Mediocrii și lichelele conduc România

 

Cităm dintr-un articol din Libertatea, semnat de Valeriu Nicolae, cel care a aruncat o privire peste biografiile unor parlamentari: „Am trecut atent prin peste 80 de CV-uri de deputați de la PNL și PSD. O parte dintre ei sunt tineri sau au intrat de tineri în politica mare, deputați înainte de 30 de ani. Nu am găsit încă un singur CV acceptabil. CV-urile tinerilor PNL și PSD sunt sinistre. Celelalte sunt, în zdrobitoarea lor majoritate, niște mizerii.”

Valeriu Nicolae publică mereu câte o analiză de CV. Când dintr-o tabără, când din cealaltă.

„Sunt destule cazurile în care tinerele speranțe, în timp ce sunt directori generali la firme private, consilieri locali, șefi de organizație locală de tineret, directori de ONG-uri și membri în diferite AGA mai fac și o facultate, cursuri de leadership și cel puțin un master. Toate în același timp.

Liderul PSD Simonis: de la director de bar la director al Aeroportului Timișoara

Șeful din Parlament al PSD, domnul Simonis, a trecut de la poziția de director la un bar, funcție pe care o deține din primul an de facultate, firmă cu zero angajați, la poziția de director la Aeroportul Timișoara. La nici 27 de ani. Singura lui calificare a fost liceul de sport și o bombă de universitate la Drept.”

Ce să mai zici despre competența, profesionalismul și condiția morală a lui Alfred Simonis, șef de grup PSD în Camera Deputaților! Ce să zici despre Glad Aurel Varga de la PNL?

„Perioada de tranziție până ajung în Parlament este o vânătoare ilară de diplome, cursuri, funcții și titluri care de care mai pompoase, tâmpite sau dubioase.”

Varga, PNL, ajunge în șapte consilii de administrație

Înainte de a ajunge în Parlament la 30 de ani, domnul Glad Aurel Varga de la PNL înființează nouă ONG-uri, toate finanțate de stat, și este în șapte consilii de administrație. A absolvit o batjocură de universitate.”

Pe site-ul său http://nutotei.ro, Valeriu Nicolae a aruncat o privire și pe CV-ul lui Marcel Vela, subinginer în sudură și lucrător în asigurări prin Banat:
„CV-ul domnului Vela ar provoca sughițuri de râs sau niște scuipături în sân oricărui șef de resurse umane. Impostor, tupeist, agramat, plin de el, legat de o mulțime de scandaluri de corupție, decorat de Constantinescu în 2000 și de BOR în 2010, obține în 2016 și un certificat de revoluționar căci CV-ul e mult prea subțirel pentru o poziție ministerială. Este acum ministrul liberal al MAI. Un cumpănaș.”

Ce să facem? Să fim cu ochii pe el sau să săpăm adânc în afacerile imobiliare ale lui Marcel Vela de pe vremea când era primar la Caransebeș?

Nenorocirea este că ne aflăm în fața unui fenomen care copleșeşte țara și viața politică. O invazie de impostori, de șarlatani și șmecheri, de descurcăreți și de panglicari, de înfometați de putere, dar fără școală, de bișnițari de bulevard, inclusiv valutiști, și de odrasle de nomenclaturiști călărește țara, controlează politica și parlamentul și învârte afacerile cu terenuri și restituirile de bunuri confiscate de comuniști. Elita României pentru următoarele decenii este alcătuită din gunoaie, șantajiști, lepre și aventurieri norocoși. Nu mai avem oameni care să conducă domenii după ce au performat într-o carieră, sau, dacă mai există, îi marginalizăm. Caracterul și reperele morale sunt fleacuri. Profesionalismul este mai rar decât ursulețul panda, iar răpitorul politic este omniprezent și domină parlamentul, guvernul și partidele politice. Ca să supraviețuiască, micul funcționar copiază rețeta succesului.

Trecerea la prostocrație

Răul României de azi vine de la preluarea treburilor publice de către aventurieri, proști, nepricepuți hulpavi și odrasle de generali și mahări comuniști. Prostocrația cu ifose, bine definită de Andrei Marga într-o analiză șoc, și-a creat eroii ei, regulile sale și are epoca ei. Ratații și mediocrii conduc guvernul și tot ei și-au trimis oameni la președinție! Între Marcel Vela și Klaus Iohannis, Glad Aurel Varga sau Marcel Ciolacu nu este decât o diferență de scaun. Adică de funcție. Sunt la fel de păguboși pentru țară!

Citiţi şi:

Prof. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»

Mircea Eliade: «Luntrea statului nostru este condusă de niște piloți orbi»

 

yogaesoteric
28 septembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More