Mesaj cutremurător al unui fost șef de serviciu secret din România: „Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 de ani, suntem principalii vinovați de dezastrul abătut asupra României!”

Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 de ani, suntem principalii vinovați de dezastrul abătut asupra României! Suntem vinovați de distrugerea economiei naționale, de falimentarea industriei, agriculturii, cercetării, învățământului, sănătății, securității naționale, culturii, sportului, a tuturor domeniilor vieții sociale.

Nu aduc aceste acuzații pentru a câștiga simpatia voastră și chiar dacă o câștig, la ce îmi folosește, nu doresc nici să candidez și nici să acced în funcții publice, ci o fac pentru că aceasta este realitatea, o fac cu convingerea că doar așa ne putem spăla cât de cât conștiința pentru răul pe care l-am făcut cetățenilor acestei țări!

Poate vă puneți întrebarea de ce mă fac și eu vinovat? Este adevărat, nu am condus guverne, nici nu am făcut parte din ele, n-am condus parlamente și nu am fost niciodată membru al lor, am fost șeful unei structuri cu atribuții în domeniul siguranței naționale, într-o zonă relativ restrânsă a tablei de șah imense pe care o reprezintă aceasta.

Sunt vinovat pentru lipsa mea de înțelegere și de orientare în acea perioadă, pentru faptul că m-am erijat într-un susținător fervent al intrării României în UE și în NATO, pentru că nu mi-am folosit puterea de influență personală pe care am avut-o în raport cu factorii de decizie politică și administrativă, că nu am făcut demersurile necesare pentru a stopa acest proces, atunci când mi-am dat seama că este păgubos pentru țara noastră, pentru poporul român. Am considerat că este deja tardiv, că, oricât de mult aș încerca, n-am să reușesc să-l opresc, creând din aceste argumente scuza în spatele căreia m-am așezat și am stat comod.

Când mi-am dat seama de dimensiunea găunoasă a accederii în structurile euroatlantice? Atunci când am văzut că partenerii noștri din UE și NATO au prefăcut-o într-un TROC, adică, mai pe înțelesul tuturor: „VOI ne dați nouă TOTUL, iar NOI, în schimb, nu vă dăm NIMIC”. Și așa au și făcut! Ne-au luat totul, iar ce nu au avut nevoie, ne-au obligat să distrugem, ca să nu le facă concurență.

Ne-au luat fabricile, uzinele, băncile, terenurile cele mai productive, pădurile, aurul și multe altele mai prețioase ca el, gazele naturale, energia electrică, apele, oxigenul, hotelurile, stațiunile turistice, tradițiile și le-au adus pe ale lor, ne-au luat produsele naturale și de calitate și ne-au trimis rebuturile pe care nu le consumă, fiind periculoase pentru sănătate.

Ne-au dat în schimb doar promisiuni: că ne vor sprijini să ajungem la nivelul lor, că vom beneficia de ajutor în situații de criză, că ne vor apăra de agresiunea agenților economici puternici din afară UE, că Uniunea și unitatea care o caracterizează vor fi folositoare tuturor. Și v-ați convins cât de folositoare au fost și sunt.

Sub stindardul acestei unități au intrat cu bocancii în viață noastră, ne-au tâlhărit de toate bunurile de preț pe care le-am avut, ne-au organizat viața așa cum au vrut, ne-au arestat, ne-au defăimat, ne-au umilit, ne-au știrbit demnitatea și, nu în ultimul rând, ne-au pus să intrăm în conflict cu parteneri cu care aveam relații bune pe toate palierele. Doar asta am primit în urma trocului cu ei. Vă rog să-mi spuneți doar o singură acțiune semnificativă desfășurată de către cei de la Bruxelles în folosul României. Nu o să găsiți vreuna. Dar o să găsiți destule desfășurate în detrimentul nostru.

