MEDITATII, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE si EVENIMENTE SPIRITUALE din luna NOIEMBRIE 2020

 

În contextul situației actuale, vă rugăm să aveţi în vedere că meditaţiile şi evenimentele spirituale din această lună se vor realiza de către fiecare participant de acasă. Meditațiile (cu excepţia meditaţiilor astrologice) vor fi transmise prin intermediul postului de televiziune on-line
MISA Senzaţional TV

Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”

ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT.
Profesor de yoga Gregorian Bivolaru


Sâmbătă, 7 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Meditație: Comuniune fundamentală profundă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Unității Dumnezeieşti pe care o atragem din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 7 noiembrie / Duminică, 8 noiembrie, între orele 23:45-00:15 – Meditație de comuniune spirituală profundă cu ARHETIPUL ZODIEI SCORPION.

Duminică, 8 noiembrie, între orele 16:00-18:20 – TEHNICA DE PROIECȚIE A CONȘTIINȚEI (PHO-WA) ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEA TAINICĂ A LUI DUMNEZEU TATĂL. În Bucureşti, această manifestare spirituală se va realiza la sala Obor (Verandă).

Duminică, 8 noiembrie, între orele 19:00-19:45 – Meditaţie de comuniune cu SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL şi GAVRIIL.

Marți, 10 noiembrie, între orele 07:00-07:45 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Trezeşte şi dinamizează intuiţia şi imaginaţia creatoare, amplifică senzualitatea rafinată si simţul artistic. Face să se trezească capacitatea de clarviziune şi inspiraţia.

Vineri, 13 noiembrie / Sâmbătă, 14 noiembrie – SHIVARATRI. Între orele 23:40-01:10: MEDITAŢIA SPECIALĂ DE COMUNIUNE CU SHIVA, CU OCAZIA MOMENTULUI SACRU DE SHIVARATRI.  

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Meditație: Comuniune fundamentală profundă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Eternității Dumnezeieşti pe care o atragem din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 21:30-22:15 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei PLUTO. Efecte: Acest aspect trezeşte energia tainică a voinţei, face să apară o stare pregnantă de aspiraţie spirituală, facilitează înţelegerea superioară şi profundă a cunoştinţelor ezoterice; conferă apariţia unei stări de încredere mult mărită în forţele proprii, face să se trezească în fiinţă o forţă benefică profund transformatoare, face posibilă intuirea şi revelarea menirii noastre în această viaţă. Acest aspect conferă de asemeni puterea de a ne abandona în faţa Voinţei lui Dumnezeu. Permite valorificarea şanselor de a realiza un salt spiritual, amplifică procesul lăuntric de autotransfigurare şi de raportare inspirată şi profundă la propriul suflet.

Duminică, 15 noiembrie, între orele 05:40-06:25 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei JUPITER. Efecte: Acest aspect amplifică starea de expansiune interioară, generozitatea, demnitatea şi bunăvoinţa. Face să se manifeste dragostea de adevăr şi frumos, optimismul, bucuria de a trăi. Trezeşte simţul didactic, favorizează exprimarea calităţilor oratorice, identificarea profundă cu Ghidul spiritual. Oferă şansa de a trezi în fiinţa noastră starea de dăruire conştientă faţă de idealul spiritual, favorizează trezirea sufletului şi capacitatea de a lua decizii pline de înţelepciune.

Duminică, 15 noiembrie, între orele 17:50-18:20 – Exemplificare spirituală cu tema: STAREA DE COMUNIUNE PLENARĂ ȘI PROFUNDĂ CU MEMBRII SUPREMULUI CONSILIU GALACTIC.

Joi, 19 noiembrie, între orele 09:00:09:45 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei SATURN. Efecte: Reprezintă o perioadă de maturizare accelerată, de conştientizare a priorităţilor vieţii din punct de vedere spiritual, oferindu-ne totodată şansa de a ne desprinde de diferite preocupări fără valoare şi obişnuinţe rele. Amplifică în acelaşi timp simţul valorii, respectul, nobleţea, aspiraţia spirituală. Favorizează depăşirea orgoliului şi permite dobândirea unor experienţe spirituale inedite şi profunde. Trezeşte şi amplifică tenacitatea, cumpătarea, face să se manifeste înţelepciunea practică, dinamizează capacităţile organizatorice, precizia, iscusinţa în tot ceea ce ţine de aspectele practice ale vieţii.

