Meditaţie simplă de expansiune şi de contracţie
Această meditaţie este o modalitate minunată de a începe sau încheia ziua. Având un efect profund liniştitor, armonizant şi euforizant, ea ne ajută să percepem în mod direct caracterul subiectiv al spaţiului şi timpului.
Ne aşezăm pe pat sau la sol şi timp de 10 minute minim, în fiecare dimineaţă sau în fiecare seară, vizualizăm ferm şi clar, închizând ochii, cum corpul nostru vital, energetic creşte şi se dilată din ce în ce mai mult. Îl facem astfel să crească cât mai mult posibil, conştientizând că energia care ne permite această dilatare provine din MACROCOSMOS şi este profund benefică şi continuăm să ne expansionăm astfel până când corpul ajunge să atingă tavanul camerei, sau dacă facem exerciţiul în aer liber, cerul de deasupra noastră. Ne vom familiariza gradat cu această senzaţie vitalizantă şi euforică timp de două-trei zile şi vom remarca totodată o extraordinar de clară senzaţie de liniştire la nivelul întregului corp.
Atunci când vom fi obişnuiţi pe deplin cu această nouă senzaţie vitalizantă şi euforică, vom vizualiza corpul dilatându-se dincolo de limitele camerei sau ale cerului umplând întreaga planetă, iar apoi chiar îmbrăţişând-o spre a o îngloba. Astfel, gradat, corpul nostru subtil va deveni la fel de mare cât casa. Vom vedea în continuare cum expansiunea se realizează gradat până ce devenim cât oraşul, ţara, apoi cât planeta. Vom simţi atunci foarte clar camera în care ne aflăm apoi casa, oraşul, ţara şi planeta PĂMÂNT pe care ne găsim, ca aflându-se succesiv în interiorul corpului nostru expansionat (dilatat). Continuăm deci expansiunea, cuprinzând gradat împrejurimile casei şi atunci vom simţi casa în interiorul corpului nostru. Apoi, continuăm gradat expansiunea cu mult în afara planetei şi urmărim să cuprindem prin expansiune tot sistemul solar. În final vom umple cu corpul nostru subtil expansionat tot sistemul solar, simţind pregnant Soarele, Luna şi toate celelalte planete, mişcându-se în interiorul corpului nostru astfel dilatat.
Acest proces de dilatare subtilă a fiinţei noastre se va realiza cu consecvenţă o perioadă de şapte zile şi, după aceea, va fi urmat de repetarea cu consecvenţă a procesului invers, de contracţie, pe o altă perioadă de şapte zile.
Acum, întinşi pat sau pe sol, urmărim să simţim cum corpul ni se contractă şi se micşorează, devenind din ce în ce mai mic, atît de mic încât, la un moment dat, el nu mai este decât un atom aflat în regiunea inimii noastre. Simţim după aceea în continuare cum acest atom contractat, care este corpul nostru subtil, devine apoi atât de mic încât el sfârşeşte prin a dispare în ceva unic şi etern care se află în noi.
La capătul celor şapte zile de practică consecventă a acestei tehnici simple, de contracţie a corpului subtil, vom realiza că putem deveni din punct de vedere subtil atât de mici, încât aproape că nici măcar nu vom mai putea să ne localizăm.
Vom conştientiza astfel din plin faptul că prin dilatare putem fi la fel de nelimitaţi ca sistemul solar şi ne vom simţi capabili să „îmbrăţişăm” tot ceea ce ne înconjoară, sau vom remarca faptul că prin contracţie putem să devenim la fel de minusculi şi invizibili precum un infim atom. Vom realiza deci antrenamentul mişcărilor de expansiune şi de contracţie, fiecare pe câte o perioadă de şapte zile, respectând cu rigurozitate toate etapele descrise.
Dacă vom exersa această tehnică timp de 5-10 minute pe zi pe o durată de 14 zile, efectele pozitive ce vor apare vor fi: o senzaţie mărită de bunăstare interioară, o stare oceanică şi nuanţată de fericire. Totodată, ne vom simţi uşori, imponderabili, profund centraţi şi mult mai echilibraţi. În fazele superioare de realizare a acestei tehnici, fiinţa umană poate atinge starea extatică de conştiinţă cosmică (numită în Yoga SAMADHI).
Citiţi si:
Un exerciţiu simplu pentru transcenderea timpului şi a spaţiului
yogaesoteric