Spuneți-mi ce beneficii ne-a adus intrarea în NATO. Unii utopici o să spună că umbrela de securitate, iar eu o să-i întreb care umbrelă, și, ca să se convingă, le recomand să lectureze ce afirmă cei mai valoroși strategi americani și anume că este necesar să ne apărăm singuri, că țara lor nu va risca un conflict militar cu Rusia, pentru noi. Atunci de ce am permis să transformăm colosul de la Răsărit într-un adversar militar? Relațiile cu NATO și cu SUA au fost doar păguboase pentru noi.

Le-am dat tot ce au dorit, la prețuri de nimic, militarii noștri s-au jertfit pentru ei în teatrele de operații militare din zonele în care au creat conflicte, le-am cumpărat cu multe miliarde de dolari tehnica și armamentul învechite, le-am cedat din teritoriul nostru și din suveranitate, și ce am primit în schimb? NIMIC, nici cel puțin ridicarea vizelor.

Am obținut totuși ceva, ostilitatea Rusiei, transformarea României în țintă nucleară pentru că am permis trupelor americane să fie dislocate în apropierea granițelor rusești, că am permis să se instaleze scutul antirachetă de la Deveselu. De ce oare Ungaria și Cehia nu au fost de acord? Pentru că cei care i-au condus și îi conduc pun înainte de toate interesele naționale, interesele poporului lor. Probabil că vă întrebați de ce vin acum cu aceste acuzații? Am să vă răspund cu toată sinceritatea. Acum s-a produs picătura care a umplut paharul. Când am văzut cum se zbat singure, cu dezastrul abătut asupra lor, țări cu o poziție mult mai puternică în structurile euroatlantice, în speță Italia și Spania, iar strigătul lor disperat după ajutor i-a lăsat pe cei de la Bruxelles indiferenți, ba, mai mult, UE a anunțat că alocă Franței și Germaniei câte 300 de miliarde de Euro, iar Italiei și Spaniei nimic. Cum suntem parteneri egali, când ei primesc sute de miliarde de euro, iar noi doar firimituri? Ne-au dat un miliard, dar nici pe ăsta întreg și cu condiții.

Ce este mai grav, însă, este faptul că au început să decidă în locul nostru! Vă întrebați de ce nu avem pături suficiențe în spitale pentru cei bolnavi? Ce au făcut toate guvernele care s-au succedat la cârmă țării până acum în această direcție? Oricum nu le-a interesat, dar și dacă vroiau să facă ceva nu aveau voie. Ne-a interzis UE să mai construim spitale de stat. Da, au dat o directivă prin care ne-au interzis, așa cum au făcut-o și în alte multe domenii, așa cum ne-au plafonat producția la multe bunuri, inclusiv a celor de consum. Ne-au osândit la moarte, ne-au interzis dreptul de a beneficia de tratamentul medical cuvenit, tratament care pe mulți dintre cei care s-au prăpădit, i-ar fi salvat.

Și atunci, îmi pun fireasca întrebare: mai este bine să rămânem în aceste structuri sau nu?

Îi lăsăm în continuare să ne prăduiască și să ne umilească sau le spunem să plece acasă? Vreți să îi purtăm în continuare pe umerii noștri, să le înghițim toate jignirile pe care ni le aduc sau le spunem să-și ia cu ei și impertinentul de ambasador, Excelența-Sa Prostan Zuckerman? Va las pe voi să analizați și să decideți, indiferent de ceea ce am scris eu. Ceea ce gândesc și simt eu este mai puțin important. Important este ceea ce gândiți și simțiți voi!!!

Dumnezeu să ne ferească de prieteni și parteneri, că de dușmani ne apărăm singuri!

Gen. Dumitru Iliescu, fost director al Serviciului de Protecţie şi Pază

Citiți și:
Românii, primul loc din Uniunea Europeană la capitolul „îmi place să le spun celorlalți ce să facă”
Parlamentul European declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGBTIQ”

 

yogaesoteric
3 iunie 2022

 

1 Comentariu
  1. Costel M spune

    Eu cred că am ajuns „la nivelul lor”!
    Necazul este că inculții nu pricep că acesta e nivelul real al Uniunii Europene: hotie,mită,jaf bancar,generali făcuți la apelul de seara,ciocioline in parlament,amanta lui Erik numită Cancelar…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More