Masoneria din Biserică – cartea «Pântecul Desfrânatei»

 

Biserica, între puterea Iubirii şi iubirea Puterii: „Pântecul desfrânatei”

„Puterea este cea care e întotdeauna adorată…” – Gustave Thibon

Pântecul desfrânatei (Edit. Aldine, 2006, reed. Edit. Sf. Gheorghe-Vechi, 2008) este titlul cărţii de debut a lui Ciprian Mega, un tânăr despre care vom mai auzi, fiindcă un debut atât de promiţător e puţin probabil să rămână fără urmări. Fiu duhovnicesc al valorosului (dar incomodului) preot şi scriitor Ion Buga (care semnează şi prefaţa), Ciprian Mega, proaspăt licenţiat în teologie, a avut curajul aproape nebunesc de a aborda un subiect care nu a mai fost abordat de cineva până acum în literatură – cel puţin nu atât de tranşant: acela al relaţiilor dintre ierarhia bisericească şi masonerie.

Titlul insolit al cărţii nu-i va surprinde pe cei familiari cu lectura Apocalipsei: imaginea halucinantă a desfrânatei – îmbrăcată în purpură şi ţinând în mână un potir de aur (Apoc. 17: 4-6), continuă să bântuie conştiinţa creştină a ultimelor decenii. Dacă pentru cei mai mulţi dintre comentatori, desfrânata e simbolul decadenţei puterii imperiale (Roma), alţii recunosc în ea însăşi Biserica creştină, care a făcut pactul cu puterea seculară, trădându-şi astfel menirea dumnezeiască în istorie. În această cheie este necesar să fie „citit” şi titlul cărţii lui Ciprian Mega.

Povestea acoperă un interval delicat din istoria bisericii ortodoxe române: anii ’40-’80 ai secolului trecut, când transformările care au afectat societatea românească şi-au pus amprenta şi pe viaţa bisericească. Mărturisirea Episcopului Adrian (personajul central al cărţii, amestec de realitate şi ficţiune, în orice caz, un erou verosimil) este provocată de vocea insidioasă a demonului, care îi „ordonă” să aştearnă pe hârtie viaţa lui „aşa cum a fost”. E un supliciu care în final se va dovedi salvator pentru bătrânul episcop.

Dar iată pe scurt conţinutul poveştii: la începutul anilor ’40, Adrian este un tânăr înzestrat şi entuziast care se pregăteşte pentru preoţie. Prins în vâltoarea evenimentelor, nu încetează să creadă în puterea iubirii lui pentru Hristos, pentru Biserică, şi nu în ultimul rând, pentru o tânără (Ana) de care îl leagă amintirea unei copilării fericite. Numai că evenimentele iau o întorsătură dramatică: Adrian îşi vede spulberat, odată cu venirea comunismului, visul de a deveni preot, iar povestea de dragoste se destramă odată cu incertitudinile legate de viitorul personal. Amintirea acestei iubiri îl va urmări pe erou până la sfârşit, deşi despărţirea de Ana i se pare nedreaptă şi crudă. Simţindu-se trădat în inima sa, Adrian „trădează” la rându-i viaţa, Biserica şi pe Însuşi Hristos.

Ajuns în închisoare, ezită să-şi asume propriul trecut şi vocaţia preoţească mărturisitoare, cedând în faţa ispitei Puterii, care i se oferă cu aroganţa unei desfrânate – însetată de aspiraţia lui spre puritate şi libertate. Refuzul martiriului pentru Hristos lasă loc unei duble supuneri: faţă de puterea atee comunistă şi faţă de puterea ocultă a masoneriei, din rândurile căreia e invitat să facă parte, la recomandarea profesorului-model (în carte, Gala Galaction). Ritualul de iniţiere în masonerie e redat cu lux de amănunte sufleteşti, şi impresionează prin dramatism. Restul poveştii se derulează în virtutea resorturilor complicate ale Puterii.

Întâlnirea cu Ana, din final, se află sub semnul aceluiaşi dramatism: Adrian află acum că Ana l-a iubit pe el mai mult decât pe actualul soţ, cu care are un copil. Ironia sorţii (sau rânduiala divină?!), face ca Adrian să-l hirotonisească preot pe fiul Anei, răscumpărând parcă, peste timp, propria-i preoţie compromisă de „pactul” cu Puterea. De fapt, cartea se încheie pe un ton de penitenţă personală: demonul a dispărut; în schimb, chipul lui Hristos emană lumina iertării dintr-o icoană aflată înaintea ochilor înlăcrimaţi ai unui suflet chinuit.

La sfârşit, rămâne întrebarea: „cine e desfrânata?!”. Conducerea bisericii, beată de iluzia puterii, puterea însăşi, societatea sau viaţa?.. Niciuna dintre acestea. „Desfrânata” e mai degrabă „o metaforă a trădării”, a compromisului şi a renunţării la puterea Iubirii, pentru a păstra doar iubirea Puterii. Iată morala cărţii lui Ciprian Mega. O carte care îi va deranja pe cei care se vor simţi vizaţi de problematica ei. Pe noi, ceilalţi, ne va pune (doar) pe gânduri…

Citiți și:

O MĂRTURISIRE CREȘTINĂ SINCERĂ ÎMPOTRIVA MASONERIEI

Eliminarea simbolurilor creștine

Citiţi şi vă cruciţi! Lista şocantă cu homosexualii din Sf. Sinod al B.O.R. 

 

yogaesoteric
29 februarie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More