chemând la nesfârşit un Moş Crăciun care de fapt a sosit de mult, care de fapt ne-a adus de mult o sumedenie de cadouri minunate, pe care însă nu le zărim pentru că nu aprindem odată lumina în camerele sufletelor şi spiritelor noastre. Să aprindem, împreună, Lumina! Să ne luăm darurile, să mulţumim pentru ele şi să începem să le folosim! Este tot ce este necesar să facem…….

Caută-i, omule…….

Caută-i, omule, printre semenii tăi, pe aceia care şi atunci când calcă sărută pământul cu tălpile lor! Caută-i, omule, printre semenii tăi, pe cei care ard ca o lumânare ce-şi consumă ceara pentru a lumina în întunericul lumii actuale! Caută-i, omule, printre semenii tăi, pe cei care îţi vorbesc despre ceea ce ne poate uni, nu despre toate cele ce ne despart! Caută-i, omule, printre semenii tăi, pe aceia care urcă doar spre a se face trepte sub tălpile tale! Caută-i, omule, printre semenii tăi, pe cei care văd adevărul, binele şi frumosul în tine! Caută-i, omule, printre semenii tăi, pe cei care vor ca tu să ieşi din bula socială iluzorie în care ai fost vârât încă de la naşterea ta! Caută-i, omule, printre semenii tăi, pe cei ce şi-au deschis ochii pentru a-i ajuta pe ceilalţi să se trezească!

Citiți continuarea articolului

Extras din cartea Marea Bătălie pentru Omenire, de Liviu Pleșoianu

Citiți și:
Sistemul de control total prin care elita conduce omenirea versus trezirea noastră urgentă – Care dintre ele va câștiga?
Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (1)

 

yogaesoteric
17 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More