Mărturia unui jurnalist italian ținut în „închisoarea covid” din China. 40 de zile de izolare pentru un asimptomatic

Corespondent la Beijing pentru cotidianul La Repubblica, italianul Filippo Santelli fusese contact covid, dar nu fusese niciodată infectat. El a fost trimis la Wuhan pe 22 ianuarie 2020, în timp ce noul coronavirus începuse să circule în provincia Hubei. În aceeași seară a părăsit în grabă hotelul în care era cazat, după ce a aflat că guvernul chinez va închide orașul a doua zi dimineață. „Am luat unul dintre ultimele zboruri de noapte către Beijing, pentru că simțeam că îmi asum prea multe riscuri dacă rămân acolo”, își amintește jurnalistul de 36 de ani.

Filippo Santelli nu a fost contaminat în acel avion, ci în cel care l-a readus în China la mijlocul lunii octombrie 2020, după o lună de vacanță petrecută cu familia în Italia. Asimptomatic, a fost preluat de autoritățile din Nanjing, în estul țării, și a fost izolat într-un spital construit în grabă la începutul pandemiei. A fost externat abia după patruzeci de zile și a mers într-un hotel în care a rămas sub supraveghere încă două săptămâni. El vorbește despre privarea de libertate și angoasa acelor zile nesfârșite.

O mărturie șocantă despre gestionarea coercitivă și autoritară a crizei de sănătate din China – interviu acordat cotidianului Le Parisien

Reporter: Pe 15 octombrie 2020, ai zburat din Italia spre China. Condițiile de acces erau deja drastice?

Filippo Santelli: Da, pentru că pericolul a venit din exterior: noile cazuri de covid-19 depistate în China au fost toate importate. Autoritățile erau foarte scrupuloase, nu doreau să-și asume niciun risc. Așa că am fost obligat să fac un test PCR cu trei zile înainte de zbor și să-l validez la Ambasada Chinei din Roma. Am prezentat documentele pentru a mă putea îmbarca, iar pe Aeroportul Nanjing am fost testat din nou. Apoi am fost dus la un hotel din suburbii, pentru două săptămâni de carantină, ca toți străinii care se aflau în avion. Am fost puși sub supraveghere, fără să putem ieși din camerele noastre. Personalul venea deseori să ne ia temperatura. Conform procedurii, după două săptămâni ar fi urmat să fim testați din nou și ne puteam recâștiga libertatea dacă rezultatul era negativ.

Dar situația a luat o altă întorsătură…

La patruzeci și opt de ore de la sosirea la hotel, am fost din nou testat: două dintre persoanele cu care am călătorit în avion au fost pozitive. Rezultatul a venit duminică, 18 octombrie, în jurul orei 20:00. Am primit un mesaj de la un contact necunoscut pe WeChat, rețeaua socială chineză pe care toată lumea de aici o folosește pentru a comunica. Am înțeles imediat că e o problemă. Testul meu a fost pozitiv, aveam nevoie de mai multe examinări, așa că am fost dus imediat la spital.

R.: Te-ai simțit rău?

F.S.: Nu chiar. În noaptea dinaintea acestei plecări pripite, am simțit durere la un picior, dar, din moment ce sufăr în mod regulat de asta după un zbor lung cu avionul, nu am acordat atenție. Nu am avut febră sau alte simptome.

R.: Te-ai speriat?

F.S.: Nu. Totul s-a petrecut atât de repede încât nu am avut timp să realizez cât de gravă și înfricoșătoare era situația. Imediat după primirea acelui mesaj, autoritățile au activat ceea ce numesc „monitorizarea contactelor”. Mi-au pus multe întrebări: De unde am venit? Ce loc am avut în avion? Cu cine am vorbit în timpul zborului? A fost nevoie să-mi fac bagajele cât mai repede posibil, pentru că o ambulanță mă aștepta în parcarea hotelului. Am avut doar cinci minute să îmi informez șefii și familia.