Sâmbătă, 21 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Meditație: Comuniune fundamentală profundă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Iertării Dumnezeieşti pe care o atragem din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 21 noiembrie, între orele 14:57-15:58 – MEDITAȚII DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC şi cu SUFLETUL NEAMULUI MAGHIAR.

Marți, 24 noiembrie, între orele 06:25-07:10 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Trezeşte capacităţile telepatice, intuitive şi pe cele de vizualizare creatoare. Dinamizează capacităţile premonitorii, facilitează trezirea capacităţilor de vindecare prin pase biomagnetice.

Vineri, 27 noiembrie, între orele 12:25-13:10 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei PLUTO. Efecte: Acest aspect trezeşte puterea de transmutare a potenţialului creator şi face posibilă sublimarea spontană a energiilor rezultante în pasionalitate armonioasă şi elevată. Dinamizează curajul în acţiunile benefice ce implică autodepăşire, impulsionează transformarea spirituală prin orientarea conştientă a voinţei personale către o stare inefabilă de abandon în faţa voinţei lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează depăşirea egoismului şi totodată este o şansă excelentă pentru îmbunătăţirea autocontrolului.

Sâmbătă, 28 noiembrie – TRIPURA SUNDARI. Între orele 02:34-03:34: meditaţie de comuniune cu Marea Putere Cosmică Tripura Sundari. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu, cu iubire, transfigurare și continență este între orele 19:00 (vineri, 27 noiembrie) – 11:00 (sâmbătă, 28 noiembrie). Momentul de maximă influenţă benefică este sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 03:04.

Sâmbătă, 28 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Meditație: Comuniune fundamentală profundă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Perfecțiunii Dumnezeieşti pe care o atragem din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 28 noiembrie, între orele 21:10-21:55 – MEDITAŢIA DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC. 

Duminică, 29 noiembrie, între orele 04:35-05:20 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei JUPITER. Efecte: Facilitează exprimarea clară a trăirilor binefăcătoare şi a emoţiilor afective, amplifică răbdarea, perseverenţa şi continuitatea în exprimarea sentimentelor pure şi elevate. Trezeşte capacitatea de cunoaştere profundă, trezeşte şi amplifică respectul faţă de ceilalţi, simţul practic în relaţiile interumane. Favorizează colaborarea rodnică şi armonioasă cu celelalte fiinţe, atât în sfera materială cât şi în cea spirituală. Trezeşte aspiraţia către cunoaşterea spirituală, dinamizează discernământul şi capacităţile mentale superioare. Este un moment tainic favorabil pentru a descoperi adevărul spiritual, pentru a ne debarasa printr-o stare de detaşare lucidă de teatralitate precum şi de personalităţile noastre false. Facilitează apariţia stării de expansiune mentală, permite comunicarea pe o cale paranormală cu fiinţele foarte evoluate spiritual, uşurează intuirea şi înţelegerea profundă a legilor spirituale.

Luni, 30 noiembrie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe duminică, 29 noiembrie, la ora 17:30, şi se încheie marți, 1 decembrie, la ora 05:30. Momentul de maximă influenţă a Lunii Pline este luni, 30 noiembrie, la ora 11:30.

Luni, 30 noiembrie, între orele 19:00-19:45 – Meditaţie de comuniune cu SFÂNTUL ANDREI.

Luni, 30 noiembrie, între orele 20:45-21:30 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei SATURN. Efecte: Facilitează atingerea stării de linişte şi calm la nivel mental, trezeşte şi susţine echilibrul dintre interior şi exterior, dintre esenţă şi aparenţă, fiind totodată o oportunitate pentru a înţelege priorităţile vieţii noastre atât în sfera spirituală, cât şi în sfera materială. Ajută la depăşirea rapidă a stărilor de împrăştiere şi defocalizare mentală, amplifică puterea de concentrare mentală, favorizează gândirea practică, trezeşte obiectivitatea şi  punctualitatea.

 

yogaesoteric
1 noiembrie 2020

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More