Mecanismele dominației occidentale: o scurtă istorie a Irakului și Kuweitului (II)
de David Klein – Universitatea de Stat din California,
Northridge, ianuarie 2003
Citiți prima parte a articolului
Introducere la Războiul din Golf din anul 1991 
Războiul cu Iranul a adus Irakul în ruine. Când Saddam Hussein și-a lansat războiul de opt ani împotriva Iranului, Irakul avea 40 miliarde de dolari în rezervele valutare. Dar, la sfârșitul războiului, națiunea sa avea 80 de miliarde $ datorii. Irakul a fost presat să ramburseze cei 80 de miliarde $ către Kuweit și Arabia Saudită, cu dobândă. În timp ce Irakul era distras de războiul său, Kuweitul acumula 2331 de km pătrați din teritoriul irakian, prin avansarea graniței spre nord. Acest lucru a fost prezentat Irakului ca un fapt împlinit și a dat Kuweitului acces la câmpul petrolier Rumalia. Șeicul din Kuweit a achiziționat Corporația Santa Fe Driling of Alhambra, din California, pentru 2,3 miliarde $ și a început să folosească echipamentul ei de foraj pentru a avea acces la câmpul petrolier irakian.
Principala sursă de venituri pentru Irak era petrolul, al cărui preț fluctua în funcție de nivelurile producției internaționale. Până în 1990, Kuweitul, sub tutela SUA, a crescut producția de petrol pentru a submina cotele OPEC, prin aceasta coborând prețul petrolului irakian de la 28 $ pe baril la 11 $, ceea ce a ruinat și mai mult economia Irakului. Apelurile din Irak, Iran, Libia și alte țări către Emirate, Kuweit, Arabia Saudită și Egipt, de a rămâne la nivelurile de producție OPEC, au fost întâmpinate de către SUA cu o creștere sporită a activității navale din Golful Persic. În februarie 1990, Saddam Hussein a adus în discuție la summit-ul Amman relația dintre producția de petrol și concentrarea navală SUA și a avertizat popoarele din Golf și restul lumii arabe despre subordonarea față de interesele americane.
Ca urmare a acestui discurs, presa occidentală a lansat povești despre rachetele, armele chimice și potențialul nuclear al lui Saddam. Presa israeliană a speculat despre lovituri preventive, cum ar fi atacul israelian asupra centralei nucleare din Irak în 1981. În ciuda apelurilor diplomatice irakiene, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite au crescut producția de petrol, afectându-și propriile interese economice, dar ruinând și mai mult Irakul. Kuweitul a refuzat să renunțe la teritoriul irakian pe care-l dobândise în timpul războiului dintre Iran și Irak, pe care îl sprijinise financiar. Totodată, Kuweitul a respins cotele de producție și apelurile de a înceta extracția de petrol din rezerva irakiană de petrol Rumaila. A refuzat, de asemenea, să șteargă vreo datorie a Irakului.
Pe 18 septembrie 1990, ministrul de externe irakian a publicat verbatim transcrierile întâlnirilor lui Saddam Hussein cu oficiali de rang înalt ai SUA. Jurnalistul James McCartney de la Knight Ridder a recunoscut că transcrierile nu au fost contestate de Departamentul de Stat al SUA. Ambasadorul american April Glaspie l-a informat pe Hussein că: „Nu avem nicio opinie cu privire la… conflicte cum ar fi dezacordul dvs. în legătură cu granița cu Kuweitul”. Ea a reiterat această poziție de mai multe ori și a adăugat: „Secretarul de stat James Baker l-a instruit pe purtătorul nostru de cuvânt să sublinieze această poziție”. Cu o săptămână înainte de invazia Kuweitului de către Irak, purtătorul de cuvânt al lui Baker, Margaret Tutwiler și asistentul secretarului de stat, John Kelly, au declarat public că: „Statele Unite nu sunt obligate să vină în ajutorul Kuweitului dacă acesta ar fi atacat”. (Santa Barbara News-Press, 24 septembrie 1990)
Cu două zile înainte de invazia irakiană din Kuweit, asistentul secretarului de stat, John Kelly, a depus mărturie în fața Comisiei Afacerilor Externe că „Statele Unite nu au nicio relație și acord de apărare cu niciuna din țările din Golf”. Editorialul din 29 septembrie 1990 publicat de New York Daily News scrie: „Nu-i de mirare că Saddam a ajuns la concluzia că poate invada Kuweitul. Bush și administrația sa nu i-au oferit niciun motiv să creadă altfel”.