R.: Unde ai fost dus?

F.S.: Nu știu. Era întuneric, nu puteam vedea drumul. Am aruncat o privire pe GPS-ul telefonului și am văzut că mergeam spre est, la aproximativ o oră de Nanjing, sau cam așa ceva. În niciun moment nu mi s-a spus numele spitalului unde am fost dus. Dr. Chen – ea avea să aibă grijă de mine în următoarele zile – m-a contactat în timpul călătoriei pentru a mă întreba dacă am alergii, dacă am o stare bună de sănătate… Apoi am ajuns într-un câmp, ușa ambulanței mi-a fost deschisă. În fața mea era un fel de container alb, imens, cu tavan scund. În prag aștepta o asistentă care arăta ca un cosmonaut, echipată din cap până în picioare.

R.: Ea a fost cea care te-a dus în camera ta?

F.S.: Da, a fost singurul meu contact fizic în acea noapte. Am urmat-o de-a lungul unui hol lung, cu multe uși. Pe una dintre ele, numele meu era deja scris. Mi-a spus să intru în cameră, mi-a explicat pe scurt modul în care funcționează serviciul: erau două coduri QR, unul pentru a contacta grupul de asistente medicale, celălalt pentru a cumpăra ce aveam nevoie, cum ar fi alimente sau hârtie igienică. Să fi fost ora 22 sau 23. Mi-a luat temperatura și tensiunea arterială, apoi a plecat. A închis ușa cu cheia. Zgomotul m-a făcut brusc conștient de situație. Eram singur, într-o cameră de 15 m², încuiată, fără acces la mediul extern și la 9.000 de km de familia mea! Nu aveam simptome, dar nu știam cum va evolua starea mea. A fost înfricoșător.

R.: Cum a fost prima noapte petrecută în spital?

F.S.: Am dormit foarte prost în noaptea aceea. În cameră era foarte frig și la primele ore ale dimineții mi-am dat seama că nu era lumină naturală în cameră. Singura fereastră era spre un coridor intern. Timp de două zile am fost deprimat. Eram șocat. Apoi m-am mobilizat. Am decis să îmi stabilesc un program. În fiecare dimineață, când mă trezeam, mă plimbam prin cameră timp de 45 de minute, sau 3 km, pentru a-mi menține metabolismul. Am făcut exerciții de fitness. Și am început să-mi spun povestea pe Instagram.

R.: Ai avut simptome ale covid-19?

F.S.: Mi-am pierdut gustul și mirosul, atât. Cineva mi-a spus că s-ar putea să fie mai bine așa, având în vedere calitatea mâncării din spital!

R.: Ți-au făcut multe examene medicale?

F.S.: Ah da, multe! Ei folosesc trei tipuri de teste aici: spută, examen nazofaringian și anal. În primele trei zile, am făcut fiecare dintre aceste teste, zilnic. Toate au dat rezultate pozitive. Mi s-a prescris, de asemenea, o scanare a plămânilor și analize de sânge. După aceea, am fost declarat oficial „asimptomatic” și au încetat să mă mai testeze. În Italia, aș fi fost lăsat să plec acasă, cu sfatul de a nu ieși în public câteva zile. Acolo m-au ținut închis și mi-au oferit un tratament bazat pe trei medicamente, în principal antivirale. Am acceptat doar unul și am încetat să îl iau după două săptămâni, deoarece era clar că voi rămâne asimptomatic.

R.: După paisprezece zile de spitalizare, fără înrăutățirea stării de sănătate, ți s-a permis să pleci?

F.S.: Nu, nu există o perioadă legală de izolare în China. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă 21 de zile, deoarece, după această perioadă, nu mai ești contagios. Dar Beijingul nu vrea să-și asume riscuri. Pentru a putea ieși, este necesar să fii negativ la toate cele trei teste, timp de două zile consecutiv. La sfârșitul celei de-a doua săptămâni, rezultatele mele au fost pozitive. Cred că testele lor sunt foarte sensibile la virus, chiar dacă este în cantități foarte mici în trupul tău. În cele din urmă, după mai bine de o lună în acea cameră de spital, am fost testat negativ. A mai durat încă o săptămână ca toate cele trei teste să dea rezultate negative două zile la rând.

