Mesajul delegaţiei MISA adresat Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 23 ianuarie 2006

Stimaţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Doamnelor şi Domnilor Magistraţi, Onoraţi reprezentaţi ai societăţii civile, Domnule Preşedinte,

Am cerut să luăm din nou cuvântul în faţa plenului CSM pentru că am remarcat că mesajele şi semnalele noastre anterioare nu au avut nici un efect şi în continuare suntem trataţi ca nişte haimanale care tulburăm liniştea publică, nişte prezumtivi infractori care nu beneficiem de prezumţia de nevinovăţie, întrucât reputaţia şi onoarea ne-au fost complet terfelite cu concursul copios al unor reprezentanţi ai Ministerului Public.

De ce ne adresăm Consiliului Superior al Magistraturii? Pentru că am fost victimele unor abuzuri de proporţii ale autorităţilor române, abuzuri orchestrate de procurori. Acţiunile brutale groteşti, reprimarea în spirit stalinist a mişcării yoghine din România au fost şi sunt în continuare de o amploare şi o violenţă neegalată în România post-decembristă. Faptele pe care le reclamăm a fi fost săvârşite de magistraţi asupra yoghinilor sunt foarte grave: abuz în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, vătămare corporală, ameninţare, tâlhărie, privare de libertate, încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

În ultimii doi ani am adresat nenumărate memorii autorităţilor pentru a reclama aceste abuzuri. În 99% din cazuri, Instituţiile cărora ne-am adresat au redirecţionat memoriile noastre către CSM sau ne-au îndrumat să ne adresăm CSM-ului. CSM-ul însă nu ne-a dat nici un răspuns concludent, după opinia noastră refuzând să ia în consideraţie declaraţiile noastre privind abuzurile unor procurori asupra noastră.

Ştiaţi că la percheziţiile din 18 martie 2004 procurorul Delcea Marian a ordonat ca o practicantă yoga să fie spânzurată cu cătuşele de lustră? Ştiaţi că un alt procuror a năvălit în baie peste o femeie, a luat-o cu forţa dezbracată de pe toaletă şi a interogat-o brutal timp de 15 minute ţinând-o cu pantalonii în vine şi cu mâinile la spate, sub ameninţarea a cinci jandarmi înarmaţi, ordonând cameramanului să filmeze scena?

Ştiaţi că avocatei minorei Mădălina Dumitru nu i s-a permis accesul la aceasta pentru a o asista juridic şi chiar a fost lovită cu armele în cap, lucru confirmat de un cerificat medico-legal? Ştiaţi că procurorii au încercat să „planteze” probe pentru a „dovedi” că yoghinii se droghează? Ştiaţi că procurorii participanţi la percheziţii le-au furat yoghinilor bani, telefoane, bijuterii şi alte bunuri?

Ştiaţi că procurorii care au condus percheziţiile au refuzat să dea cea mai mică explicaţie sau să se legitimeze, percheziţionând printre altele o casă pentru care nu aveau mandat (au greşit adresa), dar au produs distrugeri majore acelui imobil? Ştiaţi că aproximativ 20 de cetăţeni străini au fost practic sechestraţi şi au fost supuşi percheziţiilor fără a li se pune la dispoziţie un translator?

Ştiaţi că autorităţile au ordonat agenţiilor de ştiri să difuzeze ştirea că Gregorian Bivolaru este dat în consemn la frontieră în luna martie 2004, acest lucru nefiind adevărat? Ştiaţi că la Vama Nădlac de fapt s-a produs o grotescă înscenare, Gregorian Bivolaru fiind târăt cu forţa în afara clădirii vămii, unde se prezentase cu paşaportul în regulă şi nu era dat în consemn la frontieră? Ştiaţi că apoi acesta a fost adus în lanţuri la Bucureşti, deşi încă nu se emisese nici un mandat pe numele lui? Ştiaţi că decizia de reţinere a lui Gregorian Bivolaru a fost anunţată la televizor cu mult înainte de a fi formulată în instanţă? Ştiaţi că în momentul în care s-a dat un mandat de arestare a lui Gregorian Bivolaru pentru presupusa infracţiune de raport sexual cu o minoră, respectiva minoră denunţase deja într-o plângere oficială faptul că a fost brutalizată de procurori, reţinută şi interogată aproape 18 ore, fără să i se permită accesul la avocat, fără să i se dea să mănânce, fiind supusă unui tir de ameninţări şi forţată apoi să semneze o declaraţie dictată?

