Mihai Neamțu despre George Soros: Miliardar ignorant și amoral, dar mai ales omul unei singure cărți

„Pentru birocrații UE suveranitatea nu aparține poporului, ci noii clase de tehnocrați atotștiutori și sacerdoți ai progresului”, afirmă teologul și scriitorul Mihail Neamțu.

El afirmă că anumite cercuri franco-germane de la Bruxelles doresc ca orice partid național-creștin din România să devină irelevant. Ideea este să se compromită orice alternativă la establishment, consideră scriitorul.

„Suveranitatea statelor trebuie să fie subordonată legii internaționale și instituțiilor internaționale. Iată ce spunea George Soros într-un text celebru, iată crezul lui Dacian Cioloș de la Renew Europe. Pentru birocrații UE, suveranitatea nu aparține poporului (așa cum spune Constituția fiecărui stat-național), ci noii clase de tehnocrați atotștiutori și sacerdoți ai progresului.

Mi-e tot mai clar că importante cercuri franco-germane de la Bruxelles vor ca orice partid cu dimensiune național-creștină să devină irelevant în România: amintirea lui Corneliu Coposu s-a stins, PNȚCD a fost eliminat din scenă (chiar acum douăzeci de ani), Traian Băsescu e istorie, PMP e-n afara Parlamentului, PNL copiază doctrinar USR și orice alternativă la establishment ajunge să fie demonizată.

Nu accepți filosofia lui Soros? Inculții te asociază imediat cu Șoșoacă (nicidecum cu Edmund Burke). Vin, așadar, vremuri grele pentru patrioții și creștin-democrații din politica românească”, a afirmat scriitorul.

Mihai Neamțu consideră că mai sunt încă zeci de milioane de europeni care „continuă să creadă-n cultura clasică, în conceptul de memorie antitotalitară și identitate națională sau reprezentare democratică a poporului”.

El îl acuză pe George Soros că este „ignorant și amoral și mai ales omul unei singure cărți”. Opiniile lui Neamțu amintesc de caracterizarea pe care Viktor Orban i-a făcut-o lui Soros: „Cel mai corupt om din lume, un criminal economic care urmărește să creeze un imperiu unic, cu gândire unică și model social unic”.

„Sub influența lui Klaus Iohannis, conservatorii din PNL au fost marginalizați sau chiar eliminați din Sfatul Țării. În discursul privitor la familie, credință ori naționalitate, Florin Cîțu și Dacian Cioloș vorbesc aceeași limbă. E dreptul domniilor lor, desigur. Dar ce facem cu 80% din populația României care se opune agresivei propagande LGBT sau ideologiei de gen? Îi vom socoti pe toți «medievali»?

În ultimii 20 ani, agenda subversivă a lui George Soros a împânzit societatea civilă cu mesaje de tip revoluționar, colectivist, anti-american și anti-creștin.
Propaganda secularistă (Planned Parenthood) și discursul rasist (Black Lives Matter) au isterizat, treptat, marginea frustrată a unei generații dezorientate și dezrădăcinate, mai atentă poate la consumul de marijuana decât la pericolul chinezesc. Din fericire, majoritatea est-europenilor a rămas sceptică față de radicalismul mișcărilor «la firul ierbii» (astro‐turfing) regizate după modelul tactic leninist al stângistului Saul Alinsky.

Nu toți vrem să privim competiții artistice sau meciuri de fotbal în arene-curcubeu. Nu toți visăm la transformarea Balcanilor într-un culoar pentru viitoarele valuri de refugiați. Nu toți suntem fascinați de limbarița internaționalei tovărășești care promovează ideea unei Europe fără rădăcini și fără frontiere.

Sunt încă zeci de milioane de cetățeni europeni decenți care continuă să creadă-n cultura clasică, în conceptul de memorie antitotalitară și identitate națională sau reprezentare democratică a poporului. Iată de ce sper (și mă rog) ca și-n România să existe o reprezentare politică a bunului simț și a normalității. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a concluzionat Mihai Neamțu.

Citiţi şi:
Destul ereticilor! Vade retro!
SMURD-ul Soros, combinat de Raed cu ONAC-ul UDMR!
Sinistrul George Soros și planul lui

yogaesoteric
4 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More