Războiul din Golf din anul 1991
La 2 august 1990, forțele irakiene au invadat Kuweitul și au câștigat rapid controlul asupra țării. Statele Unite ale Americii, împreună cu Organizația Națiunilor Unite, au cerut retragerea imediată a forțelor irakiene. Încercările Irakului de a negocia retragerea au fost respinse de SUA. Forțele militare americane din regiune repetaseră deja planuri de luptă pentru a respinge o invazie irakiană.
Pe 16 ianuarie 1991, SUA și alte forțe aliate au lansat un atac devastator asupra Irakului și forțelor sale armate din Kuweit. Bombardamentele aliaților au avut scopul de a distruge infrastructura Irakului, astfel încât să împiedice capacitatea acestuia de a continua războiul, prin degradarea moralului atât al civililor, cât și al militarilor. Statele Unite au condus forțele aliate, dar alte 34 de națiuni au oferit trupe și/sau sprijin financiar operațiunilor militare. Printre aceste țări se numără: Afganistan, Argentina, Australia, Bahrain, Bangladesh, Marea Britanie, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, Egipt, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Honduras, Italia, Kuweit, Maroc, Olanda, Niger, Norvegia, Oman, Pakistan, Polonia, Portugalia, Qatar, Arabia Saudită, Senegal, Coreea de Sud, Spania, Siria, Turcia și Emiratele Arabe Unite.
Mass-media din SUA a descris armata irakiană ca pe o amenințare globală și totodată un adversar formidabil al Statelor Unite. Cu toate acestea, consecințele militare ale războiului au fost înregistrate unilateral la extrem. Din cei peste 500.000 de soldați americani implicați în război, 148 au murit în luptă, mulți din cauza așa-numitelor „friendly fire” („schimburi de focuri prietenoase”) – atacuri din greșeală asupra forțelor proprii. Pierderile totale ale aliaților au fost minime. Prin contrast, în iunie 1991, armata SUA a raportat faptul că mai mult de 100.000 de soldați irakieni au fost uciși, iar 300.000 răniți. Unele grupuri pentru drepturile omului au susținut că un număr mai mare de irakieni au fost uciși în luptă. Potrivit Bagdadului, victimile civile au depășit 35.000. Însă, după război, unii cercetători au raportat că numărul soldaților irakieni uciși a fost totuși mai mic de 100.000. Oricare ar fi numerele, armata irakiană a fost complet depășită, iar toate unitățile militare irakiene care au supraviețuit s-au retras din Kuweit în Irak. „Furtuna din deșert”, cum a fost numit acest război, a distrus 80% din armamentul Irakului, iar monitorizarea și inspecțiile internaționale care au urmat războiului (a se vedea secțiunea următoare), a dus la eliminarea a cel puțin 90% din armamentul avut de Irak înainte de invazie.
Fostul Procuror General al SUA, Ramsey Clark și Centrul Internațional de Acțiune au raportat efecte devastatoare ale bombardamentelor americane și britanice asupra populației civile irakiene, inclusiv utilizarea de uraniu sărăcit în noile bombe, ceea ce a condus la un număr fără precedent de cazuri de cancer și malformații congenitale în Irak. Mai mult de 300.000 kg de uraniu sărăcit a fost lăsat în Irak după război. (A se vedea site-ul Centrului Internațional de Acțiune)
Războiul a avut, de asemenea, consecințe negative și asupra soldaților americani. Unii au raportat efectele „Sindromului Războiului din Golf” și alte consecințe medicale debilitante de la expunerea la agenți chimici și/sau biologici dăunători (a se vedea http://mediafilter.org/caq/Caq53.gws.html).
Campaniile de dezinformare ale SUA
Este dificil de documentat sau chiar de estimat amploarea operațiunilor psihologice, a proiectelor de propagandă și a dezinformării propagate de guvernul SUA pentru a dobândi sprijinul publicului în campaniile militare împotriva Irakului. Cu toate acestea, două exemple au fost documentate și sunt bine cunoscute: rapoartele false despre concentrarea unor trupe irakiene ce amenințau Arabia Saudită și o poveste născocită prezentată în audierile din Congres despre soldații irakieni care ucideau nou-născuți într-un spital din Kuweit. Filmul Hidden Wars și Pacifica National Radio au prezentat investigații despre aceste povești.