R.: Și atunci, în sfârșit, ți-ai regăsit libertatea …

F.S.: O, nu, încă nu! Când am fost eliberat din spital, după patruzeci de zile, am fost nevoit să respect încă o carantină de două săptămâni, într-un hotel din suburbii. Deoarece au existat câteva cazuri de reinfectare cu covid-19 a pacienților declarați vindecați, Beijingul rămâne fidel politicii sale de „risc zero”. Dar, când am ajuns în acel hotel, am fost fericit pentru că am văzut lumina de la capătul tunelului. Era o fereastră mare care dădea spre un parc, în sfârșit puteam vedea soarele. Chiar dacă încă nu puteam ieși în aer liber, mi s-a părut bine. Pe 10 decembrie, după un alt test negativ, am fost eliberat.

R.: Știai că drumul spre libertate va fi atât de lung și sinuos?

F.S.: Am fost conștient de rigiditatea autorităților chineze, dar am descoperit criteriile reale pentru „revenirea la normal” doar când am ajuns în spital. În cazul în care ești depistat cu covid pe termen lung, poți rămâne închis luni întregi! Ai dreptul să ieși doar după ce trupul a eliminat complet virusul.

R.: Care a fost relația dvs. cu personalul medical?

F.S.: Conversațiile au fost în mare parte virtuale, pe WeChat și foarte limitate. Medicii și asistentele medicale mi-au oferit răspunsuri la întrebările despre medicamente și proceduri. O singură dată am avut o discuție cu dr. Chen, a cărei sinceritate m-a surprins. După 15 zile de izolare, am cerut să beneficiez de o plimbare de un sfert de oră în aer liber, singur și mascat, sub supravegherea atentă a unei asistente. Ea a răspuns că nu este posibil, că este împotriva regulilor. Și a adăugat: „Condițiile de spitalizare din această clădire, construită în zece zile, nu sunt bune, știm asta. Unii pacienți, care au stat aici mai mult de trei luni, au prezentat tulburări psihologice, depresii. Îmi pare rău, dar asta este.” Am înțeles că impactul psihologic al spitalizării forțate nu era treaba lor.

R.: Nu este revoltător?

F.S.: Pentru un european, este inacceptabil. Dar atitudinea chinezilor față de libertățile personale este foarte diferită de a noastră. De exemplu, vedeam deseori muncitori chinezi înghesuiți în camere foarte mici, unde dorm și locuiesc împreună. E șocant, dar ei sunt obișnuiți cu asta. Au un sentiment de sacrificiu personal. Izolarea forțată, oricât ar dura, este prețul pe care este necesar să-l plătească pentru a-i proteja pe cei dragi. Sunt resemnați cu asta. Mai ales că, potrivit datelor oficiale, au înregistrat „doar” 4636 de decese. Nimic de-a face cu bilanțurile occidentale!

R.: Asistența medicală legată de covid-19 este gratuită pentru chinezi. Dar, pentru dvs., probabil că factura a fost mare…

F.S.: Da, a fost necesar să plătesc spitalizarea, medicamentele, multitudinea de analize, mesele… Ziarul a plătit factura, care se ridică la 2.177 de euro timp de 40 de zile. De fapt, nu este atât de scump.

Citiți și:
Testul covid greșit la laborator i-a afectat sănătatea. Responsabilii, puși să plătească
Cum se fabrică o pandemie: Testarea oamenilor pentru detectarea oricărei tulpini de coronavirus, nu special pentru covid-19
Testele PCR, imprecise. Oameni sănătoși, băgați cu forța în spitale

yogaesoteric
3 iunie 2021