Marile transformări pot porni de la un singur om care nu vrea să creadă că nu se poate. Aurel Vlaicu „Eu am un vis!”:17 iunie 1910 – Primul zbor al unui avion conceput, realizat și pilotat în România

Marile transformări nu pornesc de la mulțimi, ci de la un singur om care nu vrea să creadă că nu se poate. Totul este posibil – din ceea ce este permis – este necesar doar să crezi în visul tău……. Un singur om a prins din zbor……. ideea zborului. Aurel Vlaicu a spus: „eu am un vis” și a dus mai departe visul omenirii, acela de a zbura. E nevoie de un singur om să aprindă scânteia, pentru ca apoi ceilalți adunați în jurul lui să o transforme în foc viu. Asta a făcut inginerul Aurel Vlaicu.

Încă de la începutul secolului al XX-lea, lumea aeronautică a fost dominată de remarcabile creații în acest domeniu, nume sonore aducându-și aportul cu realizări de importanță mondială. La acestea se adaugă și cele ale inventatorilor români Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, care prin realizările lor au contribuit la dezvoltarea aeronauticii mondiale, ocupând un loc binemeritat în rândurile pionierilor aviației. Acest fapt ne îndreptățește să afirmăm că România este una dintre țările cu tradiție în acest domeniu.

Istoria Aviației Militare Române începe cu zborul realizat la 17 iunie 1910, de inginerul Aurel Vlaicu, eveniment care marchează trecerea de la perioada ideilor teoretice la cea a cuceririi cerului albastru. Aurel Vlaicu a fost cel care, în 1910, a proiectat, a construit și a zburat cu primul avion al Armatei Române. Avionul a fost realizat la Arsenalul Armatei din București, cu sprijinul Ministerului de Război.

Astfel, la data de 17 iunie 1910 a avut loc istoricul zbor efectuat de Aurel Vlaicu cu aeroplanul ,,Vlaicu No.1”. Acest zbor a constituit un adevărat triumf în epocă, fiind unul dintre cele mai răsunătoare evenimente din țara noastră. Aeroplanul s-a ridicat la 4 metri de pământ și a parcurs aproximativ 50 de metri.

Despre acest zbor Aurel Vlaicu va spune mai târziu: „Nu m-am ridicat atunci mai sus de 4 metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ……. fiindcă 4 metri erau pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra mașina”.

Aeroplanul ,,Vlaicu No.1” construit de inginerul român era un monoplan, cu un motor rotativ de 50 CP, care punea în funcțiune două elice. Avea o construcție remarcabilă prin simplitatea și rezistența lui. Un tub de aluminiu lung de 10 metri susținea toate elementele principale ale aparatului de zbor dispuse din față spre spate astfel: cârma de urcare și coborâre sau profundorul, direcția dublă, elicea tractivă, aripile, elicea propulsivă și suprafețele fixe care formau ampenajul fix al avionului.

Cârma de urcare și coborâre era fixată într-o articulație mobilă la capătul anterior al tubului. Era formată dintr-un cadru de frasin, curbat și îmbrăcat în pânză cauciucată. Înapoia cârmei de înălțime, pe tubul central era montată articulat cârma de direcție, compusă din două suprafețe paralele, de formă circulară. Aripile sau planurile purtătoare, de formă parabolică, erau fixate pe lonjeronul central la o depărtare de patru metri de cârma de înălțime.

Motorul cu care era echipat aeroplanul era un Gnôme-Omega cu șapte cilindri în stea răcit cu aer, care dezvolta o putere de 50 CP la un turaj de 1200 ture pe minut. Punea în funcțiune două elice coaxiale și contrarotative de concepție și construcție proprie, care aveau 600 de rotații pe minut. Trenul de aterizare avea în partea anterioară două roți independente cu pneuri și amortizoare confecționate din rondele de cauciuc. În spate era dispusă o roată mai mică, fixată de nacelă printr-o furcă cu arcuri spiralate din oțel.

„Dispozitivul de cârmuire” era alcătuit dintr-un volan, prin rotirea căruia se obținea ridicarea sau coborârea cârmei de înălțime, iar prin deplasarea laterală se acționa cârma de direcție în sensul respectiv. De remarcat era faptul că acest sistem de conducere permitea menținerea cârmei cu o singură mână. Aeroplanul ,,Vlaicu No 1” avea o anvergură de 10 metri, lungimea era de 12 metri, înălțimea de 4,22 metri, suprafața portantă totală era de 25 de metri pătrați și avea o greutate totală de 300 kilograme.

Atunci, la 17 iunie 1910, acolo pe Câmpul de la Cotroceni, Vlaicu își realizase visul, aparatul imaginat de el reușind să se desprindă de pământ și practic să zboare. Datorită acestei realizări, România este a treia țară din lume, după SUA și Franța, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat de zbor original, inventat, construit și pilotat de către însuși realizatorul acestei extraordinare experiențe.

Realizările inginerului Aurel Vlaicu din 1910 vor demonstra ulterior că aviația poate fi un avantaj și pe câmpul de luptă. De aceea, în anii următori, se vor face pași importanți pentru înființarea acestei arme de tip nou, vor apărea primii piloți din rândul militarilor și se va înființa prima școală de pilotaj.

Bibliografie:

1.Carafoli Elie, Aurel Vlaicu. Inventator, constructor și zburător român, Editura Societatea pentru răspândirea științei și culturii, 60 p.
2. Carafoli Elie, Aurel Vlaicu. Pionier al aviației românești, Editura Științifică, București, 1996, 64 p.
3. Gheorghiu C. Constantin, Aurel Vlaicu, Editura Sport-Turism, anul 1982.
4. Milorian Sergiu, Aurel Vlaicu, Editura Tineretului, 1962, 249 p.
5. Colectiv, Istoria Aviației Române, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1984, 741 p.

Citiți și:
Zborul n-a murit. Aripile lui Aurel Vlaicu și ziua de 13 septembrie 1913
Traian Vuia, primul om din lume care a zburat cu un aparat auto-propulsat mai greu decât aerul

yogaesoteric
26 iunie 2026