Raportul fabricat despre concentrarea trupelor irakiene
Următoarea descriere este luată de pe site-ul swans.com:
„Administrația SUA a făcut afirmația că irakienii au comasat trupe și tancuri de-a lungul frontierei cu Arabia Saudită și sunt gata să invadeze regatul. Această declarație a fost transmisă pe larg de mijloacele media principale. Singura problemă a acestor afirmații era faptul că erau cu totul false. Fosta Uniune Sovietică a furnizat imagini din satelit, luate la 11 și 13 septembrie 1990 deasupra graniței (de fapt, au vândut aceste imagini cu 1.500 $ bucata), care indicau în mod clar că nu exista nicio concentrare de trupe irakiene și echipamente în zonă. Trusturile principale de știri, precum ABC News (Sam Donaldson) sau Washington Post (Bob Woodward) au pus mâna pe imagini și nu le-au folosit niciodată. Singurul furnizor american de știri care le-a publicat a fost un ziar regional, St. Petersburg Times din Florida. Acele imagini arătau însă, foarte clar, concentrarea de trupe americane de partea saudită a frontierei! John R. MacArthur și Ben Haig Bagdikian au documentat acest fals în cartea lor, Second Front: Censorship and Propaganda in the Gulf War („Al doilea front: cenzura și propaganda în Războiul din Golf”), publicată la University of California Press, ediția din 1993; ISBN: 0520083989. Brian Becker a demascat această afirmație în detaliu în raportul său. Jean Heller, editorul de la St. Petersburg Times, a angajat Agenția de Control și Dezarmare a administrației Reagan și un specialist în imagine care a lucrat pentru Defense Intelligence Agency, Peter Zimmerman, pentru a analiza fotografiile din satelit, însă toate cercetările au avut același rezultat: pur și simplu nu existau trupe irakiene gata să invadeze Arabia Saudită.”
Povestea „incubatoarelor”
Următoarea descriere este preluată de pe site-ul swans.com.
„Poate că cititorii își amintesc mărturia în fața Congresului, în data de 10 octombrie 1990, a unei fete de 15 ani din Kuweit, pe nume Nayirah (numele de familie a fost menținut confidențial). Conform declarațiilor proprii, ea ar fi asistat la un act terifiant săvâșit de invadatorii irakieni în Kuweit: «M-am oferit voluntar la spitalul al-Addan. În timp ce mă aflam acolo, am văzut cum soldații irakieni au intrat în spital cu arme și s-au dus în camera în care se aflau bebelușii în incubatoare. Au scos copiii din incubatoare, au luat incubatoarele și au lăsat bebelușii să moară pe podea». Povestea despre 312 copii uciși a făcut ca știrile să capete un accent de răzbunare. Președintele Bush a repetat-o, iar linia a fost trasă. Precum în cazul masacrului din Racak, știrea a întors opinia publică și Congresul pe calea războiului. Câteva luni mai târziu s-a aflat că Nayirah era fiica unui prinț din Kuweit, pe nume Saud Nasir al-Sabah, ambasadorul Kuweitului în SUA. Ea părăsise Kuweitul înainte de invazia irakiană. Povestea a fost în întregime fabricată de firma Hill&Knowlton. Tom Lantos, democratul californian care a prezidat audierea, era co-președinte (împreună cu republicanul John Porter) al Fundației pentru Drepturile Omului, fundație care beneficia în mod gratuit de spațiu de birouri la sediul din Washington al firmei Hill&Knowlton.”
Una dintre cele mai bune documentații despre această mistificare poate fi găsită în cartea fascinantă Toxic Sludge Is Good for You: Lies, Damn Lies and the Public Relations Industry („Noroiul toxic este bun pentru tine – Minciunile, minciunile sfruntate și industria relațiilor publice”), scrisă de John C. Stauber și Sheldon Rampton, 1995 (Publicată de Common Courage Press; ISBN: 1-56751-060-4). Stauber și Rampton sunt directorul executiv și respectiv editorul PR Watch, un buletin informativ publicat de Centrul pentru Media și Democrație. Un fragment din carte pe această temă a fost publicat în iunie 1996 de către Claire W. Gilbert în publicația ei Blazing Tattles. Este o lectură extraordinară. PR Watch a postat, de asemenea, aceste extrase și pe site-ul propriu, la adresa http://www.prwatch.org/books/tsigfy10.html. În luna mai a anului 2002, fostul angajat al Hill&Knowlton care a manipulat-o pe Nayirah a afirmat în publicația online O’Dwyer’s PR Daily – un portal cu știri interne ale Departamentului Relațiilor Publice – că povestea este adevărată, dar a fost mustrat puternic de către editorul de la PR Watch, Sheldon Rampton. A se vedea http://www.casi.org.uk/discuss/2002/msg01362.html.
Citiți a doua parte a acestui articol
Citiți și:
Tehnici de propagandă mediatică folosite în cazul războiului din Irak
Irakul nu a fost în mod real o ameninţare pentru SUA. James Bamford demască manipulările politice ale mass-mediei americane
yogaesoteric
2 octombrie 2015