Ştiaţi că 80 de oameni au fost ridicaţi în 18 martie 2004 pentru a da declaraţii ca martori, deşi au fost trataţi ca nişte infractori şi prezentaţi opiniei publice ca cei mai periculoşi infractori din România? Ştiaţi că după aceasta sute de oameni au fost chemaţi din toată ţara pentru a da declaraţii în care s-au pus mai degrabă întrebări care vizează convingerile spirituale şi practica yoga, fără nici o legătură cu obiectul declarat al anchetei? Ştiaţi că în dosarele care vizează mişcarea de yoga nu există nici un fel de probe ale acuzaţiilor care se aduc yoghinilor, deşi sute de oameni au fost supravegheaţi de SRI de mai bine de 10 ani?

Ştiaţi că pe baza acuzaţiilor mincinoase a opt persoane sunt inculpaţi 40 de yoghini aşa-zişi traficanţi de persoane care i-au „traficat” pe cei opt? Ştiaţi că noţiunea de trafic de persoane se aplică de către procurori în cazul nostru pentru muncile gospodăreşti pe care yoghinii le fac în casele în care locuiesc, activităţi cum ar fi curăţenia şi gătitul? Ştiaţi că cei opt martori mincinoşi ai procuraturii cer despăgubiri de milioane de euro şi, fără nici un fel de verificare specifică prealabilă, procurorii au pus sechestru pe 70 de imobile aparţinând unor practicanţi yoga?

Ştiaţi că în continuare practicanţi yoga sunt citaţi pentru a fi audiaţi, dar citaţiile sunt uneori trimise la serviciu, sau sunt contactaţi telefonic şefii instituţiilor la care lucrează yoghinii, pentru a li se face acestora „atmosferă” la serviciu? Ştiaţi că o cantitate impresionantă de bunuri personale confiscate nu au fost nici acum, după aproape doi ani, returnate, deşi legea cere acest lucru, de exemplu în cazul calculatoarelor? Ştiaţi că s-au confiscat lucruri precum lenjerie intimă, covoare, aspiratoare, plante medicinale, acte de identitate şi acte ale unor firme?

Am putea continua cu această enumerare ore în şir şi putem aduce dovezi şi martori pentru toate cele afirmate. Poate că până acum nu ştiaţi aceste lucruri. Dar cu siguranţă aţi luat cunoştinţă de faptul că acţiunea brutală coordonată de procurori în martie 2004 a fost mediatizată într-un mod de-a dreptul obscen, yoghinii fiind acuzaţi de cele mai abominabile şi înspăimântătoare fapte posibile. Sursele judiciare citate de presă au vorbit în martie-aprile 2004 despre trafic şi consum de droguri, prostituţie, trafic de carne vie, evaziune fiscală, organizaţie paramilitară, trafic de arme, s-a vorbit depre 100 de posibile arestări, ca apoi totul să se stingă într-o suspectă tăcere. Imaginea yoghinilor a fost iremediabil afectată, ceea ce a generat un val de discriminări la nivel social.

Acum, după ce au cheltuit sume exorbitante pentru a hărţui nişte oameni care ar fi trebuit să fie prezumaţi nevinovaţi, după ce s-a făcut atâta tam-tam şi s-au promis de către procurorul general Ilie Botoş în repetate rânduri „surprize de proporţii” în cazul MISA, singura surpriză a anchetatorilor este că totul s-a dovedit un mare „fâs”.

Este şocant că în România de azi abuzurile pe care noi le reclamăm şi pentru care sute de persoane pot depune mărturie nu inspiră nici măcar o tresăririe de conştiinţă oficialilor. Este straniu să asistăm la ridicarea în slăvi a progreselor justiţiei române, în condiţiile în care aceste fapte pe care noi le semnalăm ne fac să realizăm că justiţia aplicată nouă este mai degrabă în lumea a treia.

Sperăm ca aceste câteva idei să elucideze misterul mitingurilor stăruitoare pe care noi le realizăm şi le vom realiza în faţa sediilor CSM şi INM, pentru că acesta se pare că este singurul nostru drept constituţional care nu ne-a fost luat de magistraţii români!

Vă rugăm ca, din perspectiva acestor dezvăluiri poate inedite pentru mulţi dintre domniile voastre să vă asiguraţi, prin autoritatea cu care sunteţi investiţi, că inspecţia CSM va face lumină asupra faptelor reclamate. Vom sta oricând la dispoziţia inspectorilor CSM pentru audieri şi documentare a tuturor aspectelor prezentate.

23 februarie
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More