Membra Congresului SUA, Marjorie Taylor Greene: Cele 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina sunt un plan de spălare de bani
O parte din bani vor ajunge la organisme nonprofit şi neguvernamentale care au legături strânse cu politicieni americani, iar 20 de miliarde la corporații militare americane
Preşedintele SUA, Joe Biden, a semnat în timpul vizitei sale în Coreea de Sud un proiect de lege privind ajutorarea Ucrainei, în valoare de 40 miliarde USD, după ce Congresul american a aprobat în viteză noul proiect. Membra Congresului SUA, Marjorie Taylor Greene (republicană) a declarat că proiectul de lege este mai degrabă un plan de spălare a banilor, deoarece o parte vor ajunge la organisme nonprofit şi neguvernamentale care au legături strânse cu politicieni americani, iar aproximativ 20 de miliarde USD reprezintă ajutor militar pentru Ucraina, majoritatea sumei fiind alocată corporaţiilor militare americane, transmite Radio China.
Oamenii de rând din SUA sunt mai preocupaţi de probleme economice interne şi cele legate de viaţa cotidiană, în condițiile în care țara se confruntă cu cel mai ridicat nivel al inflaţiei din ultimele patru decenii, cu lipsa de alimente, scumpiri masive, scăderea puterii de cumpărare şi lipsa acută de lapte praf pentru bebeluşi. Cele 40 de miliarde USD nu vor ajuta la îmbunătăţirea nivelului de trai al americanilor, nici nu vor conduce la ameliorarea crizei din Ucraina, mai spune sursa citată.
Citiți și:
Liderul Dumei de Stat a Rusiei: „Ucraina se îndatorează pentru generaţii întregi în faţa SUA”
Ajutaţi Ucraina!
Fețele inflației, spaimele SUA și UE
yogaesoteric
29 iulie 2022