Marea Resetare: Conspirația ‘BBB – COVID’ iese la lumină

 

Planul datează din 2015 și prevede folosirea unui dezastru pentru înlocuirea capitalismului cu un comunism global.

Ce straniu: nimeni nu suflă o vorbuliță! Aruncându-ne ca orbeții cu capul înainte sub al doilea val de covid, tocmai am prăpădit 80 de miliarde de euro. Este suma care era necesar să revină țării noastre din pachetul de 750 de miliarde de euro, convenit de UE, în iulie, pentru a ajuta țările membre să depășească criza economică provocată de epidemie.

Intrând într-un nou lockdown, România și întreaga Europă deschid larg porțile pentru o nouă criză economică. În condițiile în care prima nu a trecut. Consecințele se anunță devastatoare.

Reuniți într-o videoconferință, la 3 noiembrie, miniștrii de Finanțe din Zona Euro au exclus categoric vreun nou ajutor pentru statele membre. Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a declarat că, din cauza valului doi de covid, statele membre ar putea fi obligate să ia măsuri suplimentare. Acestea ar urma să fie finanțate din împrumuturi, profitând de suspendarea regulilor privind deficitul. În ceea ce privește un eventual nou pachet de ajutoare, Gentiloni a retezat scurt orice speranță: „La ora actuală, obiectivul principal este aplicarea (măsurilor deja luate)”.

Klaus Regling, șeful Mecanismului European de Stabilitate (MES) – fondul de salvare al UE – a subliniat și el necesitatea unor eforturi suplimentare la nivel național. Însă, la scară europeană, „nu cred că este necesar să facem altceva pentru moment”.

Așadar, pentru traversarea celei de-a doua crize economice, UE binecuvântează „metoda Câțu”: împrumutul până la capăt. România s-a împrumutat până acum cu 130 de miliarde de lei, vreo 27 de miliarde de euro. Adică o treime din banii pe care îi așteptăm de la UE. Care vin și ei cu anumite condiții. Și din care jumătate reprezintă tot împrumuturi, care e necesar să fie și ele restituite.

România avea în 2019 una dintre cele mai mici datorii din UE, ca pondere din PIB: 35,4%, în condițiile unei medii la nivel european de aproape 80%. Împrumuturile lui Câțu au aruncat-o în iulie la 42,2% din PIB, iar UE prognozează că va ajunge la 63,6% în 2022. Așadar, o dublare a datoriei naționale în doar doi ani! În condițiile în care, atenție!, pentru o economie precum a României, nivelul recomandabil de îndatorare nu este recomandat să depășească 45% din PIB.

Nu doar România, ci întreaga Europă se înglodează în datorii din cauza priponirii economiilor pe motiv de covid. Datoria medie a UE va depăși 86% din PIB anul acesta, pentru a ajunge la anul să depășească 100%. Cele mai îndatorate țări sunt Grecia (a cărei datorie națională va fi de 207% din PIB la sfârșitul lui 2020), Italia (160%), Portugalia (135%), Spania (120%), Franța (120%).

Împrumutul nu are nimic rău în sine. Este doar un instrument economic: depinde cum este folosit. Însă a combate criza economică prin împrumuturi, la dobânzi din ce în ce mai mari, în condițiile în care economiile sunt ținute închise, este o sinucidere. Un colaps anunțat, către care Europa și cea mai mare parte a lumii civilizate se îndreaptă cu ochii închiși. Pare că asistăm la o sinucidere în masă.

Nimeni nu garantează că valul doi de covid va fi și ultimul. Bill Gates, acest „tătuc” al virușilor, prognoza în septembrie că epidemia se va termina „în cel mai bun caz, probabil, în 2022”.

După 7-8 luni, deja economiile (inclusiv cele mai performante) gâfâie. Peste tot în lume, traiul oamenilor s-a degradat dramatic, devenind sub-viețuire. Viață de pușcăriaș. Singurul aspect permis omului este munca. Orice distracție sau balsam pentru suflet sunt interzise. Cum va arăta lumea peste doi ani, când distrugerile economice, sociale și culturale vor fi incalculabile?

Peisajul mondial seamănă astăzi frapant cu Bucureștiul anilor 1980, când Ceaușescu a dat ordin ca tot orașul vechi, cu farmecul său patriarhal, cu istoria lui mirosind a tei și a regina-nopții, să fie ras de pe fața pământului, iar pe ruinele sale să înalțe un coșmar de beton.

