Memoriul adresat Ministrului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii privind demiterea lui Ilie Botoş, 29 septembrie 2005

Către Ministrul Justiţiei

Doamnă Ministru,

Ştim că în această perioadă evaluaţi activitatea d-lui Ilie Botoş şi oportunitatea menţinerii dumnealui în funcţia de Procuror General al României. Sperăm ca în această evaluare să luaţi în considerare şi argumentele noastre prin care susţinem destituirea dumnealui din funcţia de Procuror General al Românei.

Cunoaşteţi deja, din numeroasele memorii, plângeri şi manifestaţii anterioare ale MISA şi ale unor cursanţi ai Şcolii româneşti de yoga, faptul că am reclamat abuzurile şi nedreptăţile la care suntem supuşi de autorităţi – şi în special de procurori –, începând cu data de 18 martie 2004.

Vă aducem la cunoştinţă faptul că, după mai bine de 18 luni de când cerem autorităţilor să analizeze acţiunile abuzive şi ilegale ale procurorilor implicaţi în investigarea unor membri şi simpatizanţi ai Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut, nu am primit nici un răspuns pertinent din partea instituţiilor juridice.

Aceste acţiuni ilegale, deşi îndreptate împotriva unor persoane particulare, practicanţi Yoga, au ca scop destabilizarea şi denigrarea Şcolii de yoga MISA, la aceasta contribuind şi transmiterea ilegală de probe către mijloacele de informare în masă.

Toată situaţia creată pe nedrept în jurul d-lui Bivolaru şi în jurul cursurilor de Yoga îi afectează negativ în mod direct, în plan profesional, social şi familial pe toţi cursanţii yoga, şi considerăm că le sunt încălcate sistematic drepturile fundamentale prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Constituţia României, art. 26.

Pe de altă parte, considerăm că este firesc şi legal să fim întrebaţi şi noi, cei peste 35.000 de cursanţi Yoga dacă toate aceste lucruri sunt adevărate, pentru a se pune în balanţă depoziţiile noastre cu cele făcute de o mână de diverse persoane mânate de diferite interese materiale. Începând din martie anul trecut, mii de cursanţi yoga au fost interogaţi în toată ţara, iar asupra lor s-au făcut numeroase presiuni, de la agresiuni fizice, până la promisiuni de favoruri, pentru a se smulge declaraţii care să-l poată acuza pe Gregorian Bivolaru, toate acestea fără rezultat.

Ca unic răspuns oficial la plângerile noastre împotriva abuzurilor menţionate, Ministerul Public a emis în luna mai 2005 o ORDONANŢĂ DE NEÎNCEPERE A URMĂRIRII PENALE, semnată de procuror SANDU ELENA ADRIANA, cu nr. 615/P/2004, emisă fără audierea părţilor vătămate şi a celor acuzaţi în plângerile penale, aspect care era obligatoriu.

Astfel, săvârşind la rândul ei un abuz în serviciu, procurorul Sandu Elena Adriana îi susţine pe magistraţii care au încălcat legea şi Codul de procedură penală în acţiunile îndreptate împotriva cursanţilor yoga. Magistraţii şi poliţiştii au fost reclamaţi în numeroase plângeri, sesizări şi memorii, pentru abateri grave precum infracţiune continuată de abuz în serviciu, purtare abuzivă, complicitate la furt calificat, vătămare corporală, ameninţare, complicitate la tâlhărie, încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Fără a audia măcar un singur reclamant, aşa cum prevede imperativ art. 76 din Codul de procedură penală, procuror SANDU ELENA ADRIANA decide neînceperea urmăririi penale pe baza unor argumente ridicole.

Am reclamat şi anterior, fără a primi vreun răspuns, lipsa de profesionalism a acestei ordonanţe. Ea ne încalcă drepturile cetăţeneşti, ne jigneşte inteligenţa şi sfidează bunul simţ. Această ordonanţă este o bătaie de joc şi ilustrează perfect modul de operare al unor procurori români, care din perspectiva cetăţenilor se comportă precum o şleahtă sau clică ale cărei interese sunt mai presus de lege şi dreptate.

Considerăm că şi Procurorul General al României, dl. Ilie Botoş, este la rândul său direct răspunzător pentru acoperirea subalternilor, prin modul în care a tolerat aceste abuzuri.

Ca urmare a faptului că solicitările noastre au rămas fără rezultat, tragem concluzia că dumnealui se află în imposibilitate de a aplica legea. Nu credem că motivul ar fi necunoaşterea ei, ci mai degrabă faptului că într-un fel sau altul a fost constrâns să procedeze în acest fel.

Ca atare, dat fiind faptul că nu are tăria de a demasca aceste constrângeri politice sau de altă natură, vă sugerăm să îl destituiţi din funcţia de Procuror General al României, ca fiind incapabil să instrumenteze nişte situaţii care îl depăşesc.

Şcoala de yoga MISA consideră că Ilie Botoş trebuie să îşi asume răspunderea pentru abuzurile inimaginabile săvîrşite de o parte din colegii săi, în anchetele care privesc şcoala de yoga MISA, membrii şi cursanţii acesteia.

De asemenea, nu credem că este normal ca acum, când România vrea să intre în Europa şi când în justiţie se urmăreşte aplicarea unei Reforme, toate aceste eforturi să fie duse de râpă de ABUZURILE UNOR MAGISTRAŢI ŞI POLIŢIŞTI, menţinuţi cu indulgenţă în funcţiile lor şi tributari mafiei politice care a orchestrat împotriva Şcolii de Yoga MISA, începând de anul trecut, cea mai mare acţiune de represiune a Poliţiei române.

Bucureşti, 29 septembrie 2005

Vicepreşedinte M.I.S.A.,
Gabriela Ambăruş

Un memoriu similar a fost înaintat în aceeaşi zi Consiliului Superior al Magistraturii

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More