„Build Back Better.” BBB. „A construi la loc mai bine.” Este un concept adoptat de ONU în 2015, care își propune „să folosească un dezastru ca pe un impuls pentru a construi țări și societăți mai viguroase decât înainte”.
Build Back Better este unul dintre sloganele electorale lui Joe Biden! Dar îl auzi adesea în gurile globaliștilor, de la Prințul Charles la Justin Trudeau și de la Emmanuel Macron la Angela Merkel. În octombrie, de pildă, Melinda Gates spunea: „Viața se va schimba definitiv… o vom construi la loc mai bine”.

Planul pentru aplicarea principiului BBB a fost botezat The Great Reset (Marea Resetare) și va fi bătut în cuie la Forumul Economic Mondial (FEM) de la Davos, din ianuarie 2021. Cu ocazia unei reuniuni virtuale, organizată de FEM anul acesta, în iunie, la care au participat unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri de pe planetă, oficiali guvernamentali și activiști, au fost schițate câteva principii generale. În esență, Marea Resetare își propune să înlocuiască capitalismul cu un comunism planetar. Un fel de Komintern II.

„Fiecare țară, de la Statele Unite la China, este necesar să participe, și fiecare industrie, de la petrol și gaze la tehnologiile digitale, este necesar să fie transformată”, afirmă Klaus Schwab, fondatorul și președintele FEM, într-un articol publicat pe site-ul Forumului.

„Pe scurt, avem nevoie de o Mare Resetare a capitalismului”, conchide Schwab.
Dar schimbările nu se vor rezuma doar la industrie. „Toate aspectele societăților și economiilor noastre” trebuie „restructurate”, „de la educație la contractele sociale și condițiile de muncă”.

Alături de Schwab, la reuniunea virtuală a FEM din iunie au participat Prințul Charles, unul dintre primii partizani ai Marii Resetări, Gina Gopinath, economist șef al FMI, Antonio Guterres, secretarul general al ONU și președinții unor corporații importante, precum Microsoft sau BP. De asemenea, au participat activiști de la grupuri precum Greenpeace International și profesori universitari, toți partizani ai Marii Resetări.

Deși detaliile nu se cunosc, totul pare un amestec sulfuros de Bernie Sanders cu Greta Thunberg.

Așa cum arăta încă din 2015 planul BBB al ONU, era nevoie de un „declanșator”. Iar acesta a fost pandemia covid.
„Avem o strălucită oportunitate să extragem ceva bun din această criză – undele sale de șoc fără precedent i-ar putea face pe oameni mai receptivi față de marile viziuni ale schimbării”, a spus Prințul Charles în alocuțiunea sa.
„Este o oportunitate pe care nu am mai avut-o niciodată și probabil că nu o vom mai avea vreodată”, a subliniat moștenitorul tronului britanic.

Declarația sa seamănă uimitor cu cea pe care George Soros o făcea cu o lună înainte, tot despre formidabila oportunitate pe care covid o reprezintă pentru globalism: „Suntem într-un moment revoluționar, în care putem realiza ceea ce părea de neconceput”.

Ultima carte a lui Klaus Schwab, care se numește chiar așa, Covid-19: Marea Resetare, nu lasă nicio îndoială că pandemia de coronavirus este „oportunitatea de aur” pentru a accelera ritmul schimbărilor către un „nou normal”:
„La data la care scriu (iunie 2020), pandemia continuă să se agraveze în toată lumea. Mulți dintre noi se întreabă când situaţia va reveni la normal. Răspunsul este scurt: niciodată. Nimic nu va mai întoarce la sentimentul «pervertit» al normalității care domnea înainte de criză, deoarece pandemia de coronavirus marchează un punct de cotitură fundamental în traiectoria noastră globală.”

Se dezleagă astfel și misterul grabei cu care liderii politici – mondiali și dâmbovițeni – ne vesteau că „lumea nu va mai fi niciodată la fel”, când nici nu ajunsese epidemia bine în Europa. Ei, liderii, erau la curent cu Marele Plan.


Citiţi şi:
Manipularea mondială cu coronavirusul pregătește «Marea Resetare» globalistă
Marea Resetare – Planul diabolic de supunere a lumii, căruia i se opune Donald Trump 
Marea Resetare Globală – teorie a conspirației sau intrarea în aşa-zisul ‘nou normal’?

 

yogaesoteric
24 noiembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More